Linkuri accesibilitate

„În istoria Rusiei au existat multe momente în care cetățenilor ruși le-a fost rușine pentru țara lor.”

„În istoria Rusiei au existat multe momente în care cetățenilor ruși le-a fost rușine pentru țara lor. I-a fost rușine lui Alexandr Gherțin, când Nikolai I a intrat cu trupe în Ungaria, iar Alexandr II în Polonia. La fel, le-a fost rușine părinților noștri când Uniunea Sovietică a intrat cu tancurile în Praga. Ținem minte cu toții cântecul lui Alexandr Galici: „Cetățeni, patria e în pericol, tancurile noastre sunt pe pământ străin…”. I-a fost rușine și generației mele, atunci când militarii din Statul Major mințeau că nu ei au doborât Boeing-ul sud-coreean pe data de 1 septembrie 1983. Și la fel ne este rușine și astăzi, când se aud nici măcar justificări stângace, ci acuzații și atacuri neîndemânatice din partea agresorului care a fost condamnat de o lume întreagă”, așa și-a început dezbaterea pe marginea reacției intelectualității ruse la evenimentele din Ucraina jurnalistul de la Radio Svoboda, Vladimir Kara-Murza.

Scriitorul Vladimir Iliușenko, membru al comisiei pentru grațiere de pe lângă președintele Elțin, spune că își amintește că și în 1968, când tancurile țărilor Blocului de la Varșovia, conduse de URSS, au intrat în Praga pentru a înăbuși revolta anticomunistă de acolo, cetățenii URSS erau la fel de solidari în a susține această agresiune, ca și acum în Ucraina. „Îmi amintesc foarte bine cum oamenii făceau rând la chioșcurile de ziare și susțineau acea agresiune. Credeau la fel de ușor ca și astăzi propagandei oficiale, erau convinși că este o misiune salvatoare care va aduce numai bine poporului frățesc. Pentru mine și alți câțiva prieteni, sentimentul dominant era cel de rușine arzătoare”.

Un alt participant la emisiune, Pavel Kudiukin, fost adjunct al ministrului muncii în guvernul reformator al lui Gaidar, deținut politic în anii 80 în perioada Andropov, spune că sentimentul dominat în această perioadă este cel de regret pentru viețile celor care au murit în avionul doborât și în cadrul acțiunilor militare din Donbass. În al doilea rând, un sentiment profund de penibil îl provoacă mișcările stângace și prostești atât ale diplomației ruse, cât și ale mass mediei oficiale.

Cum se explică totuși scindarea profundă care s-a produs la nivelul intelectualității, când majoritatea susține acțiunile Kremlinului, iar cei care critică agresiunea împotriva Ucrainei sunt catalogați drept extremiști, fasciști etc?

Pavel Kudiukin spune că fenomenul nu este unul nou, iar acest război, pe care l-a numit „neclar”, s-a dovedit a fi foarte convenabil regimului, care jonglează dexter cu termenul de ”luptă împotriva fascismului”. ”Nu-mi amintesc un grad atât de mare de scindare la nivelul societății ruse, dar mai ales la nivelul intelectualității. Deși s-ar părea că în Rusia, în începutul anilor 90, prin 1993, scindarea era extrem de profundă, dar impresia mea este că acea scindare nu era atât de terifiantă cum este acum. Este chiar surprinzător faptul că evenimentele care nu au loc în țara noastră, ci la vecini, au destrămat atât de profund societatea în general și intelectualitatea în particular”, spune Pavel Kudiukin.

Vladimir Iliușenko consideră că poziția cu adevărat patriotică este cea de condamnare a războiului în Ucraina.

Vladimir Iliușenko: „Omul care are o poziție cu adevărat patriotică este cel care dorește binele patriei sale, o vrea dezvoltată și prosperă. Pe când sentimentul care la noi se numește „patriotism” are la bază nu dragostea pentru propria țară, ci ura față de străini. Și în general, în ultimul timp în Rusia se produce o derivă vertiginoasă către neo-totalitarism. Trăsătura caracteristică a totalitarismului este căutarea dușmanilor, împărțirea în „ai noștri” și „dușmani”, căutarea „coloanei a cincea”, a trădătorilor – lucruri care la noi acum au loc. Și o parte considerabilă din intelectualitate s-a pliat pe acest val emoțional. Apare aici întrebarea: „Dar oare aceasta este intelectualitatea adevărată?” Interpretarea potrivit căreia intelectualitatea este acea parte a societății care are studii și își câștigă existența gândind este una simplistă. Pentru că cea mai importantă componentă a unui intelectual adevărat este cea morală și spirituală, libertatea morală și de gândire. Un om inteligent nu este liber doar de conștiința și gândirea sa. Iar cel care este liber de conștiința sa, pică automat din această categorie”.

De ce tace intelectualitatea rusă? Vladimir Iliușenko spune că intelectualitatea rusă de fapt nu tace, ea are o poziție activă, dar are foarte puține posibilități pentru a se expune public și a veni cu mesaje care să ajungă la marea masă de cetățeni. „La televiziune ea nu are acces, acolo există un singur punct de vedere, fără alternativă. Recent a avut loc Congresul intelectualității, unde din punctul meu de vedere cele mai luminate minți au cerut accesul unor opinii alternative la posturile publice. Pe mine mă deranjează de exemplu foarte mult faptul că este în permanență provocată o atmosferă de ură. Iar ura distruge – ura nu doar îi omoară pe cei împotriva cărora este îndreptată, ura de asemenea îi descompune pe cei cuprinși de ea”.

Întrebat dacă în Rusia lucrurile se pot schimba prin alegeri, Pavel Kudiukin a spus: „Niciodată nu spune niciodată. Se părea că în Chili pe vremea lui Pinochet nu exista niciun fel de posibilitate pentru o evoluție pașnică. Și când a fost anunțat referendumul cu privire la schimbarea constituției, puțin cine credea că Pinochet nu-l va câștiga. Însă cetățenii din Chili au spus un „NU” hotărât și dictatura a fost nevoită să plece. Așa că în cea mai disperată situație alegerile pot juca un rol decisiv, dacă există o majoritate considerabilă. Dar, din păcate, uneori se poate ajunge la situații în care se impun altfel de soluții de ieșire din impasul istoric”.

XS
SM
MD
LG