Linkuri accesibilitate

„Calitatea actului de justiţie ca o hotărâre clară, bazată pe fapte, probe, este o importantă problemă deocamdată nerealizată”


Punct și de la capăt cu Vasile Botnaru și invitații săi: ministrul justiției Oleg Efrim și Sergiu Ostaf, director CREDO.

Dacă sau atunci când veți căuta în dicționare sensul cuvântului „judecată”, veți descoperi că definiția care îi privește pe judecători este abia a treia. Prima este următoarea accepție: facultatea de a gândi logic; rațiune; inteligență; gândire. De aici, firește, rezultă și cel mai important criteriu de capabilitate pentru corpul judecătoresc. Această definiție vizează piatra unghiulară a încrederii în breasla magistraților în general și în fiecare judecător în parte. Breaslă care, în virtutea meseriei, este situată deasupra muritorilor de rând, tocmai ca să îi poată judeca cu inteligență, discernământ și aplicând logica normelor general acceptate, numite legi. După care urmează etica, cultura, cutumele etc.

Reabilitarea justiției, or, acesta ar fi, după mine, termenul cel mai potrivit pentru ceea ce autoritățile numesc eufemistic reforma în sectorul justiție, presupune revenirea la aceste puncte generice: rațiune, inteligență, gândire. Despre aceasta vom încerca să discutăm astăzi cu invitații mei.

În studioul de la Chișinău al Europei Libere se află ministrul Justiției Oleg Efrim și Serghei Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului, cunoscut expert în subiecte de justiție.

Europa Liberă: Încercăm să trecem în revistă aspectele cele mai reprezentative ale reformei sectorului justiție, pentru care, știm, există o sumă fabuloasă, impresionantă pentru public, e ca şi cum dai copilului nişte bani pentru ca să-şi facă temele sau să-şi aranjeze cărţile în ghiozdan. E o analogie cu drept la viaţă sau deochiată?

Oleg Efrim: „Trebuie să ne fie clar la toată lumea că nu suntem plătiţi ca să facem reforme. Această sumă, despre care aţi menţionat, sprijinul Uniunii Europene este pentru viziunea pe care o are guvernul cum să reformeze justiţia. Atunci când am scris Strategia de Reformă în Sectorul Justiţiei, am convins Uniunea Europeană că trebuie să beneficiem de sprijinul lor pentru implementarea acesteia. Reformele costă. Nu suntem plătiţi ca să facem reforme, dar acele transformări pe care noi le facem necesită cheltuieli băneşti. Şi, dacă vă amintiţi, noi le-am estimat în 2011, la 124 de milioane de euro. Uniunea Europeană a decis să sprijine guvernul Republicii Moldova cu aceste 60 de milioane de euro suport bugetar şi alte 10 milioane în formă de asistenţă tehnică pentru realizarea Planului de Acţiuni pentru implementarea strategiei.”

Europa Liberă: Să începem din capătul acesta: la ce aţi renunţat, dacă aţi primit jumătate din suma solicitată?

Oleg Efrim: „Noi nu am renunţat la nimic. Cealaltă parte a sumei este contribuţia guvernului în implementarea Strategiei de Reformă în Sectorul Justiţiei. Aceşti bani nu vin într-un case în care se pun pe masă ministrului Justiţiei sau a ministrului Finanţelor şi se spune: „Hai, cheltuiţi-i!”. Suportăm cheltuielile pe care ni le propunem să le suportăm, după aceea Uniunea Europeană verifică dacă înţelegerile noastră din matricele de politici sunt respectate şi doar după aceasta vin banii din partea Uniunii Europene.

Până acum am primit 15 milioane de euro pentru anul 2012 şi la moment a fost finalizată evaluarea anului 2013. Suntem în aşteptarea raportului să vedem dacă am îndeplinit 100% din punctul de vedere al Uniunii Europene, ca să beneficiem de următoarea tranşă în valoare de 15 milioane de euro.”

Europa Liberă: „Утром деньги, вечером стулья” – aşa era deviza unui mare combinator.

Oleg Efrim: „Doar că este invers aici. Întâi faci ceea ce îţi propui să faci, după aceea evaluăm dacă ai făcut şi după aceea vin banii.”

