Linkuri accesibilitate

Viorel Chivriga: asocierea Moldovei la UE, o şansă unică şi pentru regiunea transnistreană


Podul de peste Nistru de la Bender

Podul de peste Nistru de la Bender

De unde vin speculaţiile cum că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană va bloca dezvoltarea economică a Republicii Moldova?

De unde vin speculaţiile cum că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană va bloca dezvoltarea economică a Republicii Moldova? O întrebare adresată de corespondenta Europei Libere Lina Grâu expertului economic de la Chişinău Viorel Chivriga:

Viorel Chivriga

Viorel Chivriga: Astfel de speculații au drept scop stoparea sau deturnarea cursului european al Republicii Moldova și, de fapt, e o rea-voință a celor care speculează, a celor care vin cu falsuri, care vin cu mituri privitor la cea ce înseamnă Acordul de Asociere, la cea ce înseamnă viitorul Republicii Moldova. De fapt, Acordul de Asociere e o agendă, o agendă a țării care prevede modernizarea economică. Aici apar niște măsuri destul de concrete, măsuri de reformă în domeniile în care eram corigenți până acum. Aș putea să enumăr aceste domenii – domeniul competiției sau a concurenței unde ne măcinăm de mai mult timp dar nu avem rezultate, achizițiile publice, comerțul internațional, comerțul intern, măsurile sanitare, fitosanitare unde avem carențe foarte mari. Și, de fapt, cea ce prevede Acordul de Asociere, inclusiv Acordul de liber schimb sunt niște pași pe care trebuie să-i parcurgem rapid pentru a ajunge la o treaptă care prevede o Moldova modernă, o Moldova unde este înregistrată performanță practic în toate domeniile vieții economice, publice. Și, de fapt, e ultimul drum pe care și-l poate permite Republica Moldova. Avem deja o perioadă de circa 24 de ani unde ne-am bălăcit pe același loc, necontabilizând rezultate mari în cea ce facem.

Speculațiile de felul acesta apar și pe intern. Ele eu au și un scop foarte bine gândit unul camuflat, de a provoca unele tensiune în societate, și probabil cei care le fac urmăresc și unele rezultate pe care contravin intereselor Republicii Moldova la alegerile parlamentare din toamna anului curent. De fapt, aceste speculații constituie o încercare de stopa niște procese firești pentru țară.

Europa Liberă: Oficiali din Federația Rusă au declarat de mai multe ori că semnarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere va însemna pierderea Transnistriei. În condițiile în care și Ucraina a semnat și urmează să ratifice Acordul de Asociere cu UE, în ce măsură regiunea transnistreană, care va fi prinsă practic între două spații care și comercial, și politic, și economic vor fi orientate către UE, poate să rămână dependentă de Rusia? Credeți că există posibilitatea ca Transnistria să se reorienteze către UE?

Viorel Chivriga: Nu trebuie să uităm că în ultimii ani au loc niște schimbări în regiune și ele sunt de esență. Când vorbim despre comerțul internațional, raioanele din stânga Nistrului înregistrează deja exporturi cu mult mai mari în țările UE decât în perioada de după criza care a avut loc în regiune în 2006. Cei din Transnistria, utilizând pârghiile care le sunt date de Chișinău își majorează exporturile spre țări cum ar fi Polonia sau România. Nu trebuie să uităm că dependența aceste zone față de Federația Rusă este diminuată în prezent și,cel mai probabil, această dependență va fi diminuată și în continuare. Plus că Rusia este o țară care înregistrează deja grave probleme economice și o țară care va avea cu mult mai puține pârghii pentru a menține regiunea transnistreană în zona sa de influență. Pe de o parte este din cauza conflictului din Ucraina, pe de altă parte – din cauză limitării arealului de măsuri prin care această regiune poate să se mențină în zona de influență a Rusiei.

Subvențiile rusești sunt la ele acasă în Transnistria, dar, de fapt, Federația Rusă acum întâmpină probleme destul de mari din ordin economic. Cei din zona transnistreană întâmpină mari probleme în comerțul internațional, neavând posibilitatea de a tranzita Ucraina. Iar Acordul de Asociere, venind cu o șansă pentru ei, în același timp vine cu niște condiții foarte dure. Agenții economici din Transnistria au o perioadă de un an și jumătate pentru a se determina ce fac mai departe. Aici arealul de decizii este unul destul de limitat. Și eu sunt convins că, având în vedere realitățile, în această zonă, cu încetul, va reveni normalitatea.

Republica Moldova are o șansă unică de a-și face cea mai mare temă de acasă – de a reinstala ordinea în această regiune. Și acum are și un aliat – un aliat destul de puternic cum este Ucraina. Aici, eu cred că puterea de la Chișinău trebuie să vină cu o agendă foarte bine gândită și, pas cu pas, să preia inițiativa în jocul cu Rusia pentru această regiune.

Europa Liberă: Dle Chirviga, administrația de la Tiraspol a declarat de mai multe ori că nu va implementa Acordul de Asociere și că în acești un an și jumătate în care vor rămâne valabile vechile reguli de comerț vor depune eforturi pentru a reorienta comerțul către Federația Rusă. Tiraspolul chiar a declarat că există promisiuni de la Moscova să vor fi livrate comenzi de stat Transnistriei. Credeți că este fezabil acest obiectiv de reorientare a comerțului regiunii care merge în UE către piața Federației Ruse?

