Linkuri accesibilitate

E un titlu intrigant, nu e aşa? Despre care rude o fi oare vorba? te întrebi imediat ce-ţi apleci ochii peste el. De sărăcie să nu mai amintim, o găsim la tot pasul, dar să te ocupi dumneata de nişte sărăntoci ai… Europei, pardon e curat provocare!

Ei bine, dar nu vă spuneam în primul „Eugen Lungu”, că Domnia Sa e şi poet şi prozator, şi… romancier, la care adăugam că… practică toate genurile, existente şi… inexistente. Da, da, şi inexistente!

Care: genuri? Ce genuri o mai fi descoperit E.L.?

Nu ştiu nici eu cum să le numesc, dar caut pentru textele sale o denumire cât de cât potrivită şi nu sunt în stare să ghibăcesc vreuna.

Eseu? Medalion? Schiţă? Repoprtaj? Informaţie? Relatare? Că de… studiu sau exegeză sau cercetare sau investigaţie sau relatare sau… sau… sau …sau ce-o mai fi pe acolo nici vorbă nu poate fi, pentru că… Să vedeţi şi Dumneavoastră pentru ce… pentru că?

Adică: într-un text de nici patru păginuţe de carte să ataci o problemă, asupra căreia şi-au rupt dinţii atâţia filozofi, sociologi, cărturari, cronicari, poeţi şi mai ştiu eu cine, ca aceea a specificului (năravurilor, apucăturilor, mofturilor, într-un cuvânt, a psihologiei) poporului român, e un act destul de… temerar, ca să nu zic riscant.

„Ca totdeauna, forfotă mare la Cannes. Apar vedetele. Tigrii elitei cinematografice au mersul relaxat și nepăsător… „Aşa debutează textul… Da, pare a fi un reportaj de la faţa locului, da? Pare! Ba chiar foarte pare! Felul viu, dinamic, cu atâtea detalii de adevărat maestru al descrieri, punerii în scenă, al desfăşurării lucrurilor ne vădesc un ditamai prozator. Dacă nu v-a convins încă, vă mai aduc câteva pasaje: „Covorul roşu incită mulţimea, învolburează sângele în aorte, o face să se agite ca o stihie”. Şi în continuare: „Apar în grup compact şi membrii juriului. Steven Spieberg! O-o-o! Nikole Kidman! Uau! Şi aşa de vreo şapte ori”…

Aşa e că v-aţi văzut transportaţi la… Cannes?

Aşa e că participaţi (fie şi imaginar) la celebrul festival de filme?

Autorul ne-a şi prins în gheare.

Suntem din clipa asta ai lui!

Ce urmează? Pentru ce ne-a aruncat pe ochi şi pe minte arcanul vrajei sale?

„La marginea micului grup, un tânăr cu priviri timide şi gesturi vizibil stângace. Se repliază grăbit odată cu grupul de granzi, trăgând cu coada ochiului la titraţii săi colegi… Astfel ni-l introduce în scenă pe cel care i-a prilejuit aceste reflecţii. Dar să continuăm citatul, chiar dacă e un pic mai lung de astă dată: „Măreţia şi solemnitatea momentului, aurele monştrilor sacri de lângă el îl strivesc autoritar, îl fac să ezite, să-şi calculeze fiecare mişcare, fiecare rotire a capului, atingere, privire. Frica de a greşi îl dezintegrează, îi paralizează uşor voinţa, dar îl face şi foarte nostim, foarte apropiat publicului. Deoarece zâmbetul său nu e încă unul reflex, e natural ca atunci când te întreţii cu cineva drag, şi nu emană încă politeţea şcolită, cu irizări glaciale. El nu are superbia metalică a celor pentru care marele spectacol cannez e ceva obişnuit, aproape rutinar…”

Aici rup firul pentru un moment şi vreau să vă întreb, dar direct: aţi mai avut ocazia să citiţi în vreo carte de proză din ultimul timp o portretizare atât de inspirată, de o asemenea fineţe şi exactitate, de parcă autorul ar lucra cu un penel şi nu susţinut de tocitele-răstocitele bietele noastre cuvinte? Dacă da, atunci să-mi numiţi acea carte, pentru că eu nu o cunosc.

