Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

În capitală, în fața reședinței de stat, Mișcarea Populară Antimafie urmează să ceară președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, retragerea imediată a Decretului privind conferirea distincțiilor de stat pentru succese în integrarea europeană unui grup de 50 de deputați, miniștri, membri ai Guvernului și înalți funcționari publici.

Președintele Parlamentului, Igor Corman, are o întrevedere cu președintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, Elmar Brok.

Curtea de Conturi examinează raportul auditului conformității gestionării fondurilor publice de către Direcția Sănătății a Consiliului municipal Chișinău, pentru exercițiul bugetar 2013.

Ministra de extene a Italiei, Frederica Mogherini, despre care s-a vorbit ca despre posibila nouă șefă a politicii externe europene, vizitează astăzi Bosnia, la începutul unui turneu de câteva zile prin țările fostei Iugoslavii candidate la integrarea europeană.

Multe țări musulmane marchează astăzi ca în fiecare an în ultima vineri a lunii sfinte Ramadam El Qud, Ziua Ierusalimului, concepută de inițiatori ca o zi de luptă împotriva ocupației israeliene a teritoriilor palestiniene.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

Previous Next

XS
SM
MD
LG