Linkuri accesibilitate

Piatra miraculoasă care te apără de boli și de ce mirodeniile care se vând în Europa nu au același gust ca acelea din Buhara


Romania, Uzbekistan, Buhara, Sabina Fati, Silk Road project

Romania, Uzbekistan, Buhara, Sabina Fati, Silk Road project

Sirdelic-ul “își schimbă culoarea atunci când corpul nu funcționează bine, fiindcă preia din energia lui negativă”.

Negustorul de condimente din Buhara stă în aceeași casă în care locuia și stră-stră-bunicul lui în anii 1600. Mici modificări i-au fost aduse de generațiile care au trecut, dar construcția e aceeași și „nu are nevoie de aer condiționat, fiindcă e concepută să fie răcoroasă”, mă asigură din spatele ochelarilor mari comerciantul, care mă anunță că acum două zile au fost 65 de grade Celsius la soare.

Buhara este o oază aflată în drumul vechilor comercianți care traversau Asia Centrală pentru a ajunge din Europa în China sau invers. A fost capitala Imperiului Samanid în secolele nouă și zece (874-999) una dintre perioadele cele mai înfloritoare ale culturii islamice, dar în 1220 Ginghiz Han i-a dat foc, a omorât aici 30 de mii de oameni, spunându-le localnicilor că el este „biciul lui Dumnezeu” și că dacă n-ar fi fost atât de păcătoși nu ar fi fost trimis să-i pedepsească. După ce a distrus cetățile cele mai frumoase din drumul său, Ginghiz Han a devenit protectorul Drumului Mătăsii, instituind pax mongolica, dând libertate de mișcare atât mărfurilor, cât și ideilor. Samarkand și Bukhara au renăscut, însă, mai târziu sub Timur Lenk sauTimur cel Șchiop (1336 – 1405).

Buhara a rămas până astăzi unul dintre orașele sfinte ale musulmanilor, al doilea după Mecca. În perioada medievală aici erau 360 de moschei și peste 100 de școli și universități islamice (medrasa), care au supraviețuit până la începutul secolului 20, când încă aveau în jur de 10.000 de cursanți. Astăzi în Buchara a fost redeschisă o singură medrasa, Mir-i-Arab, după numele șeicului yemenit, un adept al lui Khazreti Mohammed Bakhauddin Nakshbandi, cel care a modificat filosofia ascetică și contemplativă a înaintașilor săi pornind de la principiu că trebuie “să-ți dai mâinile pentru muncă și sufletul pentru Dumnezeu”.

In curtea singurei medrasa, care mai funcționează în Bukhara, băieții aleargă prin curtea, care se vede de la intrare. Portarul nu mă lasă să intru în incinta școlii, dar în stânga, mă conduce la mormântul lui Ubaidullah Han, cel care a finanțat construcția medrasei. Se spune că în fundația clădirii este suficient aur pentru a construi o altă școală islamică la fel de impunătoare ca aceasta, în cazul în care o calamitate distruge această frumoasă medrasa cu domul ei albastru și luminos. Aurul nu poate fi, însă, scos de acolo fără ca școala construită în secolul al 16 să nu fie distrusă.

Negustorul de mirodenii crede că nu e doar o legendă, dar mă asigură că nimeni din Buhara n-ar vrea să verifice dacă e adevarat sau nu că în fundație se află atât de mult aur. În orașul vechi, despărțit net de cel construit de sovietici străzile sunt înguste în așa fel încât casele să-și facă umbră reciproc. Lipite unele de altele, toate au cel puțin un etaj și curte interioară, iar înăuntru sunt pline de obiecte vechi, ca într-un muzeu, mă asigură comerciantul de mirodenii, care își aduce marfa din India, din Vietnam, din Laos și chiar din țările africane, cam o tonă și jumătate pe an. Își duce uneori condimentele și în Europa, dar numai la expoziții unde nu vinde mai mult de 20 de kilograme. Îmi arată șofranul uzbek, care „nu e cu adevărat șofran” și mă învață cum să aleg șofranul „adevărat”, cel pe care el îl aduce din India sau Pakistan și care are o culoare diferită. Prepară și amestecuri cu tutun, pe care le poți vedea în punguțe, la majoritatea bărbaților din Asia Centrală, îl aruncă în gură ca pe un medicament neplăcut și după aceea scuipă toată ziua o flegmă de culoare închisă. I se comandă tot felul de combinații, mai mult sau mai puțin terapeutice, pe care le ține în plicuri, pungi și borcane pentru diferiții clienți, în orice caz tot ce are „e ales cu atenție” chiar de proprietar, care susține că în Europa condimentele care se găsesc în magazine „nu același gust” ca cele pe care le vinde el, fiindcă nu sunt „autentice”.

Taraba lui e mică și atrăgătoare, fiindcă lângă condimentele are tot felul de obiecte „de anticariat”, ceasuri, bijuterii, insigne, mojare. O femeie vine la el cu o farfurie veche din alamă să-l întrebe cât face. Vânzătorul de mirodenii ia o lupă mare și citește inscripția în limba arabă: n-are decât o sută cincizeci de ani. E nouă față de multe alte lucruri pe care le poți găsi la Buhara, unde cei din orașul vechi folosesc în mod natural obiectele găsite în casele lor de patru sau cinci sute de ani. Admir inelul uriaș al negustorului într-o montură de aur care nu se mai face de mult, cu o piatră uriașă albicioasă, prea departe să-mi dau seama ce e. Îmi povestește că atunci când a fost la New York, un bijutier i-a oferit pe loc 10.000 de dolari, dar el îl are de la tatăl lui, care-l are de la bunicul lui și nici nu i-a trecut prin cap să-l vândă. La Samarkand într-un magazin de antichități văzusem ceva similar cu o piatră de sirdelic, cum îi spun locuitorii Asiei Centrale, sau cornelie, după denumirea europeană, având o culoare de vișină putredă, mată, cu o nuanță mult mai închisă și mai intensă decât pietrele noi, care adesea sunt prelucrate și devin sticloase. Am întrebat de curiozitate cât costă, dar anticarul mi-a spus că nu e de vânzare pentru că ar fi fost chiar unul dintre inelele lui Timur Lenk. Sirdelic-ul „te apără de boli” și “își schimbă culoarea atunci când corpul nu funcționează bine, fiindcă preia din energia lui negativă”, susține o vânzătoare care are mai multe șiraguri noi de sirdelic.

Această piatră se găsește în munții tadjici și de sute de ani se aduce la Bukhara sau la Samarkand pentru a împodobi bijuterii sofisticate sau pentru a fi transformate în simple mărgele. Eu am găsit un șirag la cea mai sărăcăcioasă tarabă din piața de bijuterii din Bukhara pe care l-am negociat și l-am cumpărat în cele din urmă cu 10 dolari. După închizătoare pare destul de vechi, dar pietrele nu sunt pure, ci ușor amestecate cu alte minerale. Piața de bijuterii e pentru localnici, femeile vin din împrejurimi aici să-și cumpere inele și cercei din aur, dar modelele sunt standard, cu marcasite și alte pietre strălucitoare, unele aduse din Turcia, altele făcute în Uzbekistan.

XS
SM
MD
LG