Linkuri accesibilitate

Parlamentul de la Kiev a refuzat să accepte demisia premierului Arseni Iațeniuk.

Parlamentul Ucrainei a votat astăzi împotriva deciziei premierului Arseni Iațeniuk de a-și da demisia, acordându-i un vot de încredere. 109 deputați au votat împotriva demisiei, iar numai 16 pentru. Restul de deputați până la 450 fie nu au votat, fie nu au fost prezenți în sală. Iațeniuk a anunțat la 24 iulie că-și va da demisia după ce două partide au părăsit coaliția de guvernare în speranța declanșării alegerilor anticipate. Iațeniuk s-a plâns atunci că legislativul nu aprobă legile reformei în energentică și finanțării conflictului cu separatiștii.

Petro Poroshenko în Rada de la Kiev

Petro Poroshenko în Rada de la Kiev

Joi sub presiunea președintelui Petro Poroșenko, care poate dizolva parlamentul și convoca alegeri dacă nu se formează o nouă coaliție, deputații au aprobat în sfârșit legile pretinse de premier.

Rada a aprobat printre altele introducerea unui impozit suplimentar pe venit de 1,5% pentru finanțarea operațiunilor militare numite de guvern „antiteroriste” din estul țării. Noul impozit ar urma să fie aplicat până la 1 ianuarie anul viitor.

Președintele Poroșenko s-a adresat deputaților cu un mesaj video înaintea începerii dezbaterilor. Poroșenko a spus că legile asupra cărora insistă guvernul sunt nepopulare, dar extrem de necesare nu doar pentru finanțarea armatei, care este prioritatea absolută, ci și pentru funcționarea economiei.

Una din legile adoptate joi va permite unor consorții cu participarea companiilor europene sau americane să opereze și modernizeze sistemul perimat de distribuire a gazelor din Ucraina.

Deputaţii îl aplaudă pe premierul Arseni Iaţeniuk

Deputaţii îl aplaudă pe premierul Arseni Iaţeniuk

Înaintea adoptării legilor premierul Iațeniuk avertizase că fără ele guvernul riscă să intre în incapacitate de plată și să rateze noi tranșe de împrumut de la FMI.

La locul prăbușirii zborului malaiezian MH17 s-au auzit joi 31 iulie explozii puternice când experții internaționali au ajuns prima oară în prejma rămășițelor aeronavei după ce Kievul a anunțat o suspendare de o zi a ofensivei împotriva separatiștilor pro-ruși. O mică echipă de experți olandezi și australieni însoțiți de monitori internaționali s-au apropiat de locul tragediei soldate cu 298 de morți, dar ziariștii care i-au urmat au spus că s-au auzit de îndată explozii și focuri de armă, inclusiv într-un sat unde se află rămășițe ale aeronavei.

Liderii separatiști din regiunea Donețk au spus că de vină ar fi armata ucraineană, care nu și-a ținut cuvântul de a suspenda operațiunile militare după ce a primit o rugăminte în acest sens de la secretarul general ONU, Ban Ki-moon. Kievul susține că rebelii bombardează regiunea deliberat, ca să dea vina pe autoritățile ucrainene.

Andri Lisenko, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Apărare și Securitate al Ucrainei, a spus că militarii guvernamentali nu întreprind acțiuni la locul tragediei aviatice, și că așa-numiții „teroriști”, nu guvernul, au ignorat chemarea la armistițiu a secretarului general ONU, trăgând chiar astăzi rachete GRAD.

Vladimir Antiufeiev, fostul şef al secutăţii de la Tiraspol

Vladimir Antiufeiev, fostul şef al secutăţii de la Tiraspol

Șeful așa-numitului serviciu de securitate al separatiștilor din Donețk, Vladimir Antiufeiev, a spus citat de Interafax că luptătorii săi și-ar fi pus viețile în pericol ca să asigure succesul misiunii internaționale în ciuda provocărilor forțelor guvernamentale.

Aflat în Olanda, premierul malaiezian Najib Razak a făcut joi 31 iulie un nou apel la oprirea confruntărilor în zona unde ar trebui să aibă loc cercetări.

Razak a spus că este conștient de dificultatea rezolvării conflictului din estul Ucrainei, dar a amintit că oamenii de la bordul avionului nu aveau nimic de-a face cu conflictul. ”Cerem încetarea imediată a ostilităților în zona prăbușiri avionului… Cerem ambelor părți să respecte pierderile de vieți omenești și integritatea locului, astfel ca ancheta să poată înainte. Lungul drum spre dreptate începe cu acest pas”, a spus premierul Malaieziei.

Rusia a anunțat joi 31 iulie noi restricții în relațiile comerciale cu Ucraina. Rospotrebnadzor a spus că de la 29 iulie a suspendat importurile de sucuri din Ucraina, din rațiuni sanitare, iar după câteva ore a anunțat că interzice de la 1 august importurile ucrainene de soia, floarea soarelui și mălai. Potrivit unei liste alcătuite de agenția Reuters, Rusia a impus anul acesta restricții importurilor alimentare din Australia, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia și Ucraina.

AP relatează că polonezii, ale căror exporturi de mere către Rusia sunt interzise de la 1 august, participă în număr mare la o campanie pe Twitter, unde plasează proprii fotografii mâncând mere, bând cidru și suc de mere (jedzjablka). Unii participanți au propus ca toate cotoarele rămase de la merele mâncate să fie trimise președintelui rus Vladimir Putin. Polonia este cel mai mare exportator de mere din Europa, iar Rusia este principala ei piață de desfacere pentru mere.

XS
SM
MD
LG