Linkuri accesibilitate

Zăbava cititului sau cu viză de reședință în sălile de lectură...


Punct și de la capăt cu Vasile Botnaru și invitatele sale: Lidia Kulikovski și Aurelia Borzin.

Atunci când căutăm un adăpost care să ne protejeze de intemperii, suferințe, dar mai ales de nenorociri uneltite de diverși mizantropi săriți de pe fix, refugiul cel mai la îndemână ni-l oferă cartea. Este soluția brevetată prin milioane de experiențe individuale, care funcționează, ca și legile fizicii, în pofida scepticismului afișat de indivizii care o sfidează. Despre soluția universală a lecturii vorbim, astăzi, cu invitații mei. În studioul de la Chișinău al Europei Libere, se află doamna Lidia Kulikovski, directoarea Bibliotecii Municipale „B.P. Hașdeu”, și scriitoarea Aurelia Borzin.

Europa Liberă: Suntem în plină vacanţă studenţească, şcolărească, liceală. Și presupun că măcar cineva pune mâna pe carte şi se uită pe lista de lecturi recomandate, nu se uită doar la ştirile de la televizor şi la cancanuri. Doamnă Kulikovski, dumneavoastră sunteţi cea mai în măsură să ne spuneţi dacă moare sau nu, în general, obişnuinţa aceasta de a citi, de a fi la curent cu ceea ce se întâmplă pe partea spirituală.

Lidia Kulikovski: „Ştiu, pentru că mă aflu în miezul problemelor lecturii, cititorilor. Întotdeauna lectura se vede ca jumătate de pahar. Depinde cine se uită, depinde cine evaluează dacă lectura înseamnă ceva, dacă lectura este o obişnuinţă a chişinăuianului, a cetăţeanului în genere.

Eu vreau să vă zic: cu toate rezultatele de la BAC, foarte mult tineret este în sala de lectură. Ieri, la amiază, foarte mult tineret frumos se afla în sala de lectură, căutau, citeau. Vroiam să mă opresc să întreb care este treaba, mă gândeam că poate dau sesiunea adăugătoare. Nu ştiu, dar faptul că în biblioteci avem tineri nu poate să ducă la concluzia că lectura moare, cum nu moare nici cartea. Foarte mult a sporit numărul oamenilor de vârsta a treia care vin la bibliotecă. Poate că facilităţile îi atrag – calculatoare, internet gratuit, aer condiţionat, oferta de servicii este mare, peste 600 de titluri de reviste şi ziare. Sunt oameni pe care deja îi cunosc, într-un fel, cu viză de reşedinţă în sălile de lectură, vin de dimineaţă şi pleacă spre seară.”

Europa Liberă: Am înţeles care este treaba cu nişte elevi, cu nişte oameni de vârsta a treia. Dar să ne spuneţi de ce trebuie să citească un om care este în faţa unei cariere, dacă nu ar „pierde” timpul pentru lecturi care poate odată i-ar prinde bine, să citeze din Aurelia Borzin, de exemplu, nişte versuri, când el trebuie să înveţe meserie, trebuie să câştige bani? Şi acum, judecând după ritmul vieţii, reușește cel care se învârte, acesta este predicatul businessului.

Lidia Kulikovski: „Eu, celor care dau aşa întrebări, le-aş recomanda cartea lui [Napoleon] Hill „De la idee la bani”. Dacă citeşti, poţi face şi bani. Lectura este şi un profit, un profit intelectual: ştii mai mult, înveţi mai mult, dezvolţi imaginaţia, creativitatea, care te ajută și în business, în orice afacere sau plan pe care îl ai în viaţă.

Spre exemplu, cei care termină Oxfordul au obişnuinţa de a citi, acolo nu se învaţă ca la noi la universităţi. Şi eu sunt profesor universitar şi ştiu. Acolo fiecare profesor te face dependent de surse, dependent de autori, de titluri pe care le recomandă şi permanent discută să vadă punctul de vedere, punctul critic de vedere.

