Linkuri accesibilitate

Nu trebuie sa ne mire ca, in Rusia lui Vladimir Vladimirovici Putin, Iuri Vladimirovici Andropov, de la a carui nastere s-au implinit pe 15 iunie o suta de ani, beneficiaza de un mini-cult in continua expansiune, plasmuit si intretinut de la cel mai inalt nivel. Pentru Putin si mafia din jurul sau, personaje provenind din structurile medii ale politiei secrete sovietice, Iuri Andropov simbolizeaza forta unui sistem care, cred ei, nu era menit sa se prabuseasca.

Fantasmele triumfaliste ale anilor sovietici continua sa populeze imaginarul Kremlinului. Recursul la mitul lui Andropov semnifica, in fapt, o incercare de legitimare prin istorie. Evident, avem de-a face cu o istorie falsificata, trucata, contrafacuta. Pe scurt, masluita.

In aceasta viziune, reformele andropoviste, strict supravegheate de initiatorii lor din aparatul de partid si de securitate, nu riscau sa duca la naruirea edificiului institutional al partidului-stat ideocratic. Andropov era un birocrat calit in epurarile staliniste de dupa al doilea razboi mondial. Credea sincer in misiunea URSS ca „bastion al socialismului mondial”. Il adorase, ca atatia alti aparaticiki pe Stalin. Fusese protejatul celui mai obscurantist dintre ideologii oficiali, Mihail Andreievici Suslov. Alegerea lui Andropov, in noiembrie 1982, ca secretar general al CC al PCUS si ca presedinte al Prezidiului Sovietului Suprem, deci sef al statului sovietic, schimba un pattern al succesiunii. Era pentru prima oara cand un fost sef al politiei secrete ajungea la carma regimului totalitar numit URSS. Lavrenti Pavlovici Beria se apropiase de aceasta pozitie, dar a fost lichidat, cum se stie, inainte de a o putea ocupa. Arestat in iunie 1953, la putine luni dupa moartea lui Stalin, Beria a fost executat ca spion in septembrie acelasi an.

Cariera lui Andropov a inceput sub patronajul ideologului suprem al stalinismului dezlantuit, Andrei Alexandrovici Jdanov. Jdanov se ocupa personal de Republica Autonoma Carelo-Fina unde Andropov a urcat vertiginos treptele ierarhiei de partid. Accentuez acest lucru intrucat Jdanov era exponentul cel mai influent al factiunii din Leningrad, epurata sangeros dupa moartea lui in 1948. Mitologia politica a comunistilor leningradeni conteaza mult in aceasta istorie. Vladimir Putin insusi provine din acel oras, asemeni multor membri ai anturajului sau imediat.

Dupa un stagiu in aparatul CC, Andropov a fost trimis ambasador in Ungaria unde a avut misiunea deosebit de sensibila de a supraveghea dinamica politica in anul crucial 1956. Este de presupus ca Andropov insusi suferise un soc in urma revelatiilor din „Raportul Secret” al lui Nikita Sergheievic Hrusciov la Congresul al XX-lea al PCUS din februarie 1956. Pe de alta parte, ideologic vorbind, convingerile sale erau incasabile si inebranlabile, alcatuite din beton armat. Nu era omul indoielilor, al curajului de a se intreba asupra chestiunilor celor mai spinoase din istoria formatiunii pe care a servit-o cu devotament perinde ac cadaver. Era un fanatic comunist, un true believer.

La Budapesta, Andropov l-a avut ca subordonat pe ofiterul KGB sub acoperire diplomatica, Viktor Kriucikov, cel care avea sa-i succeada in fruntea Comitetului Securitatii Statului in momentul cand a fost rechemat in secretariatul CC. A jucat cartea deschiderii, a reusit sa adoarma suspiciunile lui Imre Nagy si ale celorlalti membri ai grupului reformator. Cand a izbucnit revolutia, pe 23 octombrie 1956, Andropov a jucat un rol aparent impaciuitor, a acceptat revendicarile noului guvern. Era calm si afabil, un simulant de anvergura. Dramaturgia amicala ascundea de fapt imensa anxietate a emisarului Moscovei. In realitate, Andropov era unul dintre cei mai duri activisti, a sustinut cu maxima tarie ideea interventiei militare sovietice. A dat apoi asigurari membrilor guvernului legal ca, daca vor iesi din cladirea ambasadei iugoslave unde se refugiasera dupa a doua interventie militara sovietica, pe 3 noiembrie 1956, ca voi fi lasati liberi, ca se vor putea duce acasa, impreuna cu famillie lor. Imediat dupa ce Nagy si amicii sai au parasit incinta ambasadei, dand crezare promisiunilor lui Andropov, au fost capturati, azvarliti in camioane sovietice si expediati in România. Oficial, s-a spus ca ei cerusera azil politic. In realitate era o operatie gangstereasca, de rapire a unor demnitari inca in functie ai unui stat care indraznise sa se retraga din Tratatul de la Varsovia. Tot Andropov a fost cel care l-a convins pe Janos Kadar sa rupa cu Nagy si sa formeze guvernul quisling ce si-a zis „muncitoresc-taranesc”.

