Oficiali de la Kiev au spus că Ucraina nu va admite pe teritoriul său un convoi umanitar trimis de Rusia, dacă acesta nu va obține certificatul Comitetului Internațional de Cruce Roșie. Iar Comitetul a spus deja că nu are nici o informație despre ce transportă sau încotro se îndreaptă cele 300 de camioane albe pe care Rusia spune că le trimite la Luhansk. Liliana Barbăroșie a vorbit despre controversata inițiativă a Rusiei cu analista din Germania, Anneli Ute Gabanyi:
Anneli Ute Gabanyi: „Au rămas câteva lucruri neclarificate şi stranii. E adevărat că Rusia a cerut să trimită ea ajutoare umanitare cu câteva zile înainte ca să se decidă şi pe plan internaţional ca astfel de ajutoare să fie trimise de mai multe naţiuni, de UE. Deci, faptul că Rusia a avut deja pregătite atât de multe camioane, fie şi blagoslovite de către preoţii ortodocşi din Rusia pentru a pleca în Ucraina ridică deja semne de întrebare. În al doilea rând chiar şi guvernul Ucrainei se îndoieşte, de altfel ca şi mai multe ţari din Occident, că aceste ajutoare ruseşti ar intra în Ucraina într-adevăr sub controlul şi sub conducerea unei misiuni internaţionale. Aici într-adevăr dubiile sunt foarte mari şi îndreptăţite.”
Europa Liberă: Dacă Rusia reuşeşte şi nu va putea fi oprită, dat fiind faptul că aproximativ 100 km. de hotar sunt controlate de separatiştii ruşi, asta ce ar însemna în plan internaţional: o intervenţie a Rusiei, nu? Cum ar putea fi calificată?
Anneli Ute Gabanyi: „Cum vor decide factorii de decizie din Occident să privească o astfel de acţiune. Situaţia din momentul de faţă pe plan internaţional îmi aminteşte de două trenuri care se apropie unul de celălalt la mare viteză şi conducătorii acestor trenuri nu ştiu cum va reacţiona celălalt, cine va pune frâna în momentul adecvat. Problema pe care o văd eu este că Rusia în momentul de faţă pare decisă să folosească acest moment care este, hai să spunem, propice ţelurilor Rusiei şi din punctul de vedere al situaţiei internaţionale (dacă ne gândim la ce se întâmplă în nordul Irak-ului, în Israel şi regiunea Gaza); deci în acest context Rusia, am impresia, se simte şi mai îndreptăţită să pescuiască, ca să spun aşa, în apele tulburi internaţionale.
Şi văzând figura lui Putin la ultima întâlnire cu un reprezentant al unei regiuni ruse în care a anunţat embargoul pentru mărfurile din Occident m-am speriat. Pentru că arată o hotărâre de a merge oricât de departe. Şi aici este marea problemă: cum să opreşti un astfel de convoi uriaş, gândindu-ne şi la faptul că Rusia a masat trupe foarte importante la graniţa cu Ucraina şi nu toată graniţa e controlată de armata ucraineană. Situaţia mi se pare extrem de periculoasă.”
Europa Liberă: În general, dinspre Occident cum e văzută strategia lui Putin, dacă privim mai larg toată această poveste? Unii cred că această introducere a embargourilor pentru produsele alimentare din UE ar fi un semn că Kremlinul e strâns în colţ de sancţiunile occidentale, vrea să răspundă şi împinge conflictul spre un război economic, iar un ultim stadiu al confruntării ar putea fi într-adevăr o intervenţie militară în Ucraina, dacă Putin nu va reuşi să determine occidentul să negocieze, în condiţiile sale, o rezolvare a conflictului ucrainean?
Anneli Ute Gabanyi: „Am impresia că a existat şi continuă să existe o foarte mare lipsă de analize serioase, pe date şi fapte a intenţiilor Rusiei. Cred că nimeni nu s-a aşteptat ca Rusia să răspundă cu contra-embargouri şi, în continuare, lumea de aici nu ştie sau cel puţin nu ne spune ce crede despre scopurile finale ale Rusiei. Tare mă tem că chiar acum, în zilele în care se rememorează declanşarea Primului Război Mondial, lumea nu este pregătită să înveţe din istorie, nu doar din cea de acum o sută de ani, dar chiar şi cea mult mai recentă.
