Linkuri accesibilitate

Rusia va pedepsi nedeclararea cetățeniei duble


În Rusia a intrat în vigoare legea care pedepsește nedeclararea cetățeniei duble. Legea intrată în vigoare luni 4 august a fost adoptată de Duma de Stat în mai și a fost semnată de președintele Vladimir Putin în iulie. Legea impune o amendă de până la 5800 de dolari sau 400 de ore de muncă în folosul comunității rușilor care nu informează autoritățile ruse că au obținut și cetățenia altui stat. Pentru locuitorii Crimeii, regiune ucraineană anexată anul acesta de Rusia, legea va intra în vigoare abia la 1 ianuarie, anul viitor. Procedura de urmat pentru declararea dublei cetățenii rămâne neclară. Activiștii pentru drepturile omului au criticat legea, spunând că-i pune pe cei cu dublă cetățeniei „sub suspiciune” și îi expune capriciilor autorităților ruse.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG