Linkuri accesibilitate

„Colegii din presă cunosc că mă pot suna la orice oră...”


Daniela Mînzatu
Daniela Mînzatu

Jurnalul săptămînal al Danielei Mînzatu.

Daniela Mînzatu s-a născut la 25 octombrie 1976 în satul Horești, raionul Fălești. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova. Pe parcursul a 15 ani de activitate în autoritatea de frontieră a ocupat diferite funcții, ultimii zece ani ca parte a echipei de comunicatori ai Poliției de Frontieră.

De mai mult de zece ani diminețile mele încep la fel, uneori am impresia că trăiesc emoțiile actorului Bill Murray în filmul Groundhog Day, atunci când e prizonier al timpului și nu poate evada, dar dacă e să fiu sinceră îmi dau seama că nu vreau să se schimbe nimic, încă… pentru că am concrescut prea adânc cu instituția, iar gândul că într-o bună ziua, poate nu atât de îndepărtată, va trebui să fac o altă alegere, mă debusolează și pulsul îmi atinge cote maxime. Timp de 15 ani, de când sunt parte a echipei, pentru că am fost și grăniceri, acum polițiști de frontieră, doar de trei ori am cedat în anumite circumstanțe și mi-am dorit să plec.

De luni până vineri, doar dacă nu sunt plecată în teritoriu, la 7.30 deja îmi beau cafeaua și citesc raportul privind situația la frontiera de stat în ultimele 24 de ore. Acesta este prima sursă a mea de informare și punctul de pornire în discuțiile cu șefii subdiviziunilor subordonate ale Departamentului pentru a afla mai multe detalii, care ulterior se vor regăsi în comunicatele pe care le plasăm în fiecare zi, primul - cel târziu la 08.30. Între timp se apropie colegii mei, Raisa și Ion, pe care îi i-au l-a „descusut”, care și ce au făcut de când ne-am luat rămas bun; pentru mine relațiile de colegialitate sunt foarte importante, petrec mai mult timp cu ei decât cu membrii familiei mele, la fel de important este și respectul, deși știu că acesta se câștigă în timp.

Luni

La ora 07.00 ne-am pornit spre Odesa cu încă cinci colegi de la Biroul Migrație și Azil și Serviciul Vamal; formam un grup care urma să lucreze la elaborarea unei platforme on-line cu informație utilă și ușor accesibilă atunci când cineva își dorește să traverseze frontiera. În cele aproape trei ore am reușit să vorbesc cu mai mulți colegi din presă și să răspund la solicitările acestora, pentru că tocmai s-au făcut trei luni de când cetățenii noștri, posesori de pașapoarte biometrice, au putut merge fără vize în UE.

La fel, am făcut revista presei și am îmbinat utilul cu plăcutul, discutând cu Tatiana, ofițerul de presă de la Serviciul Vamal, unele aspecte ale colaborării noastre actuale și am făcut și câteva previziuni asupra desfășurării unor evenimente comune. Puțin după ora 11.00, în fața noastră se afla un expert în domeniul IT, foarte tânăr de altfel (îmi exprim admirația față de tinerii deștepți, pentru că ei sunt foarte importanţi pentru acest viitor), recrutat de EUBAM, de la care am aflat atâta informație și noțiuni noi că nu înțelegeam la început dacă voi putea fi utilă în cadrul acestui grup de lucru. În proces am înțeles că de fapt fără a cunoaște cât de puțin despre hackathon, limbajul de programare, sistemele de operare și altele nu am fi putut să reușim să ajungem să realizăm carcasa produsului final.

Spre seară, pentru că nu am putut rata șansa de a merge să vedem marea, organizat am mers pe plajă unde am găsit multă lume, liniște și pace, exact ceea ce ne-am dorit. Am stat cam vreo două ore, aproape până la 21.00, și, la un moment, ne-am prins că în acest timp unica temă de discuție a fost doar despre serviciu, în special despre Poliția de Frontieră și Biroul Migrației și Azil, și cum am putea coopera în viitor pe segmentul de comunicare și relația cu presa, fiind subdiviziuni în cadrul MAI-ului.

