Linkuri accesibilitate

Într-adevăr, atacurile aviației israeliene au lovit zone și clădiri civile. Într-adevăr, rachetele israeliene au ucis copii (și alți civili) nevinovați. Asta văd milioane și sute de milioane și pare de ajuns. Orice discuție despre mersul și cauzele războilui sau despre istoria și rezolvarea conflictului nu mai poate începe decît în prelungirea imaginilor cu copii însîngerați sau neînsuflețiți. Restul e secundar. Emoția impune pînă la șantaj. Cine are cel mai mic lucru de adăogat sau comentat e silit să tacă. De pe platforma sacră și tragică a copiilor uciși pornește, zi de zi și ceas de ceas, o avalanșă de indignare care face din Israel nu numai marele vinovat dar și monstrul incomparabil. Dacă e, totuși, de spus ceva, atunci e vorba de restul uitat. Acel rest de care nimeni, nici măcar ziariștii aflați la fața locului, nu au curajul să vorbească.

Restul începe cu o altă întrebare: oare de ce ucid israelienii cu atîta sîrguință copii nevinovați? De așa ceva poate fi în stare un criminal dezaxat. Dar un stat și armata subordonată lui? E ceva ce nu se potrivește între realitatea unui Israel dezvoltat și democratic și boala aceluiași stat care ucide la orice ocazie copii nevinovați.

A doua întrebare e: de ce nu sînt copiii apărați și scoși din calea armelor? Cu asta ar trebui să se ocupe cei ce conduc în Gaza. Gaza e condusă de Hamas o organizație islamică dictatorială care face legea cum și cînd vrea. De ce nu s-a ocupat administrația Hamas, înainte de toate, de protejarea copiilor? Poate pentru că nu se aștepta la așa ceva. Ar fi trebuit.

Relatările repetate, dar nu foarte difuzate din Gaza spun că Hamas folosește clădiri rezidențiale civile, școli și spitale ca bază de organizare și ca spațiu de lansare a rachetelor care pleacă în fiecare zi spre Israel. Hamas folosește populația civilă așa cum altcineva ar folosi un scut. Asta nu mai e un secret pentru nimeni, dar adevărul nu contează pentru că Hamas a apăsat perfect pe pedala propagandei și cîștigă, folosind războiul murdar de acasă, sentimentele curate ale celor din afară.

Relatările despre folosirea diabolică a spitalelor și despre transformarea civililor în scuturi umane trec neobservate, deși vin de la corespondenții Washington Post și New York Times, două mari ziare care nu pot fi bănuite de simpatie pentru Israel. Efectul emoțional odată plantat propagandistic nu are antidot și rival. Însă lucrurile trebuie spuse și gîndite pînă la capăt.

Astfel: dacă Israelul e vinovat de crime împotriva umanității, ce se poate spune despre Hamas? Dacă Israelul e abominabil pentru că atacă intenționat civili, cum poate fi calificat Hamas care atacă la întîmplare civili? Una din puținele laturi comice ale războiului din Gaza e că avocații Hamas au uitat ceva sau pretind că au uitat ceva: de ani de zile, Hamas trimite orbește rachete în Israel. Hamas nu vizează o țintă, fie ea militară sau civilă. Hamas vizează orice țintă, fie ea militară, fie civilă. Sistemul de apărare antiaeriană israelian a distrus enorma majoritate a rachetelor dar, dacă ar fi după Hamas, orice civil israelian ar trebui ucis.

Nu e clar de ce Israelul e vinovat de crime de război, dar Hamas nu. Doar pentru că Hamas nu reușește să le comită în proporție de 100%?

Alt lucru, îngropat cu succes de arma emoțional-propagandistică: nesfărșita disponibilitate a „idioților utili”, cu o vorbă atribuită lui Lenin. De un amar de vreme, Uniunea Europeană, Fundații și state naționale varsă fonduri enorme în Gaza. Miliarde de euro sînt trimise anual în Gaza sub promisiunea autorităților palestineiene care se angajază să construiască școli, spitale etc. Acum cîțiva ani, cînd Israelul a blocat importurile de ciment, un cor internațional de indignați a blestemat inumanitatea israeliană. Acum știm la ce a fost folosit cimentul și cine avea nevoie de presiuni internaționale pentru a sparge blocada. Mii de tone de ciment au fost folosite pentru construcția unei rețele uriașe de tuneluri secrete din care pot fi lansate atacuri pe teritoriu israelian. Operația a reușit să scape de sub supravegherea aeriană israeliană și pentru că cimentul a fost mutat în sacii de făină primiți de la Națiunile Unite. Mișcarea sacilor de făină prin Gaza a mascat lucrările de construcție a tunelurilor.

Alt lucru interesant e că, în vreme ce știm tot despre achizițiile israeliene de armament, nu știm nimic despre cumpărăturile Hamas. Israelul cumpără arme din SUA și Europa, fără să ascundă acest lucru. Israelul e acuzat în permanență de cîrdășie cu SUA și, bineînțeles, de manevre comune cu lobby-ul evreiesc din America. Dar nimeni nu pune întrebarea: Hamas de unde se înarmaează? Din cer? Cît costă cele cîteva mii de rachete trimise anual de Hamas în Israel? Și cine le plătește?

În sfîrșit, o concluzie tristă. Chiar cu destule violențe evitabile, Israelul duce un război manageriat, cu avertismente telefonice și manifeste care avertizează populația înainte de atac. Hamas e o mișcare teroristă sută la sută. Opinia genrală a inversat termenii și face din Israel un stat criminal iar din Hamas o organizație eroică pusă în slujba oprimaților. De unde, totuși, ostilitatea sistematică împotriva Israelului? De presupus că două lucruri scot din minți stînga și dreapta extremă occidentală: mai întîi, supraviețuirea unei națiuni care a traversat toate ororile. Apoi, succesul unui stat care e, azi, un caz rarisim de țară optimistă, cu o natalitate solidă, o economie înfloritoare și o încredere existențială demult uitată de lumea occidentală.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG