Linkuri accesibilitate

Sebastian Spanache Trio


Fotografie de Mihai Surdea.
Fotografie de Mihai Surdea.

Un sunet compact, viguros, în care spațiul sonor dintre instrumente e redus la limită.

Sebastian Spanache, pian, Sánta Csaba, contrabas, Radu Pieloiu, tobe, alcătuiesc împreună din toamna lui 2011 Sebastian Spanache Trio, și locuiesc la Timișoara.

O trupă din generația tînără a muzicienilor români de jazz care nu mai lasă loc de nedumeriri în fața unui adevăr simplu: jazz-ul românesc a ajuns în elita internațională a genului.

La începutul anilor 1990, regretatul Johnny Răducanu îi mărturisea celui care vă vorbește că nu mai are nici o speranță în ce privește jazzul din România. Știam amândoi atunci că sub comunism libertatea nu fusese destulă pentru ca jazz-ul să stea pe picioarele lui cu adevărat, adică în chip profesiomist, așa cum la început de capitalism libertatea părea prea haotică pentru ca jazz-ul să supraviețuiască tot așa, în chip profesionist.

Iată însă că a supraviețuit, și s-a întrupat într-o sumedenie de muzicieni și trupe care cântă mult, acasă și în străinătate, și cântă bine.

Modelul care pare că se aude din prima la Sebastian Spanache Trio este Esbjörn Svensson, regretatul pianist suedez, deși nu sînt sigur că e vorba atît de un model, cît mai mult de un anumit sunet, folosit între mulți alții și de Svensson: un sunet compact, viguros, în care spațiul sonor dintre instrumente e redus la limită.

Un sunet diferit de cel al lui Alex Simu, sau al lui Dhafer Youssef, de exemplu, care par amândoi să prefere spațiile sonore largi, aerisite.

Alex Simu și Sebastian Spanache Trio au însă ceva în comun - le place să spună „povești”, sînt „scriitori” cu muzica lor, spre deosebire de Dhaffer Youssef care pare mai mult că „pictează”... „fresce” cu vocea sa de muezin. Piesa pe care o ascultăm, „Smoke and Mirrors”, apare pe albumul „A Pasha's Abstinence”, lansat de Sebastian Spanache Trio la 20 aprilie 2014.

P.S: Adaug (îmi cer scuze că nu am făcut-o și în varianta audio a acestui articol) că albumul „A Pasha's Abstinence” îi are ca invitați pe Joanna Kucharczyk (Polonia), voce, George Dumitriu, ghitară (excelent în piesa „Smoke and Mirrors”), Alex Simu (Olanda), clatinet sopran, Berti Barbera, percuție, și Cvartetul de Coarde alcătuit din Cătălina Trincă, vioară, Otilia Marița, vioară, Iuliana Birtea, violă, și Lidia Cosmin, violoncel.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Previous Next

XS
SM
MD
LG