Linkuri accesibilitate

„M-am îndrăgostit de Rachmaninov și prefer să înlocuiesc perna moale cu cărțile”


Ana-Maria Cojocaru

Ana-Maria Cojocaru

Jurnalul săptămînal al Anei-Maria Cojocaru.

Ana-Maria Cojocaru s-a născut în orașul Ungheni, la 6 martie 1993. A absolvit Liceul Teoretic V. Alecsandri din Ungheni. Este studentă în anul al 3-lea, la ASEM, Facultatea Economie Generelă și Drept. Co-fondator al ONG-ului Bright Academy.

Luni – Aranjament practic

Fiecare luni e diferită pentru mine, n-o pot compara cu rutina nici cu inovații prea mari, pur și simplu fiecare luni, e altfel!

Itinerarul meu fiind unul simplu, ca orice alt om vin la Job de dimineață, colegii mei fiind oameni tineri, plini de energie, iar unii din ei chiar oameni de artă.

Nu prea reușim să ne rupem macăr la o ceașcă de cafea în bucătăria sediului, majoritatea fiind mult preocupați de evenimentele care vin în avalanșă în viața cotidiană politică.

Toți au fugit pentru o vacanță scurtă. În sediu a fost pentru prima dată pace și linște după masă. Eu apucasem să fac un proiect pentru Clubul TLDM, ASEM ce îl coordonez, între timp, trecând prin noutăți ce țin nemijlocit de interesele mele și prin niște canicule ale propriului creier.

Seara rareori o petrec singură, în mare parte e în compania celor apropiați cu care tot încercăm să compensăm timpul. În drum spre casă m-am îndrăgostit de Rachmaninov, intonând fiecare notă muzicală vocal și retrăind extremitățile pianului și ale melodiei sale.

Toți adormim diferit, eu însă prefer să înlocuiesc perna moale cu cărțile, care diferă de la stare la stare. Eroul nopții mele n-a fost nimeni altcineva decât Octavian Paler și Scrisorile lui Imaginare, un mare mizantrop, care te obligă prin operele lui să te gândești la sensul existențial.

Marți – Veșnicia s-a născut la sat!

Marți am început vacanța. O vacanță spirituală în care am căutat să mă regăsesc în ceaiul de dimineață. Ceaiul perceput de mine ca o filozofie sau mai bine zis o religie întreagă. De data această n-am făcut ceremonii, am absorbit energia lui într-o cească de Pu-Erh. Considerat de chinezi un impuls al vitalității.

Prima idee care mi-a venit, a fost să fug de rutina urbană către părinți, la Ungheni. De altfel drumul a fost lung, însoțit de prietena mea care m-a rugat să o las la Rădenii Vechi. Știu, numele par bizare pentru Moldova întreagă.

Această călătorie m-a scuturat prin monotonia rurală din rezervația Plaiul Fagului. Mai cu seamă am descoperit un colțisor de rai, am cutreierat pădurea, iazul și tot soarele.

N-am avut norocul să cunosc afecțiunea bunicilor, au plecat prea devreme. Însă bunica prietenii mele, Ana, a fost un ghid pe măsură timp de vreo trei ore, ne-a condus în toată grădina ei, tot spunându-mi Anișoara, mi-a oferit un buchet din sfeclă și morcovi proaspeți culeși și o enormă doză de dragoste.

Scuzați-mi banalitatea, dar marți pentru prima dată am descoperit cum e să aduci apă de la fântână și să mângăi un ieduț, speriat, pierdut dar atât de plăpând...

În sfârșit la miez de noapte, am ajuns la tata, tăcere nocturnă, doar sunet de apă, iar eu sfîșii telefonul prin amintirele reținute în fotografii.

Miercuri – Tipica ieșire din zona de confort

Dimineață clasică, nu, nu! dragi prieteni, nu în baie făcând toaleta, dar aia clasică de verificare a emailurilor sau noile tehnogii care ne țin în priză de parcă am fi cununați cu Internetul și ne-am promite să fim legați pe vecie la bine și la greu. Sunt de acord că trebuie să ținem pasul cu monitoarele, dar uneori vreau să protestez, întrucât mă simt în robie. Utopia este următoarea, am ajuns să lupt cu dependență de on-line, spre exemplu, exact o săptămână în urmă eu am renunțat la Facebook pentru 40 de zile, o tehnică psihologică, citisem undeva că lucreză!

Apoi toate au urmat una după alta, duș, mic dejun, iarăși ceai, emailuri, oglindă, telefoane, viteză, prânzul, oameni și 35 de grade de iulie!

Dar după amiază, am ajuns acolo, unde trebuia să las toate constrângerile și emoțiile după ușă. Am ajuns în studiou la o echipă de băieți tineri talentați „IL Fotografo”, ce s-au întors în țară, și-au propus să revoluționeze în arta fotografică în europeana mea provincie. Am băut o cafea... am mai băut o cafea, am mers să îmbrac o rochie, pentru sedinta, merg la panou, văd fotograful în fața mea..., iar eu, merg dintr-un colț în altul, cu mâinele la spate și capul în jos, aceleași emoții ca prima oară la tribună, în fața publicului. Fotograful mă întreabă „Când ai fost ultima dată în studiou?” la care eu, fără prea multe ezitări răspund, „Sincer!? în copilărie și am început să plâng...”