Viorel Chivriga: Eu cred că este puțin probabil. Dacă Moscova dorea foarte mult ca relațiile comerciale a unor întreprinderi din Transnistria cu Rusia să fie mai strânse, o făcea demult. Dar de fapt, ceea ce vedem noi acum în structura exporturilor din această regiune arată că există o reorientare foarte clară. Și va fi foarte complicat de a face lucrul acesta neavând tot instrumentarul necesar pentru a face comerț internațional. Ei au de tranzitat Ucraina și este imposibil să faci asta, atunci când nu ai aceeași ștampilă vamală a Republicii Moldova sau nu ai actele necesare pentru tranzit eliberate de instituțiile cu funcții și responsabilități în domeniul comercial de la Chișinău. Și cred că nici Ucraina nu este tentată ca cei din regiunea transnistreană să tranziteze teritoriul ei, în condițiile în care și Republica Moldova, și Ucraina întâmpină dificultăți destul de mari în raport cu instituțiile rusești, cum ar fi Rosselihoznadzor-ul, Rospotrebnadzor-ul, care deja au stopat exporturile de produse alimentare, agricole, în Federația Rusă.

Europa Liberă: Experți din Federația Rusă vorbesc despre faptul că Acordul de Asociere va însemna o pierdere a suveranității Republicii Moldova și delegarea acesteia către Bruxelles și că acest lucru ar însemna și o de facto pierdere a statalității Republicii Moldova.

Viorel Chivriga: Este un fals. Trebuie să privim puțin în urmă și să vedem că un traseu similar cu cel care îl parcurge Republica Moldova l-au parcurs mai multe state. Și de fapt eu nu văd o pierdere a unei părți a suveranității, ci văd mai mult o întărire a unor atribute pe care le are un stat independent, unul suveran, unul care se dezvoltă. Este un fals care este promovat inclusiv prin unele instituții, unele partide politice care au drept scop de a tensiona situația din Republica Moldova, de a induce în eroare oamenii care locuiesc în această țară și care au acum o șansă și o alegere care trebuie să și-o asume. Aceste mituri, aceste falsuri trebuie să fie contracarate. Trebuie să venim cu argumente tari ca să le combatem, să lucrăm foarte mult cu oamenii.

Europa Liberă: Ce mecanisme există de a convinge regiunea transnistreană, agenții economici de acolo, clasa politică, societatea să accepte dacă nu total, cel puțin parțial Acordul de Asociere și vectorul pro-european cel puțin al comerțului din regiune?

Viorel Chivriga: Este nevoie în primul rând de un dialog permanent cu cei din comunitatea de afaceri. Și nu numai – trebuie de discutat și cu populația de acolo. Este nevoie de o informare foarte bună pentru cei care nu cunosc ce înseamnă Acordul de Asociere. Și acest lucru nu se referă numai la ei, se referă și la o bună parte a populației Republicii Moldova de pe malul drept al Nistrului. Este nevoie de a disemina experiența pe care o acumulăm noi, experiența altor state și trebuie să venim cu rezultate concrete care să ne arată că de fapt există schimbări, schimbări spre bine. Și astfel de exemple eu cred că vor schimba într-o mare măsură viziunea oamenilor și, de fapt, oamenii sunt cei care pot schimba anume modul de a lua decizii a celor care conduc regiune. De fapt, și agenții economici au o putere incontestabilă. Trebuie să dispară frica, trebuie să apară niște rezultate foarte bune și niște oportunități care vor fi nu numai interesante pentru ei, dar care, fiind valorificate, ar crește din eficiența întreprinderilor din regiunea transnistreană.

Europa Liberă: În ceea ce privește relațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă după semnarea Acordului de Asociere, Moscova a declarat recent că interzice importul de fructe și legume pentru Republica Moldova, chiar s-a vorbit despre introducerea unor taxe de aproape 10 la sută, ceea ce va face necompetitive mărfurile moldovenești pe piața rusă. Moscova argumentează că aceasta este o măsură de protecție pentru piața sa împotriva mărfurilor care ar putea să vină din UE prin Republica Moldova pe piața rusă. Dvs. vedeți raționamente economice în această decizie, sau sunt totuși mai mult aspecte politice?

Viorel Chivriga: Nu văd niciun raționament economic și nu văd niciun pas motivat economic din partea Federației Ruse de prin 2005-2007, când au fost puse primele sancțiuni. Atunci au fost stopate exporturile de băuturi alcoolice din țară,de produse animaliere și de produse vegetale. De fapt, sunt niște măsuri care au un substrat politic – este foarte clar acest lucru.

Și aici nu poate să existe nicio temere pentru cei din Federația Rusă, pentru că Acordul de Asociere și Acordul de liber schimb înseamnă întărirea capacităților instituțiilor de control care monitorizează comerțul internațional al Republicii Moldova. Acest lucru înseamnă vamă modernă, vamă în care este stârpită corupția, în care este stârpită frauda, în care este stopată contrabanda. Asta înseamnă și întărirea capacităților unor instituțiilor foarte importante, cum este Agenția națională pentru siguranța alimentelor, cum este Biroul național de statistică. Și de fapt un control riguros poate fi executat de instituțiile din ambele state – dacă ar exista cooperare, dacă ar exista schimb de informații și dacă ar exista dorință.

Și dacă lucrul acesta nu este făcut, înseamnă că cineva este rău intenționat sau nu dorește o schimbare. Instituțiile rusești au tot instrumentarul pentru a verifica care este cantitatea produsă de bunuri în Republica Moldova și care cantitatea exportată în Federația Rusă. Este un lucru care arată că argumentele Rusiei de fapt nu sunt argumente, ci sunt încercări de a periclita relațiile dintre Federația Rusă și Republica Moldova.

XS
SM
MD
LG