La noi, peste aceasta s-a trecut şi poate undeva este şi o scăpare a sistemului educaţional. Pentru că nu şi-au asumat poate responsabilitatea să fie nu duri, dar altfel să promoveze cartea, să-şi

Lectura cere un efort intelectual...

găsească elevul răspuns dintr-o sursă tipărită şi nu din internet. Lectura cere un efort intelectual. Două fetiţe chişinăuience, care au luat 10 pe linie la BAC, ambele sunt cititoarele Bibliotecii „Haşdeu”, de dimineaţă şi până seara, şi acum sunt în bibliotecă. Au dat BAC-ul, dar sunt în bibliotecă, pentru că şi-au dezvoltat această dependenţă de carte, cred că cea mai bună, nevicioasă dependenţă pe care o poate avea omul. Ştiţi ce spunea Einstein? Dacă vreţi să aveţi copii deştepţi, citiţi-le cărţi; dacă vreţi să aveţi copii şi mai deştepţi, citiţi-le foarte multe cărţi.”

Europa Liberă: Aurelia, dumneata îţi doreşti să ajungi în manuale, ca să fii citită de elevi? Pârtia aceasta, în general, ţi-ar alimenta orgoliul dumitale de autor de texte?

Aurelia Borzin: „Slavă Domnului, deocamdată nu am acest orgoliu, să ajung în manuale. Eu, îndeosebi, sunt pentru o programă şcolară foarte flexibilă, care i-ar permite elevului, tânărului, să-şi aleagă propriile cărţi pentru lectură, propriii autori şi să nu le băgăm pe gât curriculum şi titluri de cărţi foarte rigide şi foarte stricte.

Când îmi amintesc de experienţa mea de lectură din liceu, am amintiri amestecate. Au fost cărţi pe care m-am impus să le citesc, pentru că nu găseam motivaţie să le citesc până la capăt şi am să dau chiar şi câteva titluri, este vorba de „În preajma revoluţiei”, Constantin Stere, de Sadoveanu cu romanele sale. Pentru mine, de exemplu, Rebreanu nu a însemnat „Răscoala” sau „Ion”, pentru mine Rebreanu a însemnat, de exemplu, romanele „Adam şi Eva” şi „Jar”, pe care le-am descoperit pe cont propriu, în afara programei şcolare.

De aceea, eu îi înţeleg foarte mult pe aceşti tineri care nu au pasiunea cititului şi nu sunt interesaţi de literatură. Indiscutabil, este o problemă şi ar trebui să ne îngrijorăm, dar să nu dăm toată vina doar pe seama sistemului de învăţământ, pentru că o bună responsabilitate o poartă şi părinţii. Eu sunt de convingerea că un copil ar trebui să crească de mic înconjurat de cărţi şi să-şi vadă propriii părinţi citind. Noi, având o fetiţă de doi ani şi patru luni, ea ne vede pe noi în această activitate și pentru ea cel mai mare dar este o carte.”

Europa Liberă: Aurelia, dar ştiţi că sunt case bogate în care nu există rafturi cu cărţi?

Aurelia Borzin: „Eu cred că noi încă mai suntem un popor de ţărani.

Noi încă mai suntem un popor de ţărani...

Dacă ieşim din perimetrul Chişinăului, din perimetrul unor oraşe mai mari, se citeşte foarte şi foarte puţin, se citesc, cred, numai manualele, cursurile strict legate de şcoală.”

Europa Liberă: Şi atunci întreb cum să-i motivăm pe oamenii aceştia să citească, dacă văd că cel mai bine o duce omul care are bar în sat, şi-a luat maşină 4X4?

Aurelia Borzin: „Exact. Meseriile intelectuale, din păcate, în societatea noastră încă nu sunt apreciate. Și noi nu am fost învăţaţi de mici că putem şi cu capacităţile, şi cu potenţialul nostru intelectual să ne afirmăm.”

Europa Liberă: Exact aici este întrebarea, exact ce a spus doamna Kulikovski. Ca să-i convingem să citească, trebuie să se convingă ei că într-adevăr au avantajul şi pot să convertească în bani lecturile.

Aurelia Borzin: „Mie mi se pare că trăim într-un timp al promovării şi al publicităţii. Lectura, cartea ar trebui promovată ca oricare alt produs, cu atât mai mult cu cât este un produs cultural, trebuie să-i atragem o atenţie mai mare. Mie mi-ar plăcea, de exemplu, cartea, lectura să fie subiect de ştiri la tv, la radio.”

