Linkuri accesibilitate

Ce șanse are legea de interzicere a publicității la tutun, a vânzării de țigări și a fumatului în public în R. Moldova


Interviul matinal la Europa Liberă.

Republica Moldova s-ar putea alinia foarte curând unor ţări occidentale cu legislaţii extrem de restrictive antitutun. De prima lectura în parlament a trecut o lege ce interzice în totalitate publicitatea tutunului, vânzarea de ţigări şi fumatul în locuri publice si alte lucruri care pana acum erau o normalitate. Ce şanse are legea sa treacă de toate procedurile parlamentare ca să vina, nealterată, în ajutorul celor ce lupta cu decesele de la fumat? Opinii ale expertul Ghenadie Ţurcanu, coordonator de programe la Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate.

Europa Liberă: Dle Țurcanu, ultima dată când am discutat la acest microfon subiectul respectiv era prin luna februarie şi constatam atunci că legea se împotmolise în drumul de la guvern spre parlament. Iată că s-a a ajuns totuşi în legislativ, a trecut chiar de primă lectură… In primul rând, vorbim despre o lege votată aşa cum şi-au dorit-o reprezentanţii societăţii civile sau a reuşit totuşi industria tutunului să încline balanţa în favoarea sa, adică să obţină modificări la lege care să-i altereze conţinutul în măsura în care să nu mai fie ceea ce a fost?
Ghenadie Ţurcanu: „Da, industria tutunului a reuşit în primul rând să tergiverseze examinarea pachetului de legi privind controlul tutunului în parlament şi dacă legea a fost înregistrată la 4 februarie în parlament, a fost nevoie de jumătate de an ca ea să fie aprobată doar în primă lectură, ceea ce înseamnă că de fapt că deputaţii au tergiversat aprobarea legii şi există doar o singură explicaţie: puteau face acest lucru doar la solicitarea industriei tutunului care în toată lumea reuşeşte să tergiverseze aprobarea legislaţiei antitutun.”

Europa Liberă: Dar la conţinut aveţi obiecţii?

Ghenadie Ţurcanu: „În prima lectură legea se aprobă în varianta care este transmisă de guvern. Ceea ce au făcut deputaţii acum, în luna iulie, nu înseamnă nimic. Ei puteau face acelaşi lucru în luna martie, adică să aprobe legea în prima lectură şi pe parcursul acestor luni să vină cu modificări şi propuneri pentru completarea legii pentru a doua lectură, pentru că în a doua lectură se fac modificările şi completările.”

Europa Liberă: Ba şi în comisii se pot face anumite modificări?

Ghenadie Ţurcanu: „În comisii se pregătesc modificările pentru a doua lectură şi în toată această perioadă au avut loc dezbateri în comisii care au fost organizate în unele comisii transparent, iar în altele – proiectul s-a examinat fără dezbateri publice. Dar s-a văzut că se vine cu modificări spre micşorarea sau sufocarea eficienţei prevederii legii. În special una din cea mai importantă prevedere a legii este asigurarea spaţiilor închise sută la sută libere de tutun şi am văzut că chiar preşedintele comisiei de sănătate (Vladimir Hotineanu, preşedintele comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie) nu este de acord cu acest lucru. Ceea ce înseamnă că a fost o interferenţă a industriei tutunului, pentru că în toate ţările lumii care au primit asemenea legi s-a demonstrat că singura şi cea mai bună măsură de protecţie de fumul de tutun este asigurarea spaţiilor sută la sută libere de fumat.”

Europa Liberă: Deci, aveţi îndoieli că această prevedere importantă va ajunge în textul final al legii?

Ghenadie Ţurcanu: „Da, există riscul ca această prevedere să nu ajungă în textul final şi atunci nu va fi nici o diferenţă între noul pachet de legi şi actuala lege care este în vigoare. Pentru că legea în vigoare deja prevede restricţii parţiale privind fumatul în spaţii închise, ceea ce nu se execută şi nu poate fi implementat pentru că sunt foarte mari costurile de realizare a aşa ceva şi eficienţa este zero. Or, deputaţii vin cu modificări la noul pachet de legi care l-ar aduce la situaţia pe care o avem astăzi. De exemplu, deputaţii nu înţeleg şi nu vor să examineze ceea ce au făcut alte ţări. De exemplu Spania cu do8i ani în urmă a aprobat o legislaţie privind interzicerea fumatului cu restricţii parţiale în spaţiile închise, ca peste un an să se întoarcă înapoi şi să excludă parţialitatea, asigurând sută la sută spaţiile închise libere de tutun. Au văzut că legea poate fi implementată şi fără necesitatea atâtor resurse şi că până la urmă doar această prevedere asigură protecţia sănătăţii şi mai mult nimic. ”

Europa Liberă: Deci, asta ar fi doar o prevedere în care nu se poate merge cu jumătăţi de mură. Altele care ar fi? Ce înseamnă, se exemplu, interzicerea vânzării în locuri publice? Vor dispare toate buticurile, dintre care doar lângă casa mea sunt doua alăturate?

