Linkuri accesibilitate

John Kerry anunţă „progrese” în negocierea încetării focului între Israel şi Fâşia Gaza


Secretarul de stat american John Kerry a declarat că „face progrese” în efortul de a media o încetare a focului între Israel şi palestinienii din Fâşia Gaza. Kerry a sosit la Ierusalim unde se întâlneşte cu secretarul general ONU, Ban Ki-moon.

Confruntările dintre armata israeliană şi miliţiile Hamas din Gaza durează de peste două săptămâni şi s-au soldat până acum cu peste 600 de civili palestinieni morţi. Israelul a pierdut 29 de oameni - 27 de militari şi doi civili - numărul victimelor în rândul armatei israeliene a crescut de la începutul săptămânii, când guvernul a decis să extindă campania terestră în Gaza. Scopul este de a distruge sistemul de tunele şi depozitele de armament ale miliţiilor Hamas.

La Geneva, Înaltul Reprezentant pentru Drepturile Omului, Navi Pillay a avertizat Israelul că s-ar putea face vinovat de crime de război dacă intensifică operaţiunile din Gaza.

XS
SM
MD
LG