Lidia Kulikovski: „Nu vin la cultură, Aurelia, îi invităm şi întotdeauna ne zic: „Cultura... Noi nu facem…”

Aurelia Borzin: „Mie mi se pare că trebuie să luăm foarte în serios şi să ne implicăm, toate instituţiile care au cumva tangenţă cu acest demers al culturii, al lecturii şi al cititului, trebuie de făcut foarte serios campanii de lectură. Mie mi-au plăcut, s-au făcut câteva tentative foarte interesante în acest sens, de exemplu, s-au amenajat primele biblioteci stradale în faţa unui centru de divertisment.”

Europa Liberă: Sau troleibuzul pe care îl promovează dna Kulikovski.

Aurelia Borzin: „Sau bibliobuzul.”

Lidia Kulikovski: „Sau pătura de citit la Dendrariu. Sunt iniţiative.”

Aurelia Borzin: „Exact. Chiar şi pe reţelele de socializare am văzut anumite grupuri de tineri „Citesc, deci sunt sexy”, schimb de cărţi.”

Europa Liberă: Bookletta Sandei Cojocaru.

Lidia Kulikovski: „Exact. Sunt foarte multe campanii de lectură, dar vreau să zic, chiar urmărind reţelele de socializare, vedem tineri excepţionali care citesc à la pages, într-un fel, ultima carte apărută. Eu zic că actul lecturii într-o ţară nu este responsabilitatea numai a bibliotecii. Noi ne-am asumat-o, facem promovare, facem diverse programe de la grădiniţă până la...”

Europa Liberă: Doamnă Kulikovski, eu aş zice că dumneavoastră sunteţi farmacia, este treaba clientului să-şi caute medicamentul.

Lidia Kulikovski: „Păi, dacă le avem noi şi nu le cer. Acum şi preoţii fac marketing pentru a aduce enoriaşi. De ce să nu apărăm și noi cartea?”

Europa Liberă: Nu, eu nu sunt împotrivă, dar mă întorc totuşi la părinţi şi la politicieni, dacă vreţi, la lideri de opinie, pentru că dacă noi vrem o societate avansată, culturalizată, cu care să ne mişcăm spre Europa, nu poţi să rămâi la mentalul sovietic, să citești „Как закалялась сталь” sau ce o mai fi acolo.

Lidia Kulikovski: „Mentalul sovietic nu era atât de rău, nu în sensul conţinutului, ci al rolului lecturii sau locului lecturii, erau impuşi muncitorii. Lucram în 1973 tânăr specialist, pe strada Entuziastov, în Chişinăul industrial. Toţi copiii veneau la bibliotecă, pentru că luni dimineaţa aveau informaţie politică. Deci, erau controlaţi, era educator. Nu zic că era bine, dar copiii de atunci, care acum sunt de vârsta mea, citesc cărţi, pentru că impuşi, ei au descoperit de fapt că lectura este un obicei care îţi dezvoltă nu numai imaginaţia, îţi dezvoltă alte lumi, vezi lumea, poate, în care eşti acum cu alţi ochi. Chiar orice ecranizare a unui roman, dacă citim întâi romanul, nu ne place câteodată filmul, cu mici excepţii, când artişti notorii joacă şi atunci acceptăm. Pentru că eu am citit romanul, mi-am închipuit personajul aşa îmbrăcat.”

Europa Liberă: Propria regie...

Lidia Kulikovski: „Da, propria regie. Oare nu-i fascinant să-ţi faci lumea ta, citind un roman, să te vezi un erou invizibil în toată acţiunea? Oamenii care au trăit acest experiment nu vor abandona lectura niciodată, doar dacă pierd vederea sau nu ştiu cum. Şi sunt persoane de vârsta a treia pentru care era un obicei să citească zilnic şi vin zilnic la bibliotecă şi acum.”

Europa Liberă: Doamnă Kulikovski, totuşi vreau să trec la partea a doua, cea mai interesantă, după mine, ce mi-am propus eu. Ce titluri, autori aţi recomanda, fără de care nu se poate? Periodic întreb musafirii de la Europa Liberă, încerc să mă dumiresc cum s-au format. Convenţional vorbind, ce trebuie să citeşti ca să nu mori prost?

Lidia Kulikovski: „Ca să nu mori prost, trebuie să fii la curent cu valorile poporului din care faci parte. Iar valorile poporului sunt oameni recunoscuţi, clasici în viaţă, acelaşi Beşleagă, Vasilache, Busuioc, Druţă, cu toate discuţiile din jurul lui, dar este un artist în a scrie. Deci, scriitori care și peste câţiva ani vor fi nucleul literaturii noastre.

