Linkuri accesibilitate

România a condamnat sprijinul Moscovei pentru separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei


România a condamnat sprijinul Moscovei pentru separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, dar și ezitările unor puteri europene de a impune sancțiuni mai dure împotriva Rusiei. Într-o primă declarație oficială după catastrofa aeriană de joi, soldată cu moartea a 300 de persoane de la bordul zborului MH17 în estul Ucrainei, președintele român Traian Băsescu a spus că a fost ”un act terorist” pentru care răspunderea principală revine separatiștilor și Rusiei. Liderul român a spus că europenii au întârziat deja nepermis trecerea la așa-numita treaptă a treia de sancțiuni împotriva Rusiei și s-a întrebat retoric dacă interesele economice ale unor puteri europene sunt mai importante decât viețile oamenilor. „A aplica cu mănuși măsurile din etapa a treia e o eroare, cu cat întârziem mai mult cu atât vom plăti mai scump neluarea măsurilor de stopare a entuziasmului dl-ui Putin de a-si recuceri imperiul URSS”, a spus Băsescu.

XS
SM
MD
LG