Ceea ce se întâmplă cu acele regiuni din estul Ucrainei sunt o recapitulare şi o reeditare a strategiei Rusiei în Transnistria. Singura diferenţă e că ruşii aveau din timpul sovietic trupe ruseşti în Transnistria, rău-famata Armata a 14-a, care a rămas acolo, dar în plus, odată cu impunerea acordului de pacificare a Transnistriei, acolo s-a mai format şi o trupă, ca să spun aşa, de pacificatori, în care Rusia este de asemenea prezentă, pe lângă Moldova, Transnistria şi mai târziu Ucraina. Deci, aceste „căşti roşii” reprezintă păzitorul care a fost ales din rândurile celui care de fapt a şi creat conflictul. Este o situaţie care nu a fost şi nu este acceptabilă. Şi nu ar fi acceptabilă în regiunile din est ale Ucrainei.”
Europa Liberă: Într-o primă fază a conflictului se vorbea foarte mult dacă va fi Occidentul hotărât la nişte sancţiuni serioase care să aibă impact asupra economiei Rusiei sau nu, se vorbea atunci despre interese pe care le-ar avea ţări ale UE ca să nu-şi deterioreze relaţia economică cu Rusia. Dar au urmat totuşi nişte sancţiuni mai serioase. Acum cum apreciaţi: Occidentul dă semne de suficientă hotărâre de a nu permite Rusiei să-şi facă jocul?
Anneli Ute Gabanyi: „Ultimele sancţiuni impuse Rusiei de către UE, după doborârea acelui avion olandez pe cursă către Malaezia, au arătat că, într-adevăr, UE a hotărât să ia paşi mai decişi în direcţia impunerii unor măsuri mai serioase. Ceea ce a fost interesant pentru mine a fost faptul că organizaţiile de întreprinzători, mai ales cele care se ocupă de comerţul cu Rusia şi care înainte erau împotriva unor sancţiuni gen embargouri împotriva Rusiei, de data aceasta, după doborârea acelui avion, au catadicsit să spună şi ele că nu se poate mai departe aşa. Deci, aici s-a produs o oarecare schimbare, cel puţin la nivelul celor care sunt interesaţi.
Şi în Germania procentajul lor este destul de mare, mult mai mare decât este în SUA sau alte ţări ale UE. Deci, şi în Germania întreprinzătorii au făcut un pas
Mă îngrozesc de multitudinea de voturi ale oamenilor de aici în favoarea Rusiei, de o înţelegere aproape nemărginită pentru durerile post-imperiale ale Rusiei, pentru interesele Rusiei...
înapoi. Problema e la noi atitudinea oamenilor în general. Dacă vă uitaţi la sondaje şi dacă vedeţi ce fel de comentarii electronice apar în publicaţiile pe care le citesc în Internet, mă îngrozesc de multitudinea de voturi ale oamenilor de aici în favoarea Rusiei, de o înţelegere aproape nemărginită pentru durerile post-imperiale ale Rusiei, pentru interesele Rusiei. Deci, dacă vă gândiţi la acest lucru, problema este destul de gravă.
În plus, Rusia a urmărit clar, şi aici cel puţin până în momentul de faţă a eşuat, să divizeze ţările UE. Mai ales să divizele pe de o parte ţările care au interese mari comerciale în Rusia, şi care au mai puţine interese, dar şi ţările din vestul Europei, care fie că au uitat, fie nu au experimentat niciodată experienţele pe care ţările noi membre ale UE, adică ţările din est le au cu Rusia. Acolo nici guvernele, şi nici populaţiile nu sunt pregătite şi nu vor să uite aceste experienţe istorice care le-au marcat dezvoltarea în mod absolut negativ în ultimele decenii.”
Europa Liberă: O comparaţie cu sancţiunile la care s-a recurs în cazul Iranului ar avea drept de existenţă? Am văzut la un moment dat o astfel de comparaţie, iar autorul zicea că dacă se va merge pe aceiaşi cale, impactul va fi mare pentru că acolo a fost foarte mare…
Anneli Ute Gabanyi: „A fost mare, dar situaţia nu se poate compara. În general se spune că comparaţia nu este reacţiune. Însă în cazul acesta comparaţiile chiar mi se par deplasate şi fără subiect. Aducă părerea mea este foarte clară: comparaţie nu există, Rusia este altă ţară şi poporul rusesc este un alt popor, iar faptul că în Rusia atitudinea lui Putin şi a anturajului său în problema Ucrainei, în problema Crimeii arată că populaţia din Rusia, chiar şi foştii adversari politici ai lui Putin, acum au devenit naţionalişti acerbi şi îi susţin această politică de putere mare, sau de recâştigare a statutului de putere mare în lume.”
Europa Liberă: Se speculează, inclusiv în publicaţii serioase, despre un anumit rol separat pe care l-ar avea Germania în tot dialogul cu Rusia, că ar avea o poziţie diferită, că ar opta pentru o înţelegere cu Rusia. Cât temei au aceste speculaţii?