Nu poate fi un om civilizat, dacă nu citeşte şi scriitori contemporani

​ Lasă ei să fie ei, optzeciști, cum se numeau, postmodernişti, nu ştiu, dar aceasta este realitatea. Noi avem programul „Chişinăul citeşte o carte” şi luăm diferiţi autori, de la Dumitru Crudu, pe care nu toată lumea îl acceptă, până la Busuioc, pe care toată lumea îl citeşte, sau Iulian Filip, pe care îl citeşte toată lumea foarte uşor.”

Europa Liberă: Sau Galaicu-Păun, „Țesut viu. 10X10”, care poţi să mori de trei ori până ajungi la finalul romanului.

Lidia Kulikovski: „Dar sunt cititori înverşunaţi care îl citesc şi încă îi lansează nişte întrebări la care el nu se aşteaptă. Deci, avem tineret care citeşte, care vrea să fie om, să se realizeze, până la urmă. Eu tineretului i-aş recomanda science fiction, am crescut cu această literatură şi poate de aceea la 63 de ani sunt tânără încă şi întotdeauna orice problemă mi-o închipui ca o secvenţă dintr-un roman fantastic, în ultimul moment apare un buton prin care îţi rezolvi problema.”

Europa Liberă: Daţi şi nişte titluri, nume.

Lidia Kulikovski: 451 Fahrenheit” de Ray Bradbury. Este scris foarte uşor şi are elemente de acum prezente în viaţa noastră. Foarte multă lume deja nu mai distinge aceste două dimensiuni.”

Europa Liberă: Aurelia, să o începem cu lista de literatură universală, de exemplu.

Aurelia Borzin: „Mie mi se pare că fiecare cititor îşi construieşte pe parcursul anilor această listă, care pentru el este importantă şi care îl formează ca personalitate, ca mod de gândire şi viziune. Cărţile care m-au marcat şi le-aş recomanda şi altora cu toată deschiderea sunt Italo Calvino „Dacă într-o noapte de iarnă un călător”, Salinger „De veghe în lanul de secară”, Witold Gombrowicz, în special jurnalele lui Gombrowicz, romanele sunt mai puţin consistente, mai puţin dense, Henry Miller „Tropicul Cancerului”, Knut Hamsun „Foamea”, dacă vedeţi cum se poate construi un întreg roman având la dispoziţie doar două personaje şi un cadru geografic foarte restrâns, dar ce poţi să storci din această realitate.”

Europa Liberă: Acum, când faceţi această listă, de ce recomandaţi anume aceste titluri? De unde vine această paranteză? Un mare cunoscător de literatură la ruşi este Dmitri Bîkov, în romanele pe care el le recomandă găsiţi soluţii. Exact cum spune doamna Kulikovski, în science fiction găseşti soluţii fantastice care, de fapt, funcţionează şi în timp au devenit realizabile şi realizate. Dumneavoastră, când recomandaţi autorii aceştia, de ce credeţi că este important? Bîkov, de exemplu, spune: „Doamne fereşte, nu-l citiţi pe Dostoievski, pentru că Dostoievski...”, el sigur că vulgarizează mesajul, dar zice: „...vă învaţă că se poate să iei toporul şi să dai în cap la o bătrână şi după aceea să nu ai foarte mari necazuri, doar nişte remuşcări”. Dumneavoastră, când recomandaţi, care este criteriul sumarizat, sintetizat?

Aurelia Borzin: „Pentru mine unele cărţi sunt, pur şi simplu, pentru pura plăcere a lecturii. Poate sună cumva bizar, dar aşa este. Nu caut în mod pragmatic soluţii în anumite situaţii de viaţă sau să găsesc tangenţe neapărat cu realitatea pe care o trăiesc.”

Europa Liberă: Dar dumneata, când scrii, te gândeşti la un cititor anume sau te autorealizezi?

Aurelia Borzin: „Mă autorealizez. În primul rând, când spunem cititor este o chestie foarte abstractă, pentru că cititorului nu-i putem face totuşi un portret foarte clar şi foarte exact. El este unul diversificat, care are preferinţe diferite, care are vârste diferite. Se citeşte, oameni buni, nu trebuie să ne alarmăm, doar că nu se citeşte ceea ce vor adulţii să vadă, noi nu citim cărţile care i-au fascinat pe adulţi acum 30 de ani…”

Lidia Kulikovski: „În alte vremuri...”

