Linkuri accesibilitate

UE urmează să anunțe noi sancțiuni împotriva Rusiei


Uniunea Europeana urmeaza să întăreasca astazi sancţiunile asupra Rusiei, adaugind inca 15 persoane – cetăţeni ruşi si ucrainieni – si 18 entitati pe lista celor supuși sancţiunilor. Decizia a fost luata dupa intilnirea ambasadorilor tarilor membre de ieri, dar nu au fost date mai multe detalii. Lista persoanelor si entitatilor ar urma sa fie publicata astazi, dar dezbaterile la nivel de ambasadori vor continua si astazi, o decizie definitiva fiind asteptata saptamina viitoare. Pentru prima dată se vorbeşte de limitarea accesului la pieţele financiare europene, la tehnologie militară sau din domeniul energetic. Sancţiunile financiare ar afecta cele mai importante banci ruseşti cu capital de stat. Embargo-ul asupra armelor, daca va fi impus, se va referi la tranzactii viitoare si nu vor impiedica Franta sa livreze Rusiei navele sofisticate de razboi Mistral, in baza contractului din 2011.

Pentru a evita impunerea acestor sancţiuni Rusia ar trebui sa nu mai furnizeze arme separatistilor din estul Ucrainei si sa isi foloseasca influenta pentru a permite o investigatie independenta internationala la locul prabuşirii avionului malaiezian MH 17.

Marea Britanie, Polonia si Lituania au cerut sancţiuni si mai dure. Ambasadorul Rusiei la Londra, Aleksandr Iakovlenko, a definit sancţiunile impuse Rusiei drept ”ilegale, iraţionale si contraproductive”.

XS
SM
MD
LG