Linkuri accesibilitate

„NATO nu a luptat niciodată pe propriul său teritoriu”


O navă militară rusă în timpul unor exerciții în apropierea coastelor baltice

O navă militară rusă în timpul unor exerciții în apropierea coastelor baltice

Un interviu cu Dan Alexe despre amenințarea militară pe care o reprezintă Rusia la ora actuală la adresa statelor baltice.

Comitetul de apărare al Marii Britanii a publicat săptămâna trecută un raport despre capacitatea de reacţie a Alianţei Nord-Atlantice în cazul unei eventuale noi agresiuni ruse. Raportul, la care s-a referit într-un editorial The Wall Street Journal, ar concluziona că NATO nu ar fi pregătită acum să înfrunte o agresiune rusă împotriva vreunui stat membru, din grupul Ţărilor Baltice, de exemplu. De ce există astfel de concluzii, am căutat să aflu într-un interviu cu corespondentul Europei Libere la Bruxelles, Dan Alexe:

Dan Alexe: „În primul rând este limpede pentru oricine în cadrul alianţei, printre programatorii politici şi cei militari, că Statele Baltice nu ar fi pregătite să facă faţă Rusiei, nici numeric, nici geografic. Apoi, balticii au şi o importantă minoritate rusă, ceea ce nu înseamnă că ruşii de acolo ar dori să-i imite pe cei din Ucraina; să nu uităm că ei sunt cetăţeni europeni, cu toate drepturile din Europa, dar prezenţa lor ar bloca o parte din resursele interne ale Ţărilor Baltice. Serviciile secrete, militare ar fi hiperocupate cu supravegherea. Plus, angoasa venită din cealaltă parte.

Să nu uităm că Lituania este singura ţară a UE care are o frontieră vestică cu Rusia – e vorba de enclava militarizată Kaliningrad. Ceea ce sperie foarte mult este această nou perspectivă de război asimetric, cum i se spune acum, de război de gherilă, prin intermediari, prin paramilitari. Deci, temerea mare aici este că nu ar fi un război direct, cu invazie masivă ca să i se poată răspundă conform acelui faimos capitol V din carta NATO prin care ţările NATO se apără una pe alta. Teama este că nu ar fi vorba de o invazie directă, ci de un asemenea război: prin gherile, prin intermediari. Şi acolo NATO nu este pregătită, nici strategic, nici militar, nici doctrinar, ca să spunem aşa, ca să intervină împotriva unei asemenea eventualităţi.”

Europa Liberă: Din ce se vede, va încerca NATO, odată ce există noi forme de ameninţări, să se pregătească pentru a răspunde unor astfel de forme, sau nu există semnale plauzibile în acest sens?

Dan Alexe: „Ba da, un semnal este şi acest raport prezentat Parlamentului, Guvernului de o echipă de experţi britanici, un raport unde se fac o serie de propuneri. Numai că va trebui foarte mult timp, voinţă politică, şi trebuie schimbată întreaga atitudine actuală, inclusiv mecanismele financiare.

Pentru că Europa, să nu uităm, nu alocă decât 1,5 la sută din PIB programelor militare, armamentului în general şi armatei, or asta este de fapt cel mai mic procent de pe planetă alocat. NATO recomandă un minimum de 2%, dacă nu mai mult. Şi trebuie mai întâi tras un semnal de alarmă, creată o conştientizare, stimulată o îngrijorare, o atitudine politică diferită de cea actuală. Şi, evident, vin după aceea o serie de probleme tehnice: problema armamentului de pildă este o foarte mare problemă în cadrul NATO. Şi apoi să nu uităm că NATO nu a luptat niciodată pe propriul său teritoriu. În Europa. NATO a avut doar intervenţii în afara graniţelor Alianţei – în Balcani, în Serbia, Kosovo, în Afganistan. Or, teama mare e că NATO nu e pregătit să lupte în Europa.”

Europa Liberă: Am vorbit despre ameninţări care ar putea exista la adresa ţărilor membre ale NATO şi cum ar putea răspunde. Dar se speculează mult şi pe seama cum ar putea răspunde NATO la vreo ameninţare la adresa statelor nemembre. Despre următorul summit NATO, de exemplu, se speculează că va discuta şi despre mecanisme speciale pentru un suport NATO în caz de ceva în partenerele estice. E ceva palpabil sau speculaţie mai mult?

Dan Alexe: „E speculaţie şi îmi pare rău să torn apă rece peste ea. Ca să se introducă astfel de schimbări, ar trebui modificată Carta fundamentală a NATO şi acolo ar trebui obţinută unanimitatea guvernelor din NATO, iar în unele din ele o asemenea modificare a unui tratat internaţional de asemenea dimensiuni implică referendum naţional.

În Germania ar trebui trecută prin Curtea Constituţională care este extrem de reticentă unor asemenea iniţiative care implică participarea militară a Germaniei în străinătate şi rezistenţa pasivă a altor ţări. E greu de crezut că s-ar obţine unanimitate pentru a modifica Carta NATO şi care să permită ajutorarea tehnică a unor ţări care nu sunt membre ale Alianţei. În stadiul actual este implauzibil.”

XS
SM
MD
LG