Europa Liberă: Domnule Ostaf, să vă întreb pe dumneavoastră: criteriile de reformare sau de vizibilitate a reformei care ar fi, pe înţelesul omului, care merge la instanţă, un om care are de furcă cu justiţia? Ce trebuie să vadă, ce trebuie să i se întâmple, astfel încât să zică: „Da, într-adevăr reforma cel puţin a început”?

Serghei Ostaf: „Un cetăţean simplu judecă după câteva criterii. Unul este dacă costurile de a-ţi judeca o cauză sunt rezonabile.”

Europa Liberă: Costuri însemnând cine? Avocatul?

Serghei Ostaf: „Costul ar însemna sigur că avocatul, dacă există o cauză care implică prezenţa, intermedierea serviciilor de justiţie din partea avocatului. Doi: dacă aceasta se întâmplă într-un termen rezonabil, adică nu se întinde pentru trei ani, doi ani şi jumătate, dacă este vorba despre o situaţie de proprietate sau o situaţie de recăpătare a unor drepturi sociale, fie că un caz în care este vătămat de o parte terţă. Deci, nu durează mult, aşa încât să se obosească şi el deja, să spună: „Nu mai am nevoie de această, lăsaţi-mă în pace, nu vreau să particip la aşa ceva”.

Trei: sigur că încrederea în sistem, dacă în procesul acesta de prestare a serviciilor de justiţie cetăţeanul simte că într-adevăr justiţia s-a făcut şi pe percepţia aceasta psihologică sau subiectivă.

A patra chestie este una mai complicată pentru că implică în primul rând înţelegerea că dreptatea s-a făcut conform legii, chiar dacă aceasta nu este neapărat în favoarea lui, dar există un sentiment de dreptate realizată. Deci, fie că acea proprietate a fost împărţită în anumite proporţii şi, undeva la mijloc, soluţia este acolo corectă, fie că acea persoană care l-a vătămat a suferit, nu a primit 20 de ani sau 15, dar a încasat totuşi cinci sau șase ani, există undeva percepţia aceasta de dreptate.

Şi alt aspect este că totul ce s-a întâmplat este clar cât pentru acel care intermediază procesul, avocatul respectiv, că dosarul a fost plasat atunci, s-au făcut anumite intervenţii din partea organelor de urmărire penală sau din partea celorlalţi, hârtiile care s-au mişcat dintr-un cabinet în alt cabinet sau instanţa de judecată dacă a avut o încheiere ea este plasată, clară. Deci, întregul proces respectiv este clar şi pe înţelesul atât al avocatului care intermediază serviciile de justiţie, cât şi pentru persoana, de exemplu, dacă este persoană mai elevată din Chişinău.”

Europa Liberă: Şi pe criteriile acestea s-a mişcat carul din loc? Care este senzaţia dumneavoastră sau a oamenilor cu care vorbiţi dumneavoastră?

La dezbaterea din studioul Europei Libere

La dezbaterea din studioul Europei Libere

Serghei Ostaf: „Ca rezultat final nu suntem, deocamdată, acolo unde ar fi vrut să fie cetăţeanul simplu. Însă aceasta nu înseamnă că nu există un progres şi o mişcare pe mai multe aspecte tehnice, de organizare ca aceşti patru sau trei indicatori să fie realizaţi într-un viitor anumit, spre exemplu trei sau cinci ani. Noi înţelegem cu toţii că realizarea lor definitivă va fi imposibilă pentru că este un proces în mişcare de fiecare dată. Deci, putem să spunem că indicatori de proces, cum ar fi gradul mai mare de autonomie, care asigură un sentiment şi o corectitudine a procesului de judecată este în proces şi CSM-ul funcţionează altfel, şi instrumentele de responsabilizare a judecătorilor sunt acolo unde ar trebui să fie şi încep să funcţioneze. Aş spune că la rezultatele acelea patru, de care vrea cetăţeanul, nu am reuşit să ajungem şi nu vom ajunge în următorii chiar trei ani, probabil. Dar mişcarea este într-o direcţie adecvată.”

Europa Liberă: Domnule Ostaf, daţi-mi voie la lista dumneavoastră să mai adaog o percepţie, după mine, valabilă, poate este un pic vulgară, dar valabilă. Oamenii aşteaptă ca judecătorii despre care s-a vorbit de nenumărate ori, sub diferite regimuri, că sunt corupţi, Vladimir Voronin, l-am auzit eu personal, pe când era preşedinte, vorbind la adunarea judecătorilor, vorbindu-le în faţă judecătorilor că în instanţă, de fapt, se licitează verdictul, cine dă mai mult. Şi atunci, omul, care a auzit vorbindu-se despre judecători în felul acesta, aşteaptă să-i vadă, cel puţin, alungaţi din sistem, dacă nu băgaţi la închisoare. La acest criteriu cum stăm, domnule ministru?

Oleg Efrim: „Sigur că este uşor a te pronunţa şi a generaliza că totul este rău, că toţi sunt corupţi şi nimic nu funcţionează. Dar, răspunzând la întrebarea dumneavoastră, vreau să vă spun că în ultimii trei ani din 420 de judecători, care reprezintă întreg corpul judecătoresc, 140 au fost schimbaţi, adică 1/3.”

Europa Liberă: Pe ce motiv?

Oleg Efrim: „Varii motive. Unii au fost demişi, alţii s-au pensionat, alţii au plecat de bună voie.”

Europa Liberă: Dar dintre aceștia pe cei care să fi plecat cu „pufuşor pe botişor” puteţi să-i identificaţi?

Oleg Efrim: „De la 1 ianuarie 2014, când a intrat în vigoare Legea cu privire la salarii majorate pentru judecători, în primele trei luni ale acestui an au plecat din sistem 40 de judecători. Întrebarea logică: cum să pleci atunci când ţie ţi s-a majorat salariul semnificativ? Iată, eu cred că acesta este un indicator al faptului că lucrurile sub aspect de responsabilizare a judecătorilor se schimbă. Au plecat inclusiv dintre cei care înţelegeau că nu mai pot continua aşa cum au fost sau mai devreme sau mai târziu vor ajunge să fie investigaţi.

La fel pot să amintesc despre cazurile de prindere în flagrant a trei judecători pentru luare de mită sau pentru corupere pasivă, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în istoria ţării noastre. Avem doi judecători condamnaţi, unul la şapte şi unul la opt ani de puşcărie cu termen real.”

Europa Liberă: Dar lumea spune: „Ei, 200 de euro acolo, mare lucru...”

Oleg Efrim: „Eu rămân stupefiat când aud astfel de chestii. Adică oamenii admit că poţi să iei orişice, o cutie de chibrituri sau 200 de dolari ca să pronunţi o hotărâre, alta decât cea prevăzută de lege. Nu contează care este valoarea mitei. Aceasta poate să conteze la identificarea pedepsei – de la 7 la 15 – şi dacă suma este mai mare, atunci nu i se va da 7 ani, dar 15 ani.”

Europa Liberă: Da, dar nemulţumirea oamenilor este că nu-i prindeţi pe cei cu 15 mii, 20 de mii, 50 de mii, care iau mită grasă.

Oleg Efrim: „Eu atunci am să întreb altfel. Lăsăm să fim nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă şi nu facem nimic, aşa cum nu s-a întâmplat din 1990 încoace, sau începem măcar de la ceva? Credeţi că judecătorii aşteaptă CNA cu mâinile în sus şi spun: „Hai, veniţi şi ne prindeţi”? Nu este simplu. Şi faptul că am oferit şi instrumente pentru CNA ca să poată să-şi facă meseria, cum ar fi ridicarea imunităţii pentru infracţiunile de corupţie, aduce şi rezultate.

În 2012, după o perioada de un an jumătate, cât am discutat despre ridicarea imunităţii, legea a fost votată şi într-un an de zile avem trei cazuri cu flagrant. Eu cred că este un rezultat cel puţin care merită a fi examinat. Ceea ce este important e că aceste lucruri s-au întâmplat. Oamenii trebuie să înţeleagă cel puţin că judecătorii nu mai sunt acolo unde s-au plasat ei până în acest moment, deasupra legii.”

Europa Liberă: Adică nu mai sunt infailibili, acoperindu-se cu separarea puterii?