Anneli Ute Gabanyi: „Nu mi-aş permite să spun că acest lucru este un fapt sau că este posibil, sau probabil. Cert este însă că istoria mai recentă a secolului XX, sau chiar din secolul XIX cu Bismarck, sau cu înţelegerea dintre Ribbentrop şi Molotov, arată că astfel de înţelegeri în detrimentul altor state au existat. Deci, un fundal istoric există, el există chiar şi în privinţa Transnistriei, indiferent că acolo cu un scop de binefacere sau pozitiv şi chiar dacă extrem de naiv după umila mea părere personală.
Mă refer la încercarea dintre doamna Merkel şi preşedintele rus Medvedev din 2010 (Memorandum Merkel-Medvedev de la Meseberg; n.r.) - o înţelegere care a făcut ca să redemareze tratativele în formatul 5+2, dar pe de altă parte această înţelegere n-a avut nici un rezultat pozitiv şi de altfel şi ruşii şi-au pierdut interesul în negocieri după ce au văzut că cererile lor nu au fost acceptate nici de Germania, şi nici de UE căreia Germania dorea, la început cel puţin, să-i prezinte într-o lumină favorabilă eventualele înţelegeri în legătură cu Transnistria.”
Europa Liberă: Şi situaţia regiunii transnistrene s-a complicat odată cu conflictul din Ucraina. Nina Ştanski vorbea recent într-un interviu că Transnistria s-ar afla acum în faţa celor mai acute ameninţări din '92 încoace: tulburarea Ucrainei a provocat o pierdere de 40% economiei regiunii, diminuarea exporturilor ar fi adâncit criza, deficitul bugetar din regiune. S-a ajuns la tăieri salariale. E şi firesc când e război ca schimburile comerciale să aibă loc mai greu. Totuşi, cât de justificate pot părea aceste plângeri ale Tiraspolului, mai ales că el parcă se autoizolează pe filiera cealaltă: de exemplu nu vrea să participe la Acordul de liber schimb cu UE, care va intra foarte curând în funcţiune?
Anneli Ute Gabanyi: „În cazul Transnistriei evenimentele din jur, atât semnarea Acordului de Asociere între R. Moldova şi UE, pe de o parte, pe de altă parte şi evenimentele din Ucraina, respectiv bascularea noului guvern din Ucraina către Occident, evenimentele secesioniste şi militar-agresive din estul Ucrainei au dus, într-adevăr, la schimbări foarte tari în ceea ce priveşte situaţia din Transnistria.
Transnistria nu mai poate să continue politica pe care a crezut că poate să o ducă la infinit, cum spune proverbul englezesc: să mănânci cozonacul şi în acelaşi timp să-l păstrezi. Adică nu poţi în continuare să profiţi atât din
Transnistria nu mai poate să continue politica pe care a crezut că poate să o ducă la infinit...
avantajele pe care Republica Moldova până acum nu a dorit să o priveze, avantajele în comerţul cu UE pe care le are Moldova le-a făcut pe exportatorii din Transnistria să exporte bine-mersi în UE, pe de altă parte însă se profita nu numai de susţinerea Rusiei pentru economia în criză permanentă a Transnistriei, dar şi de exportul unor mărfuri către fostele republici sovietice şi Rusia. Acum amândouă drumuri pentru export se închid în acelaşi moment din motive obiective. Clar că nu le place celor care răspund de soarta transnistrenilor.
Cu toţii deplângem soarta acestor oameni, dar pe de altă parte trebuie să recunoaştem că atât guvernul, cât şi oamenii care acceptă acest regim, fiind săracii şi dezinformaţi total, şi-au făcut-o cu mâna lor. Nu poţi să plângi. Dar, pe de altă parte, eu găsesc că această situaţie nouă îi împinge pe toţi actorii să se gândească de fapt ce vor. Republica Moldova trebuie să hotărască dacă vrea să continue (şi ştiu că vrea) pe drumul implementării Acordului de Asociere, acord care face absolut obligatorie închiderea unei graniţe interne care periclitează drumul economic şi politic al Republicii Moldova către UE.
Pe de altă parte, şi în Ucraina va trebui să se ia o hotărâre - şi de aceea dezvoltarea din Ucraina va fi vitală pentru problema transnistreană, dar şi pentru soarta oamenilor din Transnistria, dar şi a Republicii Moldova. Iar Transnistria riscă să rămână ceea ce de fapt este: o enclavă prosovietică şi încă cu trupe ruseşti, între o Moldova care se îndreaptă către occident şi o Ucraină despre care nu ştim care îi va fi soarta finală.”