M-am întors în hotel, am vorbit la telefon cu familia și m-am scris până după miezul nopții cu unii din noii mei prieteni, Bloggerii de Frontieră, niște tineri extraordinari. Mă interesa îndeosebi cum se simt după cele 12 ore petrecute la frontieră, unii din ei au avut nevoie de îngrijiri medicale după cei 10 km pe jos, i-am întrebat dacă noroiul, țânțarii, urzicile, ciulinii, întunericul și alte „specialități ale casei” nu i-a făcut să ne displacă.

Marți

O zi și mai dificilă decât luni, am lucrat la capacitate maximă pentru că era necesar ca expertul să se întoarcă acasă cu informația, ca să reușim până la sfârșitul anului curent să lansăm această platformă, dar și să demonstrăm că am fost buni.

Aflându-mă la sediul EUBAM m-am întâlnit cu purtătorul de cuvânt al Misiunii și cu alți experți pentru a discuta și coordona un eveniment care urmează să aibă loc la 7 august în punctul de trecere Tudora, situat la frontiera moldo-ucraineană. Am convenit asupra agendei și ulterior am mers și m-am salutat cu unii experți care mi-au devenit prieteni.

Drumul spre Chișinău mi s-a părut mult mai scurt. Ajunsă acasă m-am săturat de vorbă cu feciorul meu, care de curând se întorsese din vacanță și încă era sub influența impresiei; pentru prima oară în cei 17 ani a mers de unul singur.

Miercuri

Încă aflându-mă la Odesa am vazut pe o rețea de socializare cum bloggerul Luchianiuc a făcut o distribuire că cineva are nevoie urgent de sânge și se caută donatori. Mi-am adus aminte că de la ultima donare de sânge, la care m-am alăturat și eu la cei 300 de colegi ai mei în cadrul Zilei europene a politistului de frontieră, trecuseră două luni și deja puteam iarăși să fiu donator; i-am scris un mesaj domnișoarei și i-am promis că mă voi apropia și eu miercuri la Centrul de transfuzie a sângelui.

Dimineața am fost ca de obicei la 07.30 la serviciu, am plasat comunicatul pe pagina oficiala, am schimbat două vorbe cu colega de birou, i-am zis că merg să mă întâlnesc cu o jurnalistă în oraș pentru ca să să discutăm despre realizarea unui reportaj mai amplu despre Poliția de Frontieră și că voi da o fugă și la Centrul de transfuzie a sângelui.

De fiecare dată când intru in instituțiile medicale privirea mea este în cautarea unui refugiu, mi-i frică să ma întâlnesc ochi în ochi sau sa văd chipurile oamenilor care sunt disperați și pentru care fiecare secundă contează, mi-e frică de durerea sufletească a acestora și de faptul că nu pot fi ajutați și salvați toți. Pe coridoarele Centrului era lume putină și de asta în mai puțin de 40 de minute eram în drum spre serviciu.

Ajunsă la birou, mi-am facut câteva notițe ca să nu-mi scape nimic din cele ce vroiam să le raportez și apoi să le discut cu șeful. Dumnealui se afla într-o ședință de lucru cu reprezentanții Agenției Frontex așa că între timp am raspuns la trei solicitări venite din partea unor colegi din presă, am făcut unele modificări în agenda evenimentului din 7 august și am trimis-o spre coordonare purtătorului de cuvânt al EUBAM.

Era deja după amiază când mi-a scris o prietenă și a propus să ieșim cu alte două colege de facultate, azi cumetre, la un ceai în oraș. Demult nu ne vazusem, poate vreo trei luni de la ultima întâlnire, s-au adunat prea multe noutăți și, după cum am intuit, nici de data aceasta nu ne-au ajuns timp ca să le discutăm pe toate, au rămas foarte multe lucruri nespuse. Cel mai mult timp ne-a răpit iarăși chestiunile ce țin de serviciu, fiecare cu punctele sale forte și slabe, apoi am vorbit de copii, foarte puțin despre vacanță și încă mai puțin despre haine, deși majoritatea bărbaților cred că asta ne preocupă cel mai mult. Timpul s-a scurs prea repede din această cauză am convenit să ne vedem peste trei săptămâni ca să nu stocăm atâta informație.

Pe la 22.30 m-a sunat o jurnalistă și m-a întrebat despre un caz care a avut loc în unul din punctele de trecere de la frontiera moldo-română. Colegii din presă cunosc că mă pot suna la orice oră, ei știu că eu nu întotdeauna am răspunsul pregătit, dar ei mai știu că eu întotdeauna voi reveni. Așa că am „ridicat ” pe alarmă mai multă lume ca să vin cu un răspuns, inclusiv și conducerea.