Oleg Efrim: „Acum situaţia arată că inclusiv judecătorii pot fi băgaţi în puşcărie atunci când încalcă legea. Şi acesta este sentimentul de care eu sunt mândru, pentru că nu s-a întâmplat niciodată din 1990 încoace.”

Europa Liberă: Dar oamenii au observat aceasta? A propos, de gradul de încredere despre care vorbea domnul Ostaf?

Oleg Efrim: „Da, eu cred că şi aceste lucruri, flagrantele mai degrabă, pentru că ultimul barometru de opinie a fost până la pronunţarea acestor sentinţe. În decursul ultimului an avem o creştere cu 9% încrederea cetăţenilor în justiţie. Şi eu cred că inclusiv aceste lucruri au contribuit la sporirea încrederii cetăţenilor.”

Europa Liberă: Domnule Ostaf?

Serghei Ostaf: „Împărtăşesc viziunea domnului ministru că într-adevăr aceste cazuri concrete de condamnare sunt un factor contribuitor pentru a crea un grad mai mare de încredere. Dar, cu siguranţă, nu este unul suficient. Este necesar să apară şi alte cazuri. Cunoaştem cu toţii că există, din păcate, înţelegerile acestea în afara legalităţii în funcţionarea judecătorilor, cât şi a procurorilor şi ofiţerilor de urmărire penală ş.a.m.d., dar nu sunt suficiente ca să vorbim despre suficienţa măsurilor de combatere a corupţiei.

Sunt necesare, în afară de aceasta, şi acele măsuri disciplinare care într-adevăr au intrat în vigoare şi produc deja efecte pozitive pentru a sancţiona din interior, în cadrul sistemului, prin intermediul CSM-ului ş.a.m.d. judecători neadecvaţi, dar este necesar. Şi aceasta este o măsură cea mai recomandabilă de fiecare dată – transparenţa maximă în funcţionarea sistemului de justiţie.

Vă dau un exemplu foarte simplu, ceea ce eu fac de fiecare dată atunci când am nevoie să găsesc care este jurisprudenţa pe o anumită situaţie concretă din alte ţări, ca să fac o anumită comparaţie cu ce se întâmplă la noi. Deci, dacă merg la Curtea de Apel, să zicem, din Michigan, care răspunde de o regiune importantă din Statele Unite, eu în maximum 20 de minute găsesc pe judecătorul, de exemplu, Michael Pozner, toate dosarele care judecă. Dacă mă interesează Michael Pozner şi dosarele în ceea ce priveşte proprietatea sau administrarea fiscală, eu găsesc acestea în maximum 15 minute. Şi eu pot să-mi dau seama de fapt care este jurisprudenţa în această regiune, pe marginea acestui dosar şi pot să fac anumite concluzii în ceea ce se întâmplă eventual ca un standard.”

Europa Liberă: Găsiţi pe internet?

Serghei Ostaf: „Absolut. Şi în formă dezagregată, accesibilă, într-un timp suficient de scurt. Dacă încerc să fac acest lucru în Republica Moldova... Am avut trei stagiari care au stat două luni pentru a identifica cazurile înguste pe anumit caz foarte concret, pentru că dosarele sunt la noi plasate într-un format inaccesibil – „pdf” – care nu sunt căutabile, să spunem aşa, după câţiva indici foarte importanţi.”

Europa Liberă: Cuvinte-cheie ş.a.m.d.

Serghei Ostaf: „Cuvinte-cheie. Şi aceasta face sistemul, pe de o parte, formal, da, hotărârile se publică, dar deocamdată nu sunt accesibile într-un format şi într-o perioadă de timp suficient de rezonabilă pentru a valorifica eventual aceste informaţii.”

