Linkuri accesibilitate

22.08.1988 - Oana Orlea (1936-2014): În exil, unii au rămas parcă înțepeniți într-un aspic al amintirilor


Oana Orlea pe coperta ediției franceze a cărții despre gulagul românesc (Foto: John Foley/Olympe/Seuil)

Oana Orlea pe coperta ediției franceze a cărții despre gulagul românesc (Foto: John Foley/Olympe/Seuil)

O convorbire cu scriitoarea, autoare, între altele, a volumului de amintiri: „Les années volées. Dans le goulag roumain à 15 ans” (Editions du Seuil, 1992).

22 august 1998

Oameni, destine, istorie”. (Realizator: Mircea Iorgulescu)

Oana Orlea: „În exil, unii au rămas parcă înțepeniți într-un aspic al amintirilor”

Oana Orlea, scriitoare plecată din România cu două decenii în urmă și stabilită în Franța, unde a re-debutat, scriind direct în limba franceză și publicînd cărți ce s-au bucurat de o bună primire a publicului și a criticii. Pe numele său real Maria Ioana Cantacuzino, fiindcă Oana Orlea este un pseudonim literar, invitata noastră de astăzi a fost unul dintre cei mai tineri deținuți politici din România comunistă. Arestată la șaisprezece ani împreună cu un grup de prieteni de aceeași vârstă, Oana Orlea a stat trei ani în închisorile politice românești. Avea apoi să devină scriitoare tot în România, țară de unde avea să plece. O lungă sitorie, pe care o vom evoca în emisiunea de astăzi.

(Textul integral al interviului a fost publicat în volumul M. Iorgulescu, Convorbiri la sfîrșit de secol, Editura Fundației Culturale Române, București, 2006, pp. 290-308.

În volum, Oana Orlea a adăugat un post-scriptum la convorbirea radiofonică:

*La corectarea, după ani, a transcrierii acestui interviu, mă opresc asupra cuvintelor „cel puțin așa sper, nu știu cum va ieși...” Cum a ieșit? ar putea să mă întrebe cineva pe care l-ar roade curiozitatea. Răspunsul meu ar fi..., mai bine spus, este așa:

S-a făcut un protocol de acord între mine și oficialitățile de la București, în perioada legislaturii 1996-2000”, pe care l-am semnat și care urma să fie semnat și de reprezentanții guvernului. Aceștia, din motive necunoscute mie, au întîrziat, tărăgânând până când s-au depășit datele fixate în protocol. Care, în consecință, a devenit caduc. Punct, un mare punct! Și o ușurare pentru mine, fiindcă între timp, pe neașteptate, am intrat în posesia ultimului testament al lui George Enescu, din 1952, care le anulează pe toate cele anterioare acestei date. Am fost astfel scutită de părerile de rău care m-ar fi chinuit toată viața dacă lucrurile s-ar fi făcut așa cum se hotărâseră în protocolul de acord. Oana Orlea, mai 2005).

XS
SM
MD
LG