De data asta am strâns lacrimile în pumnal și le-am aruncat ca să-mi realizez prima sesiune foto în anii de maturitate, aceasta a durat patru ore, tot prindeam inspirație si eu și el. Și iar cafea și iar poze. Fugeam cu o nerăbdare absolut copilărească să tot văd ce a ieșit.

Apoi seara, apoi cina și buna mea mămică, plină de dor și milă. Era de neoprit din entuziasmul ei de a-mi povesti ce s-a întâmplat în absența mea și curioasă să descopere pe unde am mai fost, pe cine am mai văzut.

Duioasă e dragostea părinților...

Joi – Prea puțin timp

6 dimineață, vacanța e vacanță dar regimul trebuie menținut! Am luat bicicleta, ca să mă satur de oxigenul matinal al orașului pustiu. După câteva zile de pauză sedentară, mușchii făceau ravagii, dar eu nu-i lăsam, tot pedalam pe străzile curate ale orașului meu.

Se minunează ochii de câte s-au schimbat în ultimii ani, străzi pavate, la fiecare pas, coșuri de gunoi, școli cu terenuri sportive noi, au mai apărut câteva drapele pe clădirile renovate, iar eu pe cea mai lungă alee de castani din Europa! Merg înainte și absorb dintr-un verdele oxigenat! Azi am ales să petrec dimineața admirând statuile noi, care tot apar într-un proiect anual în viitorul municipiu care se petrece în felul următor, se adună artiști din toată lumea și timp de o lună creaază într-o tabără câte o statuie, marele avantaj al orășenilor este că ei moștenesc aceste monumente culturale, iar Ungheniul devine tot mai frumos an de an.

Noi, Unghenenii, nu ne simțim jenați de excentrism când zicem că orașul nostru, este capitala europeană a Moldovei. Avem multe și de toate, dar ca să vă conving, revin la bicicletă, descoperind punctul culminant al destinației și anume Podul proiectat de Gustave Eiffel. Poți să admiri această operă ore întregi, o construcție de fier, mare și solidă. Perfecțiunea lui constă într-o simetrie rigidă și masivitate.

În timpul zilei fac față cu mult curaj rutinei fără de care n-aș fi eu. Aceeași schemă ca și ieri, doar că azi a fost o zi mai specială și iarăși la spiritual mă refer. Scumpa mea mătușă Ludmila, mi-a transmis o icoană de biserică, Sfânta Ana, cusută de ea. Când am primit-o n-am știut cum să reacționez, ca și de fiecare dată când primesc daruri. Am admirat-o preț de câteva minute am plecat spre somn, cu o stare de vinovăție. Avem prea puțin timp, ca să-i prețuim pe oamenii dragi, puțin pentru a le oferi tot ce merită.

Vineri – Recapitulare

„Repetarea mama cunoștinței!” - aceeași considerație conservatoare o am și eu. Am exersat o excursie matinală cu bicicleta într-o poeniță, m-am întors cu multă endorfină acasă, am parcurs la ritualul matinal și am fugit spre cărți.

Am obiceiul să-mi organizez un program aproape școlar, un pic recapitulez din engleză, un pic din drept, niște protocol diplomatic și câteva pasiuni personale cum ar fi alimentație și sănătate, religie sau psihologie. Această procedură care de fapt ține mai mult de weekend, dureaza vreo 4-5 ore, desigur cu mici pauze.

Asftel de exerciții le recomand și prietenilor mei, nu pentru că am fost tocilară, dar pentru sănatate creierului, menținerea fluxului de informației și a memoriei.

În sfârșit seara, răcoare după o zi studioasă, iar eu urmăresc ce se întâmplă peste Nistru la vecinii din Ucraina. Sincer mă înfricoșează, nu neapărat guvernarea, dar oamenii care au devenit atât de duri unii cu alții și nicidecum din viziune personală, dar din aberațiile politice a neînvinsului Putin. Dacă nu te poți simți în siguranță în țara ta, cum să mai pretinzi să construiești acolo un cămin.

Pe marginea conflictului lor, eu am înțeles cum e să fii protejat, cum e să trăiești în țara unde ai dreptul să vorbești, să protestezi și la urma urmei să iubești fără a nu cunoaște o frică politică care poate sfâșia următoare zi dramatic. Pentru cursul european al Moldovei, m-am implicat cinci ani în urmă în politică, nu aveam o viziunea cu un fundament solid, nu știam ce pot face eu personal, pentru a fi cel puțin asociat cu Uniunea Europeană, pentru că am fost mișcată de patriotism, suveranitate și dorință de libertate între timp, am învățat mai multe și poate chiar m-am maturizat odată cu parcursul țării noastre. Știu una, cât mai uniți vom, cu atât mai mult vom merge înainte!

XS
SM
MD
LG