Dar cine este personajul pe care a ţinut să ni-l prezinte cu atâta drag E.L.?

„Tânărul simpatic, abia adoptat în banda marilor mahări ai ecranului şi (încă) vrăjit el însuşi de grandoarea SHOW-ului e Cristi Mungiu”…

Îl cruţ pe eventualul cititor al acestor rânduri de alte extrase din excelentul text al lui E.L. şi precizez doar că, aşa cum spune CV-ul lui Cristian Mungiu, talentatul regizor român s-a învrednicit în 2007 de premiul PALM D’OR, pentru filmul „4 Luni, 3 Săptămâni şi 2 Zile”, fiind selectat în componenţa juriului Festivalului de filme de la Cannes.

Un român în acest mai mult ca prestigios juriu internaţional!

Ne întrebăm: dar de ce a fost atât de impresionat Eugen Lungu, de a decis să elaboreze cu atâta minuţiozitate şi dăruire acest… hai să-I zic: microportret al înzestratului cineast? Doar ca să ne arate cum se ţine un novice în marea „bandă” a „mahărilor” cinematografiei?

Ba de loc!

Ideea a fost să ne demonstreze, dar nu prin speculaţii seci, abstracte, plicticoase, ci… pe viu, emoţionant, copleşitor, cum se comportă „rudele sărace ale Europei”, care suntem nu alţii decât noi, şi asta chiar şi atunci când avem toate datele de a fi la egal cu acei „mahări”, ba, uneori, chiar superiorI!

Pentru o idee ca aceasta făcea să-ţi pui harul la treabă şi să oferi cititorului un text de zile mari…

19 iulie 2014

P.S. În partea a doua, întru exemplificarea unui asemenea comportament E.L. se referă destul de detailat la discursul scriitorului polonez Henryk Sienkiewicz cu ocazia înmânării premiului Nobel în 1905. Anume polonezul ar fi fost acela, care a denunţat ipostaza de „rudă săracă la un festin al nababilor”.

Să fie doar o paralelă?

Şi între cine: între două personaje? Sau: între două popoare: ROMÂNI ŞI POLONEZI?

V.B.

P.P.S. Am mai citit o dată aceste reflecţii ale lui Eugen Lungu, dar şi searbedele mele gânduri pe marginea lor, m-am oprit asupra întrebării pe care am formulat-o ceva mai sus şi mi-am zis pe un ton f. critic: De ce ar fi să te - să îl întrebi pe autor, dacă ai clar enunţat răspunsul, în chiar ultimul alineat?

Iată-l: „Se pare (observaţi cu câtă precauţie o face? - V.B.) că SMERITA NOASTRĂ ÎNCLINARE DE A NE IDENTIFICA ÎN PERMANENŢĂ CU RUDA SĂRACĂ se clonează odată cu noi şi nu ne părăseşte nici în rarele clipe de graţie când performanţa noastră o egalează sau chiar o întrece pe cea a performerilor din oficiu. De aceea spatele ni se gârboveşte chiar şi pe treapta de sus a podiumului, căci ceea ce pentru ei e o legitate, o rutină chiar, pentru noi e o minune dumnezeiască. Căci A RĂZBI DE LA MARGINE (LA CENTRU - V.B.) E ÎNTR-ADEVĂR UN MIRACOL pe care cei care se înfruptă din mijlocul lui nu-l vor înţelege NICIODATĂ”.

Asta-i marea IDEE.

Ăsta-i marele ADEVĂR, pe care ni-l deschide, o dată în plus, Eugen Lungu - artistul şi gânditorul de mare talent şi profunzime.

20 iulie 2014

XS
SM
MD
LG