Aurelia Borzin: „Da, exact. Să ne amintim ce înseamnă cititul. Să iei cartea în mână şi să citeşti cinzi-zece pagini şi să fii atrasă, captivată, intrigată de acel subiect şi să ai motivaţia să citeşti mai departe, 100-200 de pagini.”

Europa Liberă: Când lumea spune că moare cititul, eu tot sunt calm şi liniştit, pentru că fenomenul „Harry Potter” a demonstrat foarte bine că dacă ştii marketing şi dacă ştii să promovezi cartea şi să o scrii...”

Lidia Kulikovski: „Ajungi la Premiul Nobel.”

Europa Liberă: Da. Cred că ai şi beneficii, şi popularitate. Doamnă Kulikovski, dumneavoastră o listă de 10, de exemplu, titluri din literatura universală.

Lidia Kulikovski: „Mie, ca provenienţă latină, îmi plac scriitorii din America Latină – Llosa, Amado, dacă vreţi, de dragoste. Eu nu am văzut o descriere mai mare a unui act sexual, dragoste într-adevăr, decât la Jorge Amado. Eu atunci am înţeles ce înseamnă de fapt dragostea.”

Europa Liberă: La ce vârstă aţi citit-o?

Lidia Kulikovski: „Eram, cred, studentă în ultimul an sau poate chiar lucram, nu mai ţin minte, era prin anii ʾ70. Marquez. Aceşti autori i-am citit de la şi până la şi pot reveni oricând, pentru că eu eram în interiorul oricărei opere scrise de ei. Eu cred că unui cititor îi place un autor nu că foloseşte nişte descrieri, Doamne fereşte, sau un vocabular frumos, ci găseşte exact ceea ce vroia el să simtă, găseşte ceea ce vroia el să spună, dar nu putea să spună atât de frumos ca autorul acela. Eu, de exemplu, dragostea o văd la Marquez exact aşa şi nu mă satur să citesc. Şi m-am ambiţionat să merg şi pe locurile unde a fost Marquez. Am fost şi la Cádiz, unde în jurul lui umbla vaporul „Dragoste pe vremea ciumei”. Mi-au plăcut şi le recomand întotdeauna tuturor oamenilor care caută romane de dragoste. Nu-mi plac autorii ruşi contemporani, pentru că sunt feroce, nu-mi plac atrocităţile din romanele ruseşti.”

Europa Liberă: Prilepin, de exemplu, sau la ce vă referiţi? Sorokin?

Lidia Kulikovski: „Da, dar în schimb ruşi de-ai noştri, Lorcenkov a editat acum o carte de nuvele. Chiar am zic că poate seara trec şi dacă este la librărie o cumpăr. Îmi place. Dar îmi place pentru că are o cheie de a scrie, prin care te captivează.”

Europa Liberă: Dar unii îl acuză că nu este foarte patriot şi legat de loc.

Lidia Kulikovski: „Nu e. Eu acum nu pun patriotismul alături de talent.”

Europa Liberă: Dacă am ajuns în punctul acesta, vreau să vă întreb. În situaţia mass-media se zice că pe filiera aceasta rusească vine mai mult venin. Pe filiera literaturii, doamnă Kulikovski, ce facem cu literatura rusă care, prin definiţie, totuşi are suficientă popularitate în spaţiul acesta postsovietic? Oamenii nu au învăţat încă atât de bine, sau poate greşesc, limba engleză, franceză, astfel încât să fie atât de familiară literatura străină.

Lidia Kulikovski: „Da, este mai accesibilă, aveţi dreptate.”

Europa Liberă: Şi atunci, acest avantaj poate fi folosit? Tocmai ca să se opună lumea propagandei care vine prin televizor?

Lidia Kulikovski: „Poate fi folosit. Dar eu cred că majoritatea operelor, slavă Domnului, au fost traduse şi în limba română. Categoric eu zic că ar trebui romanele „Ana Karenina” sau „Război şi pace” să le citim în română. Sunt opere foarte bune. Mie îmi place şi Maiakovski, şi Vîsoţki. Eu mă prind câteodată cu gândul, mergând pe stradă, în pantaloni largi, că recit o poezie de Maikovski. Deci, era un om talentat, care atât de subtil critica perioada aceea şi era un viitorolog scriitor şi chiar mi-a părut foarte bine când am descoperit că a fost şi în Chişinău, şi a stat în clădirea în care astăzi este biblioteca noastră. Era preferatul meu în studenţie.