Ghenadie Ţurcanu: „Legea nu prevede interzicerea vânzării n locurile publice. Dimpotrivă, pachetul de legi, în pofida faptului că un ii miniştri, deputaţi zic că este foarte dur, în realitate nu este adevărat. Legea Rusiei este mult mai restrictivă: acolo se interzice vânzarea produselor de tutun cu o suprafaţă mai mică şi în mai multe ţări există acest lucru. În Moldova nu s-a mers pe asta pentru că există o sumedenie de asemenea chioşcuri şi acolo activează lucrătorii comerciali. Unica prevedere ce se propune este ca produsele de tutungerie să nu fie expuse la ochii copiilor, la nivelul ochilor şi la vedere.”

Europa Liberă: Deci, vor exista aceste chioşcuri, doar că nu vom vedea pachetele în vitrină?

Ghenadie Ţurcanu: „Exact aceasta îşi propune pachetul de legi la etapa actuală anume ca prin expunerea pachetelor la vitrină să nu se facă promovare şi publicitate ţigărilor. Pentru că dacă observaţi în chioşcuri unde se vând cărţi pentru copii, dulciuri, produsele de tutun sunt afişate lângă dulciuri, lângă cărţi şi aceasta face un imbold faţă de cel ce se apropie să-şi procure dulciuri sau cărţi, el vede ţigările şi, instinctiv, este îndemnat să cumpere şi ţigări. Ceea ce face tutunul să devină o parte a vieţii în sine, ca ceva foarte util.”

Europa Liberă: Din dezbaterile din comisii ce aţi înţeles: ar putea fi ameninţată această prevedere?

Ghenadie Ţurcanu: „Da, din dezbateri am înţeles că vor să excludă această prevedere că, chipurile, tare mult afectează comercianţii. Ceea ce nu este corect. În ţările care au introdus asemenea interdicţii, această publicitate a fost înlocuită cu altă publicitate, cu publicitatea la telefonie mobilă şi în altă domenii, şi acest spaţiu nicidecum nu rămâne gol, ci, dimpotrivă, apar mai multe companii pe piaţa de publicitate pentru că promovează alte produse, dar nu un produs care ucide, nu tutunul.”

Europa Liberă: Grija autorităţilor, autentica sau care camuflează vreun interes, ar fi ca sa nu provocam cumva o explozie a contrabandei. Se crede că fumatul ţigărilor contrafăcute ar putea aduce mai mult rău decât ceea ce se întâmplă acum… Ideea ar fi că fumătorii trebuie sancţionaţi doar cu accize, adică pecuniar, că grija faţă de fumători nu trebuie să se deosebească parcă cu nimic de grija faţă de un nefumător…

Ghenadie Ţurcanu: „De fapt, cei care invocă că pachetul de legi are un risc major de a spori contrabanda nu au dreptate. Dimpotrivă, actuala lege privind controlul tutun ului care există în republica Moldova, legea 278 din 2007, ea este o lege care anume favorizează contrabanda şi la momentul ratificării convenţiei cadru privind controlul tutunului din anul 2007, legea prevede că Ministerul Economiei împreună cu alte ministere trebuia să vină cu o strategie de control şi acest lucru nu s-a făcut până în prezent, când Ministerul Sănătăţii a venit cu această iniţiativă. De fapt tocmai actuala lege care este în vigoare are nişte reglementări în care contrabanda înfloreşte şi cred că aici sunt interesaţi industria tutunului şi politicienii care sunt implicaţio în contrabandă, adică persoanele de decizie care primesc favoruri din industria tutunului prin deciziile pe care le adoptă. Iată aici este problema. Or, pachetul de legi c are este propus prevede un sistem de trasabilitate care asigură monitorizarea produsului de tutun de la fabrica de unde se produce până la ultimul punct de comercializare. Şi cu aceasta nu este de acord industria tutunului şi, ce este interesant, şi unii deputaţi. Asta înseamnă că există o înţelegere între ei şi se doreşte ca contrabanda să înflorească în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Până la proba contrarie nu putem totuşi afirma că chiar există această înţelegere… Dar în concluzie, dle Ţurcanu, fără ce prevederi acest proiect de lege nu va fi eficient în ultimă instanţă, fără ce prevedere care ar putea fi excluse în lectură finală?

Ghenadie Ţurcanu: „Ceea ce ar putea duce la ineficienţa totală a legii ar fi interdicţii parţiale privind fumatul în spaţii publice închise şi la locurile de muncă închise şi a doua: interzicerea doar parţială a publicităţii. În rest, aceste interdicţii nu vor avea un efect atât de major. Cele mai eficiente măsuri sunt primele două.”

XS
SM
MD
LG