Linkuri accesibilitate

Președintele Aliev și inamicul lui numărul unu: Khadija Ismayilova


 Khadija Ismayilova, ziarista de la Europa Liberă laureată a Global Shining Light Award, Rio de Janeiro, 2013

Khadija Ismayilova, ziarista de la Europa Liberă laureată a Global Shining Light Award, Rio de Janeiro, 2013

Puterea de la Baku încearcă să-și infiltreze oamenii în Opoziție.

Khadija are un zâmbet larg și este tot timpul veselă. Pare că ia totul în ușor și glumește pe seama celebrității sale și a experiențelor dure pe care le-a avut cu regimul de mână forte al președintelui Ilham Aliev, în vreme ce-mi toarnă ceai și mă invită să gust din delicioasele dulcețuri locale într-un local tradițional din centrul nou al capitalei azere. Recent a fost nevoită să se apere în fața judecătorilor pentru că a publicat pe Facebook un document prin care Ministerul Național al Securității angaja un informator. Din contractul distribuit pe Internet de Khadija Ismailova rezultă că puterea de la Baku încearcă să-și infiltreze oamenii în Opoziție. Curtea a acuzat-o pe Khadija că a dat publicității date secrete. „În acest fel autoritățile au recunoscut că documentul există și este valabil” îmi povestește triumfătoare, ziarista de la Radio Europa Liberă, cunoscută pentru anchetele de investigații publicate din care rezultă că președintele Ilham Aliev și familia lui sunt implicați în rețele de corupție.

Zece ziariști, cinci bloggeri și mai mulți activiști pentru drepturile omului se află la închisoare în Azerbaidjan, iar astfel de anchete nu apar, cu atât mai mult cu cât aproape întreaga presă este controlată de guvern. Khadija a descoperit, de pildă, că fiul minor al președintelui Aliev are în Emiratele arabe o avere imobiliară estimată la aproape 50 de milioane de dolari, iar fiica șefului statului deține o bancă despre care nu se știe când a fost privatizată și este copriprietara companiei care controlează Liniile Aeriene Azere, serviciile tehnice, taxiurile din aeroport, duty-free și restul întreprinderilor din branșă, despre care de asemenea nu există date privind felul în care a fost preluată.

Pentru că în ultimii ani a demonstrat cât de întinsă e corupția instituției prezidențiale, Khadija a fost hărțuită, târâtă prin tribunale și urmărită. O înregistrare făcută cu o cameră de luat vederi instalată în dormitorul ei a fost trimisă acum doi ani rudelor ei și Opoziției în încercarea de o intimida și șantaja, dar nimic nu o poate opri pe Ismayilova să-și continue investigațiile. „Nimic nu mă poate face să plec din Azerbaidjan”, spune Khadija, care le stă ca un ghimpe autorităților.

Anul trecut au arestat-o și i-au dat o amendă, pe care ea nu a vrut să o plătească așa că a primit 220 de ore în serviciul comunității, mai exact să măture străzile. „Să curăț țara de mizerie, e ceva ce îmi place să fac”, explică ea și o mulțime de prieteni, cunoscuți și necunoscuți s-au declarat gata să măture străzile Baku alături de ea.

„Acum am fost declarată spion american” doar pentru că m-am întâlnit cu câțiva oficiali ai Senatului Statelor Unite, dar „pot trăi cu astfel de acuzații”, îmi spune Khadija zâmbind, întinzându-mi dulceața de culoare verde pe care azeri o numesc „peihoa”.

XS
SM
MD
LG