Din autorii noştri de aici, toţi tinerii îmi plac și pe toţi îi susţin, îi încurajez, pentru că fiecare are dreptul la afirmare. Poate peste ani vor fi şi ei clasici. Eu zic că nu există cărţi proaste, sunt cititori proşti. Vă dau un singur exemplu. Neil Gaiman, rockerist în tinereţe şi acum scrie cărţi în Marea Britanie, are un curs pentru studenţi, „De ce ne trebuie lectura?”. L-am citit, este tradus în română şi în rusă. El zice că lectura este unicul instrument şi nu va dispărea niciodată. Recunoaşte că va trece în altă dimensiune, mai ubicuă, cartea, dar lectura trebuie să fie exerciţiul zilnic al unei persoane.

El dă un exemplu, că oamenii din ţările subdezvoltate, ca Republica Moldova (nu aude guvernul?), sunt ignoranţi pentru că nu citesc. Şi are dreptate. Eu nu ştiu ce studiu a făcut, dar ultimul studiu în materie de lectură – „Cum se situează ţara în raport cu lectura” – s-a făcut un an în urmă, au participat în jur de 60 de ţări şi vreau să spun că Rusia este pe locul şase, România – douăzeci şi ceva, Statele Unite – după Rusia. Cine credeţi că este pe primul loc? India, care dă lecturii, fiecare, în medie 10 ore pe zi. Şi eu mă gândesc, Doamne, eu când văd ce arată la televizor din India...

Un mare viitorolog spunea că totuşi inovaţia radială şi schimbarea lumii va veni din Est, de acolo unde suntem şi noi, poate, pentru că atâta ignoranţă până la urmă va răbufni într-o inovaţie radicală. În India fiecare vrea să răzbată şi ea se dezvoltă ca China şi poate de aceea mult mai mult învaţă decât noi. Nouă ni se dă mai uşor, aproape pe gratis totul şi noi nu ne-am prea învăţat să facem efort. Ce a făcut China? În 2009 a avut loc prima conferinţă de literatură science fiction. Până atunci Partidul Comunist chinez a interzis acest gen de literatură.

Şi Thomas Frey, directorul Institutului „Da Vinci” şi specialist în viitorologie, cel care zice în Europa: „Merge, ne aduce plicul cu inovaţii şi viitor”, s-a dus la această conferinţă şi întreabă un reprezentant al partidului: „De ce până acum a fost interzis şi acum e atâta interes?”. Şi

Pentru lectură trebuie să fie interesată şi ţara. Conducem noi ignoranți sau conducem oameni inteligenţi?...

i s-a răspuns franc: „Ştiţi, chinezul exercita şi executa foarte bine lucruri după schemă. Mai bine decât originalul. Dar să inventeze... nimic. Ani la rând. Şi atunci ne-am hotărât, introducem science fiction în şcoală, promovăm science fiction, am trimis oameni la Apple, Microsoft etc. şi să vedeţi câtă inovaţie”.

Şi iată aici răspund la întrebarea dumneavoastră. Pentru lectură trebuie să fie interesată şi ţara. Conducem noi ignoranți sau conducem oameni inteligenţi? Eu cred că pe ei îi aranjează, pentru că nu le trebuie să ştie omul de rând a face o alegere corectă.”

Europa Liberă: Atunci rişti să dai voie Ginului să iasă din lampa lui Aladin.

Lidia Kulikovski: „Da. Şi atunci, cu susţinerea tacită a conducătorilor, nu se citeşte, până la urmă, şi nu este susţinut acest efort, pentru că este efort naţional, dar începem a ne plânge. Păi, încă Dimitrie Cantemir zicea că suntem lenoşi şi nu citim.”

Europa Liberă: Iată de ce şi politicienii nu trebuie să fie întrebaţi de presă doar de ziua lui Eminescu dacă ştiu un vers, dar poate chiar o dată pe săptămână întrebaţi ce carte au pe noptieră. Aurelia, pentru dumneata întrebarea, poate de final, dacă nu cumva deschidem un alt capitol, există literatură feminină?

Aurelia Borzin: „Eu nu împart literatura după astfel de criterii – feminină, masculină. Eu prefer să vorbesc în categoriile gen literatură bună şi literatură mai puţin bună. Iar calificativul de bun şi mai puţin bun, repet, este cititorul în drept să-l ataşeze.”