Europa Liberă: Aici mi-aţi ridicat mingea la plasă pentru o discuţie pe care am avut-o eu cu nişte judecători. Eu nu am avut suficiente argumente ca să combat punctul lor de vedere, care mi s-a părut mie eronat. Ei încearcă să spună că, iată, constrângerile cu care vine Ministerul Justiţiei, societatea în general, domnul Ostaf în ipostaza dânsului de lider ONG-ist şi de preşedinte al Consiliului Naţional de Participare, ca şi cum dumneavoastră aţi intra într-o zonă nepermisă de Constituţie, amestecul în treburile justiţiei, care este o putere separată, atunci când dumneavoastră le cereţi „să repartizaţi aleatoriu prin computer dosarele”, lucruri de natură tehnică, în aparenţă, sau, iată, să existe accesul la dosarul pe care îl examinează sau l-a examinat, verdictul ş.a.m.d. Cum le răspundeţi acestor judecători supăraţi că intraţi peste ei, contrar criteriului separării puterilor. Domnule ministru?

Oleg Efrim: „Cred că este o interpretare cam largă a principiului de separare a puterilor. Separarea puterilor nu înseamnă că fiecare putere face ce-i trece prin cap. Puterile se verifică reciproc şi colaborează. Eu cred că această reacţie vine din trecutul acestor judecători, care până în 2009 s-au simţit foarte-foarte confortabil. Deci, ei erau în afara oricăror discuţii, erau în afara oricăror dezbateri.”

Europa Liberă: Ei, nu chiar oricăror. Mesagerii care veneau din punctele de comandă totuşi aveau...

Oleg Efrim: „O.K., din când în când la adunările judecătorilor cineva le arăta cu degetul şi aici se termina. Dar încercaţi şi vă amintiţi, până 2009, şi cred că vă veţi aminti doar cazuri sporadice despre averile judecătorilor sau despre cazuri deocheate care au fost soluţionate. Lumea a uitat, dar aceasta a început atunci, în 2009, când noi singuri am escaladat problema, noi singuri, cei de la guvernare, am început să arătăm problemele care au existat în justiţie tot timpul. Toată lumea crede că el au apărut acum, pentru că noi am început să le arătăm. Nu este adevărat. Noi am arătat acele probleme care există, urmărind scopurile personal eu, ca şi ministru, pentru a pune inclusiv o presiune pe colegii mei din Parlament ca să-mi adopte strategia de reformare a justiţiei, să ridice imunitatea judecătorilor ş.a.m.d.

Eu sunt de acord că astfel de acţiuni nu contribuie la sporirea încrederii cetăţenilor în justiţie, dar ele au fost absolut necesare la acea etapă. Şi nicidecum nu este o intervenţie în viaţa judecătorului sau în puterea de judecător. Pentru că, sigur, ne mai permitem să criticăm anumite soluţii judecătoreşti, dar nu poţi să faci acest lucru atunci când ele sunt ideale. Dar când foia albă de hârtie, printr-o hotărâre judecătorească, se transformă în culoare neagră, atunci eu cred că nu trebuie să tăcem despre aceasta şi trebuie să spunem la toată lumea.”

Europa Liberă: Domnule ministru, dar aţi reuşit să înfruntaţi rezistenţa firească a breslei, solidaritatea care din când în când se mai face simţită?

Oleg Efrim: „Sigur că se face și este natural să fie aşa. Mai ales că ei au fost foarte consolidaţi în privinţa rezistenţei pentru celelalte puteri până acum. Dar lucrurile se schimbă şi aici. Şi pentru comparaţie am să vă aduc aminte două situaţii, începutul anul 2012 şi sfârşitul anului 2013, atunci când vorbeam despre ridicarea imunităţii judecătorilor pentru faptele de corupţie şi din corpul judecătoresc în adresa mea au fost făcute remarci de genul că eu aduc anul 1937 înapoi, că sunt un fel de Beria şi nu mai ştiu ce.”

Europa Liberă: Dar nu sunteţi, nu?

Oleg Efrim: „Sigur că nu. Şi în 2013, când a fost votat acel amplu pachet anticorupţie, în care a fost introdusă confiscarea extinsă a averilor, când a fost introdusă răspunderea penală pentru îmbogăţirea ilicită, când au fost extinse sancţiunile şi incompatibilităţile pentru cei condamnaţi pentru corupţie, chestiile de integritate, chiar dacă am stat mai mult de cinci ori la tribuna Parlamentul, prezentând aceste proiecte şi răspunzând la întrebările deputaţilor, dar ele au fost votate fără probleme. Deci, lucrurile se schimbă inclusiv aici şi acesta este, iarăşi, rezultatul activităţii atât a guvernării, cât şi prestaţia presei, societăţii civile, inclusiv rezistenţa din interior se reduce. Şi anumite procese încep a fi susţinute de către anumiţi oameni din interior. Şi aceasta mă bucură.”

