Linkuri accesibilitate

Cum se ocolește embargoul în Iran și cât de puternică este Sepah, garda pretoriană a liderului suprem


Palatul Golestan la Teheran

Palatul Golestan la Teheran

Iranul rămâne piesa cea mai prețioasă de pe tabla de șah a Rusiei în această zonă.

Teheran

„Iranul are 15 vecini și pe fiecare a știut cum să-l îndatoreze”, mă asigură un diplomat occidental de la Teheran. Ambiția țării ar fi să se întoarcă spre Asia Centrală și în același timp să redevină magistrala de legătură cu Vestul, dar împotriva acestei strategii stă unul dintre principalii săi aliați, Rusia, care are nevoie de Iran pentru a-și menține influența în zonă. Imediat ce Teheranul s-ar reîntoarce spre Vest, lucrurile ar deveni mult mai fluide atât în Asia Centrală, cât și în Orientul Mijlociu, de aceea Iranul rămâne piesa cea mai prețioasă de pe tabla de șah a Rusiei în această zonă.

Mișcările noului președinte Hassan Rohani și liberalizarea lentă din ultima perioadă ar putea schimba actuala configurație geopolitică. În plus 65% din populația Iranului are sub 25 de ani și chiar dacă propaganda religioasă rămâne extrem de puternică de la Revoluția Islamică încoace (1979), iar tinerii nu au cunoscut regimul pro-vestic anterior, această disproporție statistică s-ar putea să ducă dacă nu la o revoluție anti-islamică, cel puțin la o întoarcere spre lumea occidentală, de care Iranul are atâta nevoie pentru a-și relua dezvoltarea.

„Schimbările se fac aici în fiecare zi, dar nu brusc, ci pas cu pas. Inclusiv clerul acceptă liberalizare graduală”, îmi spune diplomatul european în timp ce savurează ceaiul negru local, îndemnându-mă să nu uit că „Iranul a fost întotdeauna o țară de atac” și se consideră o putere aristocrată nu doar în Asia Centrală, pe care stăpânit-o cu mult timp în urmă, ci și în raport cu marile puteri ale lumii. Psihologia de civilizație veche și superioară celorlalte este însă mai degrabă o barieră în relațiile cu ceilalți, iar excepționalismul în care cresc iranienii, care-i face să se considere reprezentanți ai unei specii diferite le conferă siguranța de sine a oamenilor care știu să se descurce în orice situație.

„Embargoul este pentru noi o încercare de a reuși să ne depășim”, îmi spune Nafis, un tânăr om de afaceri, zâmbindu-mi de sub ochelarii cu ramă fină, în timp ce-mi toarnă apă rece ca ghiața, doar pentru a echilibra căldura înăbușitoare de afară. Companiile americane, europene și japoneze continuă să facă afaceri cu Iranul, chiar dacă petrolul și gazul autohton nu pot fi încă duse în Occident.

Teheranul este plin de magazine cu mărci vestice, pe autostrăzi circulă multe mașini aduse din Europa sau făcute aici sub licență, Mallboro și Kent sunt țigările lor preferate, coca-cola se găsește peste tot, iar viața de noapte este aproape la fel ca în orice oraș vestic. Deosebirea majoră e, totuși, că la ora 12 toate restaurantele, magazinele, dughenele trebuie închise, în vreme ce petrecerile cu dans și alchool se țin acasă departe de privirile poliției pentru moravuri.

Cum se fac transferurile de bani între Iran și statele Occidentale, fiindcă din afară e blocat orice virament? „Avem rețelele noastre și nimic nu e imposibi. Vrei să primești niște bani din Europa? Doar trebuie să-mi spui și până mâine îi ai”. Spusele lui îmi sunt confirmate și de alții, inclusiv occidentali care stau aici de ani de zile. Pe Bulevardul Ferdowsi, care este centrul financiar neoficial al Teheranului poți găsi toate serviciile de care ai nevoie, de la schimbatul banilor la un curs mult mai bun decât în bănci până la transferuri de toate felurile. Nație de comercianți și cuceritori, iranienii și-au găsit căile de a supraviețui embargoului, pe care îl detestă, așa cum mulți își detestă liderul suprem. „Puterea noastră nu vine odată cu bomba atomică, e ceea ce nu înțelege Khamenei”, mai adaugă omul de afaceri.

Liderul suprem, Ali Khamenei este în fruntea structurii oficiale a celor care i-au decizii în privința problemei nucleare, iar imediat sub el se află alte dousă instituții paralele: Consiliul Național Suprem privind Securitatea, condus de președinte și Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (Sepah-e Pasdaran-e Enghelab-e Islami), aflat în subordinea directă și imediată a lui Khamenei, fiind un fel de gardă pretoriană pentru lidetul suprem.

Ali Khamenei are la dispoziția sa nu doar Sepah, ci și armata regulată, Artesh, dar elita politică și tehnică a țării provine într-o proporție însemnată din Sepah. Liderul suprem își împinge în față fidelii, iar aceștia răspund comenzilor lui. Oamenii crescuți în Sepah sunt peste tot, pe stradă, în tribunale, în mass-media, în parlament, în afaceri. În multe orașe mari sau mici pot fi văzute filiale ale băncii Sepah, iar pe șosea oamenii Sepah, bine înarmați, de multe ori foarte tineri, opresc mașinile la întâmplare, iar dacă descoperă cupluri necăsătorite, iau decizii discreționare, fie duc femeia la închisoare, fie au fost cazuri, când chiar au împușcat oameni.

„Sepah este brațul înarmat al moralei islamice”, îmi mărturisește un comerciant din Marele Bazar al Teheranului, care a stat mai mulți ani în Statele Unite și care spune că acum în Iran e ceva mai bine decât în urmă cu cinci sau zece ani. S-a întors pentru că mama lui e foarte bolnavă și a preluat afacerea tatălui. Mă sfătuiește să-mi port bine eșarfa, când umblu singură seara pe străzi, „dacă nu vreau să cad pe mâna poliției pentru moravuri”, fiindcă în închisoare „chiar dacă stai numai o noapte, nu știi ce ți se poate întâmpla”. Multe femei care sunt ridicate pentru „imoralitate” sunt bătute sau chiar violate.

Totuși în Teheran, femeile se îmbracă în culori vii, iar hijabul este adesea înlcuit cu un șal pus neglijent pe cap, lăsând la vedere o parte din podoaba capilară. Capitala devine încet, încet mult mai liberală, decât restul țării și după cum îmi argumenta Esfandiar Adinabay, jurnalist din Dushanbe, specialist în spațiul persan „în Iran societatea este acum mult mai avansată decât elitele care o conduc”.

XS
SM
MD
LG