Joi

Conform agendei se arată o zi încărcată, dar nu încălcăm tradiția și bem mai întâi cafeaua cu colega (colegul este în concediu), repartizăm cine și de ce este responsabil, avem prea multe rapoarte și dări de seama de făcut în ultima perioadă, dar de primă importanță este să răspundem la solicitările jurnaliștilor și apelurile telefonice; avem zeci de apeluri, oamenii vor să călătorească și se interesează de regulile de traversare a frontierei de stat, ne întreabă dacă se circulă în Ucraina și fiecare ne povestește ce a văzut la TV, auzit la radio sau i-au povestit cunoscuții.

Apoi am ajutat colegii din presă să înțeleagă cifrele din comunicatul nostru cu privire la câți moldoveni au călătorit în baza pașaportului biometric în UE. Am făcut cunoștință cu Dumitru Marian și echipa, au venit la noi să împrumute o uniformă pentru un spot publicitar. Am mers la Centrul nostru medical și mi-am luat formularul de tip 086-U, m-am gândit că nu mi-ar strica un master de profesionalizare în drept; este o dorință mai veche care sper să se realizeze anul acesta.

După serviciu am mai pregătit două cutii cu jucării de pluș; fiica-mea iubește foarte mult animalele, încă de când a început a vorbi, cerea să-i cumpăram animăluț de companie. Noi i-am promis că o vom face când va avea opt ani, să-l poată singură îngriji și în toată această perioadă cumpărăm animăluțe de pluș pe care peste o perioadă le dăruim altor copii. Acum este la țară împreună cu cei doi copii ai surorii mele și cu sora, casa părinților mei este plină doar două luni, iulie și august. Știu că toți își iubesc părinții, surorile, frații, cine-i are, eu am o relație specială cu sora, deși e mai mică cu șase ani decât mine, e mult mai puternică și ambițioasă, este unicul meu prieten căruia îi pot zice absolut toate secretele și frământările mele.

Vineri

Fac totalurile săptămânii, până azi am plasat 13 comunicate, activitatea Poliției de Frontieră a fost reflectată de 137 ori, atunci când nu apărem o zi în mijloacele de informare în masă îmi pare că mi-am primit salariul în zadar.

Mai am în față un plan de activități pe care vreau și sper să-l realizăm împreună cu colegii din serviciile de presă atât din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cât și a serviciilor partenere. Am dat un interviu pentru o televiziune privind numărul moldovenilor care au circulat fără vize în spațiul european și ce mai poate solicita și întreba Poliția de Frontieră la intrarea în UE, ce se întâmplă în cazul în care conaționalii nu vor respecta regulile de intrare și ședere pe teritoriul comunitar etc.

Am scris mai multor colegi din presă, despre care cunosc că scriu despre structurile de forță, să participe la concursul „Frontierele moderne: noul rol al Poliției de frontieră și Serviciului Vamal”, organizat de EUBAM în comun cu autoritățile de frontieră din Repulica Moldova și Ucraina.

Am invitat presa sportivă la Campionatul Poliţiei de Frontieră la minifotbal, eveniment care va avea loc mâine de la ora 10:00, pe terenul de fotbal situat pe str. Mihai Viteazul 17/2 (în spatele Uzinei de Tractoare „Tracom” S.A.). Lupta pentru titlul de campioană se va da între toate subdiviziunile Poliției de Frontieră.

Mi-am pregătit raportul pentru ședința de lucru cu toți șefii de direcții, urmează să dau darea de seamă cu ce m-am ocupat săptămâna curentă și care sunt activitățile care le-am planificat pentru săptămâna viitoare. De obicei, după aceste ședințe, planul meu este mult mai divers, mă ajută colegii să identificăm și alte tematici pentru a le propune reprezentanților mijloacelor de informare în masă.

Azi seara merg la părinți, nu am mai fost de două săptămâni, acum de când copila mea este la ei, ma duc acasă des, diseară vom avea cină de sărbătoare, la părinții mei întotdeauna e sărbătoare când vin copiii acasă, dar azi mai avem și o omagiată, nepoțica mea Mădălina face 4 ani.

XS
SM
MD
LG