Europa Liberă: Domnule Ostaf, cum le-aţi explica unor studenţi de la anul I care este presiunea firească a Legislativului, a societăţii şi autonomia puterii judecătoreşti, dreptul de a decide?

Serghei Ostaf: „Există o explicaţie utilizată practic în toate manualele din democraţiile consolidate şi mai puţin le găsesc în Republica Moldova, dar nu ştiu de ce. Probabil că tradiţia noastră academică nu se inspiră din anumite resurse în sensul acesta. Dar explicaţia este simplă: într-adevăr separaţia puterii are, pe de o parte, acea garantare a autonomiei de funcţionare, garanţiile instituţionale, toate aspectele acestea sunt extrem de importante şi ele trebuie să fie fixate în lege şi, eventual, atentatele din partea actorilor, care sunt necorespunzătoare, trebuie să fie pedepsite, cu siguranţă.

Pe de altă parte, aceste instituţii, instanţele de judecată, Procuratura, au şi anumite responsabilităţi instituţionale faţă de calitatea prestării serviciilor faţă de cetăţeni. Această responsabilitate instituţională şi este elementul-cheie. Responsabilitatea instituţională implică în primul rând deschiderea transparenţei totale în activitatea sa, mai degrabă este o regulă, şi doar există anumite excepţii. Aceasta este unu.”

Europa Liberă: Între paranteze vă voi adresa o întrebare: responsabilitatea în faţa cui? Dacă ne referim la aprilie 2009, judecătorii care au mers în comisariate cuminţi şi au judecat acolo cum au judecat, pentru că puterea politică era împotriva protestatarilor. Deci, ei au fost foarte responsabili, dar în faţa celor care i-a controlat. Acum în faţa cui îşi dă darea de seamă sau care este icoana la care se întoarce judecătorul când se gândeşte? La Oleg Efrim?

Oleg Efrim: „Aş fi vrut eu...”

Serghei Ostaf: „Sunt câteva dimensiuni. Prima este responsabilitatea pentru a respecta întocmai legea. Adică trebuie să fie făcut în limitele şi în conformitate cu legea, ca şi spiritul legii, pentru că obiectivul este acele standarde internaţionale care sunt detaliate ca nişte norme pentru a respecta un principiu internaţional.”

Europa Liberă: Iarăşi este abstract, domnule Ostaf.

Serghei Ostaf: „Nu este.”

Europa Liberă: Legea cine o ştie? Tot judecătorul.

Serghei Ostaf: „Exact. Dar și grupurile profesionale, şi societatea civilă, şi cetăţeanul informat au pârghiile acestea, pentru că legea reprezintă nişte norme care garantează obţinerea unui standard internaţional. A doua dimensiune importantă este responsabilitatea procedurală. Ceea ce se face, la fel, trebuie să fie în conformitate cu legea şi, pe de altă parte, suficient de informativă pentru observatorii sistemului, justiţiabilii şi alţii care se află în jurul sistemului, ca să vadă că într-adevăr totul se produce în limitele clarităţii, ce se întâmplă, de ce se întâmplă.”

Europa Liberă: De exemplu, judecătorul care judecă să nu aibă rude interesate sau să nu fie implicat prin terţe persoane în dosar.

Serghei Ostaf: „Şi dacă examinează un dosar, când a pornit dosarul, dacă se fac acţiuni intermediare între încheieri, admiteri de probe sau altceva, o şedinţă, ea trebuie anunţată din timp, aşa încât eu, persoane neinteresată în acest dosar, eventual, aş putea să văd ce se întâmplă. Deci, este un parcurs al dosarului deschis.”

Europa Liberă: Adică procedurile nu sunt de dragul procedurilor?

Serghei Ostaf: „Nu. Este o chestie fundamentală de responsabilitate procedurală.”

Europa Liberă: De ce am pomenit de acea distribuire aleatorie a dosarelor? Pentru că acolo, în fond, începe primul test cu hârtia de turnesol, nu?

