Linkuri accesibilitate

„Celor mai mulți li s-a spălat creierul și nu e nicio șansă să se schimbe ceva”...

Bazarul din Tabriz, a cărui construcție a început cu mai bine de 1000 de ani în urmă, arată ca un muzeu. L-am întrebat pe polițistul din colț unde este intrarea principală, dar s-a făcut că nu mă aude, dar când mă pregăteam să traversez, un băiat îmbrăcat modest mă întreabă dacă nu cumva am nevoie de ajutor. Îi spun că nu, dar el insistă, îmi povestește că m-a urmărit după ce a văzut că polițistul nu vrea să mă ajute. Îl cheamă Hussein și e în ultimul an de master la Facultatea de Limbi Străine din Tabriz.

Ar fi vrut să lucreze ca ghid, dar agențiile locale de turism i-au spus că nu au nevoie. E etnic ca azer, ca majoritatea locuitorilor din acest oraș și lucrează la o teză despre Byron. Vine cu mine în vechiul Bazar, unde în curtea interioară o mulțime de bărbați stau înghesuiți în cerc. Îl întreb ce fac acolo, dar nu știe și în vreme ce vorbim despre Tabriz, ni se alătură un alt localnic, care duce două plase pline cu cartușe de țigări. Ne-a auzit vorbind în engleză și vrea să știe ce facem, el a locuit 14 ani în Belgia și Marea Britanie, dar soția lui englezoaică a divorțat de el acum doi ani și s-a întors aici. Îmi atrage atenția să nu am încredere în bărbații iranieni, că aici nu sunt în Europa. Nu-i place aici, dar e nevoit să aibă grijă de părinții bătrâni.

Mă sfătuiește să plec din Iran înainte de începere Ramadamului, pentru că altfel nu voi putea nici măcar să beau apă pe stradă, fără să sară cineva la mine să mă învețe minte că trebuie respectată această sărbătoare cum se cuvine: „unii oameni sunt pur și simplu nebuni și merg prea departe cu credința”. Hussein pare să-l certe în azeră, că vorbește prea mult, dar fostul locuitor britanic, nu se oprește: „celor mai mulți li s-a spălat creierul și nu e nicio șansă să se schimbe ceva”. Îl întreb și pe el ce se întâmplă acolo în centrul curții interioare a Bazarului unde e înghesuială și multă zarvă: „e bursa aurului, oamenii stabilesc prețul de vânzare aici, la fel ca acum câteva sute de ani, dar Tabrizul nu mai e de mult ce-a fost”.

Tabrizul, capitală succesivă a confederațiilor de triburi Qara-Qoyunlu, „oile negre” și Aq-Qoyunlu, „oile albe”, care au dominat actualul teritoriu din vestul Iranului, estul Anatoliei și Irakul, a fost cucerit în 1501 de Ismail, care la doar 14 ani s-a proclamat șah și a decretat religia șiită drept obligatorie în imperiul. Tabrizul a devenit capitala noului Imperiu Persan care controla în prima sa perioadă teritoriile de astăzi ale Iranului, Azerbaidjanului, Bahrain, Armeniei, Uzbekistanului, Turkmenistanului, cea mai mare parte a Georgiei, Afganistanul și teritorii însemnate din Siria, Pakistan și Turcia.

Orașul era însă înfloritor înainte de a deveni capitală de imperiu pentru că s-a aflat mereu la întretăierea drumurile dinspre sud spre nord și dinspre est spre vest, iar Bazarul era locul de întâlnire al comercianților de pe Drumurile Mătăsii, care treceau pe aici. Apoi în 1906 Tabrizul a fost locul de unde a început Revoluția Constituțională a Iranului, iar Bazarul a jucat și atunci un rol esențial: negustorii au închis tarabele și au condus protestul împotriva guvernului, până la deschiderea primului Parlament.

Comercianții au fost mereu cu un pas înaintea vremurilor datorită contactelor din exterior și dacă ar fi să mă iau după Reza, vânzătorul de covoare sunt în continuare în avangardă și așteaptă ca puterea de la Teheran să se întoarcă din nou cu fața spre Vest. Tânărul Hussein este pe de altă parte mult mai atașat actualului regim și orientării sale și-mi spune că sancțiunile occidentale sunt nedrepte și că aici în Iran nu există nici un program militar. E mirat că nu-mi place să port eșarfa obligatorie pe cap și crede că tradițiile trebuie respectate.

Îl întreb dacă are o prietenă. Îmi răspunde că acesta e un concept vestic pe care iranienii nu-l pot asimila, ei doar se căsătoresc, dacă au bani să-și plătească o soție, dacă nu așteaptă până vor avea. Vine cu mine prin Bazar să cumpăr un șirag de turcoaze, care aici în Iran sunt mai frumoase ca oriunde. Mă lasă să negociez cu vânzătorul și după ce ieșim imi întinde o hârtie de 50.000 de riali (2 dolari), explicându-mi că negustorul i-a dat bacșișul drept mulțumire că i-a adus un cumpărător. Mergem să mâncăm înghețată amestecată cu suc proaspăt de pepene, tradițională aici la Tabriz, dar îl văd că e încurcat, fiindcă toată lumea se uită la noi. La un moment dat mă întreabă de ce mănânc atât de încet. Totuși la plecare facem schimb de email-uri și ar vrea dacă pot să-I trimit niște cărți de care are nevoie pentru dizertație, fiindcă din Iran nu are acces la nicio librărie electronică.

XS
SM
MD
LG