Linkuri accesibilitate

Premierul Iurie Leancă a apărat decizia majorării salariilor


Premierul Iurie Leancă a apărat decizia majorării salariilor de criticile unui reprezentant nenumit din opoziție, care o calificase drept „pomană electorală”. Într-un discurs rostit în Parlament cu ocazia asumării răspunderii pentru mai multe acte legislative, Leancă a spus că măririle de salarii fuseseră planificate încă de anul trecut. În baza măririi aprobate de Parlament luna aceasta în prima lectură cu unanimitate de voturi ar urma să primească din toamnă salarii mărite cu 20 până la 40% angajații din educație, cultură, știință etc., iar pensiile se măresc cu 24% de la 1 iulie.

Măririle de salarii au fost aprobate de parlamentari la o zi după ce FMI a avertizat că asemenea decizii, ca și scutirile ad hoc de taxe, riscă să șteargă cu bugetele succesele moldovene în asigurarea stabilității financiare. În alocuțiunea lui de astăzi premierul Leancă a spus însă că politicienii trebuie „să se felicite” pentru măririle de salarii la peste 170.000 de oameni, la care se adaugă pensiile mărite. „Cred că este o realizare frumoasă a noastră, a tuturor”, a spus Leancă, citat de Moldpres.

XS
SM
MD
LG