Linkuri accesibilitate

Cătălin Dorian FLORESCU, Jacob se hotărăşte să iubească


Scriitorul fotografiat la un tîrg al cărții în Elveția, în 2011

Scriitorul fotografiat la un tîrg al cărții în Elveția, în 2011

Un roman cu toate calităţile unui produs făcut nemţeşte, de la soliditatea construcţiei la funcţionalitatea impecabilă a tuturor conexiunilor, fie istorice sau de familie.

Scris în germană de timişoreanul cu un nume sonor românesc, Cătălin Dorian Florescu, stabilit în 1982 la Zurich, la doar 15 ani, unde urmează o strălucită carieră artistică (Premiul Joseph Freiherr von Eichendorff pentru întreaga activitate literară, 2012), romanul Jacob se hotărăşte să iubească, Polirom, 2014 (Swiss Book Prize, 2011), are toate calităţile unui produs făcut nemţeşte, de la soliditatea construcţiei la funcţionalitatea impecabilă a tuturor conexiunilor, fie istorice sau de familie. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, începând cu apariţia lui Jakob (cu k) pe timp de furtună în satul bănăţean Triebswetter cu un articol de ziar în buzunar, pe post de… mire al Elisei Obertin, femeia bogată abia întoarsă din America, despre care tocmai citise. Viitorul tată al lui Jacob (cu c, de data asta) o vrea pe Americancă pentru bogăţia ei; cât despre viitoarea mamă, trecută binişor de prima tinereţe, îşi doreşte un soţ şi un fiu, aşa că „ei chiar se potriveau, pentru că nici unul nu luase lucrurile aşa cum sunt (…) Amândoi plecaseră, unul mai aproape, celălalt mai departe, ca să dea vieţii lor o nouă întorsătură, una mai fericită”. Cum însă nu-i o unire din dragoste, soţii decid să-şi spună dumneavoastră, iar odrasla adusă pe lume va simţi foarte curând răceala căminului părintesc.

Dincolo de povestea de familie „tomnatică” (chiar aşa se traduce numele satului bănăţean, Tomnatic, în care ajunge flăcăul tomnatic Jakob cu k, ca să-o peţească pe fata bătrână de 26 ani), istoria însăşi se pune în mişcare, astfel că „Generaţii întregi de Obertini, unii bogaţi, alţii săraci, intraseră în ţesătura acestei povestiri uriaşe, străvechi şi o reinventaseră de fiecare dată”. Nu şi în 1945, odată cu intrarea ruşilor în România, când străinii le decid soarta. Bine zis: „Soarta vorbea ruseşte” – ceea ce se traduce pentru etnicii germani din Banat prin: „O să fim duşi în Siberia. La capătul lumii. Dacă o să rezistăm până acolo. Şi, dacă reuşim, o să ne dorim să nu fi rezistat”.

Noroc de Jacob, care n-a încetat să iubească – pe fata sârbilor Katica, pe ţiganca Ramina, pe bunicul matern – şi astfel scapă cu zile…

21 iulie ’14

XS
SM
MD
LG