Europa Liberă: Da, dar un cititor fără experienţă nu are încredere în propriile criterii.

Lidia Kulikovski: „Nici cel experimentat nu are încredere. Un sondaj în Franţa a demonstrat că 53% din populaţie citesc la indicaţia unui prieten, a unui membru al familiei şi nu la indicaţia reclamelor sau marketingului, sau bibliotecii.”

Europa Liberă: Dar eu recunosc, mă iau după capul lui Galaicu, de exemplu, că el consumă tone de literatură după care prezintă vârfurile. Şi atunci de ce să pierd eu timpul? Citesc după el.

Lidia Kulikovski: „Eu aş zice că totuşi există diferite tipuri de cititori. Este cititor de Science fiction, cititor de romane, cititor de literatură feminină, cititor de literatură masculină.”

Europa Liberă: Cititor de istorie.

Lidia Kulikovski: „De istorie, de memorialistică şi de proză scurtă. Vin femei, care citesc când merg în troleibuz sau când aşteaptă copiii de la şcoală, şi cer: „Daţi-mi o culegere de proză scurtă. Eu nu am timp să mă antrenez într-o acţiune, să văd punctul culminant, diminuarea etc.”. Sau femeile au totuşi mai mare încredere în femei când e vorba să scrie de dragoste, să citească de dragoste, un roman de viaţă, pentru că femeia mai bine înţelege.”

Europa Liberă: Dar versurile, doamnă Kulikovski, mai ales pe Aurelia vreau să o întreb. Eu, de exemplu, când eram tânăr şi îndrăgostit, nu puteam fără versuri, acum observ că parcă...

Aurelia Borzin: „...e bine și fără, se trăieşte şi fără.”

Europa Liberă: Cine citeşte versuri, Aurelia?

Aurelia Borzin: „Eu am impresia că să citeşti versuri este un lux în ziua de astăzi.”

Europa Liberă: Dar e ca şi science fiction. Am impresia că dacă penetrezi metaforele şi înţelegi asociaţiile, şi prinzi gustul lui Galaicu, de exemplu, ca să dau o mostră de texte sofisticate şi întortocheate, te simţi om, domnule, ai descifrat un rebus.

Aurelia Borzin: „Da, exact.”

Lidia Kulikovski: „Şi este cititor de poezie, numai de poezie. Poate în încercarea de a scrie şi ei poezii, dar poate că le place ritmul. Ei nu ar citi o pagină continuu dintr-un text, când o pagină de poezie se citeşte foarte lejer.”

Aurelia Borzin: „Mie mi se pare că lectura este foarte strâns legată de timp şi interes. Ceea ce spunea şi doamna Kulikovski, exemplele pe care le-a adus, lumea nu are timp să citească. Ca să-ţi permiţi luxul să citeşti, totuşi trebuie să ai un job stabil, care îţi aduce un venit decent ca să-ţi permiţi să cumperi acele cărţi şi timpul necesar ca să ai zăbava cititului, să parcurgi 100 de pagini, 200 de pagini ale unui roman ş.a.m.d. De aceea, revin la ideea de timp, interes şi criteriile fiecărui cititor care, până la urmă, sunt primordiale şi pe ele trebuie să mizăm.”

Europa Liberă: Odată am spus o prostie, când mă întreba cineva ce visez, eu am spus în glumă că visez să mă bage la închisoare, să am timp să citesc. Pentru că singurii oameni pe care îi invidiez eu în viaţă nu sunt acei cu Porsche și cu Lexus, dar oamenii care au citit, care au înmagazinat, ţin minte ce au citit, pot să opereze cu pasaje, cu nume de personaje. Invidiez enorm categoria aceasta şi mai ales pe aceştia care continuă în ritmul acesta să trăiască. Cum spuneţi dumneavoastră, 100 de pagini pentru mine este un lux, eu 10 pagini, înainte de somn să citesc, dacă dă Dumnezeu.

Aurelia Borzin: „Privisem un reportaj, nu-mi amintesc în ce ţară, pentru fiecare carte citită, persoanei care stă în închisoare i se scad zile din termen.”

Lidia Kulikovski: „Da. Un primar din Spania pentru fiecare carte citită dă un euro la copii.”

Europa Liberă: Pentru că, iarăşi, revenim la teza dumneavoastră – lectura într-adevăr vindecă, nu doar igienizează…

XS
SM
MD
LG