Serghei Ostaf: „Exact. Pentru că atunci noi evităm eventualele suspiciuni precum că unele dosare sunt distribuite în funcţie de anumite influenţe care sunt exercitate din afară. Absolut. Calitatea, a propos, nu

Calitatea actului de justiţie în sensul a fi dată o hotărâre clară, bazată pe fapte, probe, calificări ş.a.m.d. este una dintre importantele probleme pe care nu le-am văzut deocamdată realizate.

am vorbit până acum despre calitatea actului de justiţie. Şi din nou fac referinţă la aceleaşi hotărâri judiciare, adoptate în aceeaşi instanţă, de Curtea de Apel, de exemplu, din Michigan. Dacă te uiţi pe partea de expunere a unei opinii, vezi foarte clar separaţia între faptele, probele aduse din toate părţile, eventual, evaluarea admisibilităţii calităţii probelor, interpretării faptelor şi calificarea acestora în legea procedurală şi cea de substanţă.

În Republica Moldova nu găseşti această claritate de expunere şi există incoerenţă, inconsistenţă şi neînţelegerea cum de fapt se ajunge la o anumită soluţie şi la altă soluţie. Deci, calitatea actului de justiţie în sensul a fi dată o hotărâre clară, bazată pe fapte, probe, calificări ş.a.m.d. este una dintre importantele probleme pe care nu le-am văzut deocamdată realizate.”

Oleg Efrim: „Aici eu am să-mi permit să nu fiu de acord cu Sergiu. Foarte rar sar în apărarea judecătorilor, dar o fac de fiecare dată când consider necesar. Nu cred că putem să generalizăm. Am să revin şi la precedentul enunţ al dumneavoastră că nu avem sisteme de căutare a hotărârilor, aţi spus că două luni aţi căutat, atunci înţeleg că vorbiţi despre situaţia de până la lansarea portalului instanţelor judecătoreşti.”

Serghei Ostaf: „Până în luna mai.”

Oleg Efrim: „Recent am lansat portalul instanţelor judecătoreşti, unde există un singur portal pentru toate instanţele de judecată, cu excepţia Curţii Supreme de Justiţie. Şi eu chiar vă îndemn să-l vizitaţi şi să încercaţi să căutaţi hotărârile. Deliberat nu am dezagregat ca să poată fi căutate prin motoare de căutare, pentru că există deja bariere juridice. Dar vă asigur că veţi putea găsi hotărârile mult mai rapid decât era până acum.

Împreună cu site-ul Curţii Supreme de Justiţie eu cred că noi am făcut un lucru foarte bun. Şi vreau să vă spun că acest portal ne-a costat doar 40 de mii de lei, atunci când colegii noştri din România au cheltuit peste 100 de mii de euro ca să facă un lucru similar.”

Europa Liberă: Deci, domnule ministru, acum îndemnăm ascultătorii să-l testeze şi să vedem cum funcţionează.

Oleg Efrim: „În privinţa calităţii hotărârilor judecătoreşti, eu vreau să vă spun că s-a făcut un lucru enorm la nivel de Curtea Supremă de Justiţie, au fost editate ghiduri cu modele de acte şi exact urmând aceeaşi logică pe care aţi expus-o, pentru că este o logică normală pentru o hotărâre judecătorească, şi în mare parte hotărârile judecătoreşti corespund acestor exigenţe.”

Europa Liberă: Domnule ministru, haideţi să vorbim în termenii înţeleşi pentru ascultători. În medicină, de exemplu, o dovadă a neprofesionalismului este decesul, cazul extrem.”

Oleg Efrim: „Nu neapărat.”

Europa Liberă: Dar şi, de exemplu, un bisturiu uitat în burtă, malpraxis. În cazul justiţiei, cum putem noi vorbi că justiţia s-a făcut de calitate? Judecătorii spun că oricând există nemulţumiţi, într-un litigiu cineva câştigă, cineva pierde şi atunci garantat că există un nemulţumit. În două cuvinte, pe înţelesul oamenilor, ce înseamnă un act de justiţie de calitate? Care nu ajunge la CEDO după aceea?