Ca rasplata pentru activitatile sale de distrugere a ceea ce propaganda comunista a numit „contrarevolutia maghiara”, Andropov a ajuns responsabilul relatiilor internationale ale PCUS, functie in care a luptat pentru mentinerea hegemoniei sovietice in miscarea comunista mondiala. Ca secretar al CC, a colaborat cu Suslov in consolidarea unei linii dure in ideologie. A fost unul dintre cei mai activi critici ai PC Chinez , dar si ai „revizionismului” iugoslav. Detesta orice abatere de la ortodoxia marxist-leninista. Primavara de la Praga i-a creat cosmaruri, a sustinut cu infocare interventia militara pentru suprimarea a ceea ce a intrat in istorie drept tentativa de a intemeia un socialism cu chip uman. A incercat, fara succes, organizarea unei conferinte comuniste mondiale care sa excomunice PC Chinez. In perioada separarii Bucurestiului de tutela moscovita (1962-1964), Andropov a participat la toate intalnirile decisive dintre conducerile PMR si PCUS.

Tocmai pentru era un militant dur, Leonid Brejnev si Aleksei Kosighin, duumvirii care au ajuns in fruntea dictaturii dupa debarcarea lui Hrusciov (octombrie 1964), l-au numit pe Andropov drept succesorur al lui Vladimr Semiceastnii, ca presedinte al KGB in in 1967. Era nevoie de eficienta maxima, iar Andropov probase ca este un functionar extrem de eficient al nomenclaturii.

Cel care l-a propus era a fost cardinalul rosu Mihail Suslov, pontiful ideologic care simtise riscul dezintegrarii doctrinei monolitice oficiale. Principala misiune a lui Andropov a fost sa suprime miscarea pentru drepturile omului, sa anihileze in fasa orice intitiativa disidenta. A fost un campion al celei mai abjecte dezinformari, a cultivat fara scrupule „metodele speciale” criminale. Era Homo Sovieticus paradigmatic. Adversarii sai principali au fost marii disidenti Aleksandr Soljenitin si Andrei Saharov. A condus personal campaniile de dezinformare impotriva acestora. S-a ocupat si de actiunile teroriste impotriva Papei Ioan Paul al II-lea. In istoria Razboiului Rece, calculatul birocrat Andropov ramane drept una din figurile cele mai sinistre.

Cand a ajuns secretar general, KGB-ul a declansat o campanie de intoxicare in mediile de informare vestice care urmarea sa-l prezinte drept un reformator secret, „a closet liberal”, un om care, in sinea sa, admira valorile culturale occidentale, iubea muzica jazz si nu era nicicum monstrul tenace, obtuz si dogmatic din relatarile anterioare. In fapt, inflexibilul Iuri Andropov a ajuns la putere ca un om extenuat si grav bolnav, cum extenuat si grav bolnav era si sistemul pe care a dorit din rasputeri sa-l salveze. Reformele sale au fost modeste, lipsite de vlaga si viziune, au mers indeosebi in directia intaririi disciplinei in intreprinderi si a unor banale retusuri doctrinare. Formula sa a fost „accelerare” (uskorenie). In niciun caz nu era ispitit se incurajeze acea transparenta care va deveni, sub Gorbaciov, glasnost-ul. Ca secretar general, aflam din memoriile lui Kriucikov, s-a opus revenirii lui Aleksandr Iakovlev din exilul diplomatic canadian. Intre intelectualii de partid, era apropiat de Evgheni Primakov si Gheorghi Arbatov, amandoi oameni de incredere nu doar pentru conducerea de partid, dar si pentru KGB. Primakov, viitorul premier al Rusiei intre 1998 si 1999, era, probabil, chiar ofiter sub acoperire.

A patronat reactiile isterice ale propagandei oficiale dupa doborarea avionului sud coreean in 1983. A murit in 1984, neregretat de nimeni, cu exceptia fostilor subalterni din KGB. Poate ca singurul sau merit a fost ca l-a promovat pe Mihail Gorbaciov, grabind astfel, involuntar, fireste, naufragiul unui regim liberticid, un despotism totalitar vinovat de moartea a peste douazeci de milioane de oameni. Intr-un rar moment de sinceritate, Andropov a spus ca nu poate exista o eroare mai mare decat redeschiderea discutiilor publice despre „blestemata chestiune”. Se referea la chestiunea Stalin. Fortat de logica luptei pentru putere, Gorbaciov a redeschis aceasta cutie a Pandorei si a precipitat finalul URSS. Pentru admiratorul lui Andropov, Vladimir Putin, fost locotenent-colonel in KGB, a fost vorba de „cea mai grava catastrofa geopolitica din istoria secolului XX”.

XS
SM
MD
LG