Linkuri accesibilitate

Nimeni nu știe în acest moment care sunt prioritățile Ministerului Român de Externe.

Președintele Traian Băsescu revine prin calificare a Rusiei ca „parteneră a teroriștilor” în Ucraina pe axa lansată de el în urmă cu 10 ani: București-Londra-Washington. Alături de liderii acestor state, poziția României este tranșantă la adresa Moscovei și foarte critică față de indulgența europenilor care au „preferat” „valorile economice” în defavoarea celor „umane”.

Traian Băsescu este arhitectul politicii externe și constructorul ei din ultimul deceniu. Principalii săi pioni, atlantismul și aducerea Republicii Moldova spre Europa nu au fost însă asimilați întru-totul de instituțiile românești menite să pună în practică politica externă. De aceea, plecarea lui din fruntea țării la finele lui 2014 când i se termină cel de-al doilea mandat s-ar putea să lase un gol, care să readucă România în situația dilematică de altădată. Sigur că acum țara este membră a Alianței Nord Atlantice, are două baze militare americane pe teritoriul ei și se află în interiorul Uniunii Europene. Aceste date o fac mai puțin vulnerabilă față de schimbările interne care urmează, fără să-i asigure totuși un viitor clar.

Vizitaţi pagina specială a EL "Cui îi este frică de NATO?"

Nici unul dintre prezidențiabilii anunțați nu au o viziune clară asupra agendei internaționale. Primul ministru, Victor Ponta, liderul socialiștilor, favorit în cursa pentru scrutinul de la sfârșitul anului a fost destul de timid față de avansul Rusiei în Ucraina, iar ceilalți candidați au fost relativ defazați.

În spatele lor, Ministerul Român de Externe lucrează punctual și nu are capacitatea să furnizeze strategii. De pildă, ambasadorul român în Ucraina, a fost cvasi absent în perioadele fierbinți de la Kiev, iar diplomația autohtonă în ansamblul ei nu a reușit să se impună pe tabla de joc de la Bruxelles, unde doar președintele Traian Băsescu a încercat să joace atuurile României. Dincolo de limbajul diplomatic, ministerul de resort nu are proiecții pe termen mediu și lung, dar mai ales nu are, și nu a avut nici în trecut, curajul să asume linia definită de președintele Băsescu.

Politica externă a României a fost dată de șeful statului și a rămas permanent o politică personalizată bine conturată. Premierul a încercat un fel de diversificare: un „parteneriat strategic cu China”, o refacere a relațiilor cu Rusia și o revenire la alianța cu Franța. Toate aduse în discuție fără baze fundamentate, fără să țină cont de contextul geopolitic și fără să fie incluse în planuri de viitor.

Nimeni nu știe în acest moment care sunt prioritățile Ministerului Român de Externe, de aceea personalizarea politicii externe de către președintele Băsescu, dincolo de beneficiile pe care le-a avut în cei zece ani de mandat, include și riscuri greu de evaluat în viitor.

În absența unor priorități definite și asumate de diplomația română pe puncte, cum se va poziționa România? Va defila cu replicile confuze ale premierului sau ale ministrului de resort? Va sta în expectativă până când Uniunea Europeană cu cei 28 de membri va spune ceva? Va abandona axa atlantistă în favoarea celei de la Bruxelles sau pur și simplu se întoarce la tradiționala ambiguitate balcanică?

La toate aceste întrebări nu există deocamdată răspunsuri, semn că România tinde să-și conserve marginalitatea.

XS
SM
MD
LG