Oleg Efrim: „Este exclusă o astfel de abordare. Măcar din considerentul că cineva, una dintre părţi rămâne nemulţumită, indiferent de această hotărâre şi cât de dreaptă este ea. Dacă vom căuta ceva de genul bisturiului uitat în burtă, este mai complicat în domeniul justiţiei, pentru că vorbim despre aprecieri. Da, un om care este pregăti într-un anumit fel dă o anumită apreciere situaţiei de fapt şi o încadrează într-o lege. Anume din acest considerent şi în toată lumea nu există doar un singur grad de jurisdicţie, deci, greşeala este admisă din start. De aceea, avem prima instanţă, instanţa de apel şi Curtea Supremă de Justiţie.”

Europa Liberă: Greşeală sau atitudinea subiectivă cumva?

Oleg Efrim: „De aceea că este subiectivă de fiecare dată. Un judecător când aplică legea este punctul lui de vedere. Sigur că el trebuie să rezulte din lege, dar nu excludem că el are dreptul la o astfel de părere, nu că el este prost şi nu înţelege legea, dar el vede altfel. Şi de aceea este Curtea de Apel care în cazul în care prima instanţă greşeşte, corectează. Dacă nici a doua instanţă nu a văzut acest lucru, atunci Curtea Supremă trebuie să facă aceasta.”

Europa Liberă: Şi dacă este cu rea-voinţă?

Oleg Efrim: „Pentru aceasta avem deja Consiliul Superior al Magistraturii, Colegiul Disciplinar, Procurorul General, care este înzestrat cu instrumentul de a porni urmărirea penală împotriva judecătorului care pronunţă cu bună ştiinţă o hotărâre vădit ilegală. Şi mă bucur că şi în acest domeniu în ultimul timp avem din ce în ce mai multe solicitări din partea Procurorului General pentru ridicarea imunităţii judecătorului pe astfel de cazuri.”

Europa Liberă: Haideţi să facem abstracţie de scrutinul parlamentar de la toamnă şi să încercăm să estimăm pe final cât timp ar mai trebui pentru ca să existe o inerţie puternică a reformei, astfel încât să fie de neîntors înapoi, domnule ministru?

Oleg Efrim: „Continuarea în aceleaşi ritmuri care sunt astăzi până în 2016, atunci când este termenul limită de implementare a Strategiei de Reformă a Sectorului Justiţiei va face posibil să ne atingem obiectivele pe care ni le-am trasat, deci, va transforma lucrurile în ce numiţi dumneavoastră ireversibil.

Însă vreau să-i dau dreptate lui Sergiu, aşa cum a zis anterior, că povestea reformării justiţiei este una continuă. Dacă vă uitaţi în ţările-membre ale Uniunii Europene, multe dintre ele au acest capitol neînchis. Pentru că de fiecare dată vrem să accelerăm termenele. A propos, nu avem probleme cu „termenul rezonabil” în Republica Moldova.

Ceea ce nouă ni se pare că se judecă mult, este absolut acceptabil din punct de vedere al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Dar întotdeauna vrei să oferi termen mai scurt pentru judecarea cauzei, judecătorul să aibă mai multe resurse pentru ca să pronunţe o hotărâre corectă, să utilizăm tehnologia mai pe larg, să evităm contactul cu oamenii. Eu cred că în acest domeniu vom avea de lucru în permanenţă.”

Europa Liberă: Ei, „Aprilie 2009” se judecă cam încet... Domnule Ostaf, dumneavoastră aţi dat o prognoză cam pesimistă, în comparaţie cu prognoza ministrului, aţi zis că nici în trei ani...

Serghei Ostaf: „Nu cred că este una pesimistă, este una bazată pe indicatorii de impact. Indicatorii de impact sunt cei mai dificili de realizat. Costurile, în afară de cele care am vorbit, sunt şi costurile ilegale, cum ar fi aceleaşi elemente de corupţie. Eu nu cred că va fi posibil de redus în jumătate costurile acestea ilegale în funcţionarea sistemului de justiţie, va fi imposibil timp de trei ani să îmbunătăţeşti în jumătate încrederea în funcţionarea instanţelor de judecată, încrederea în funcţionare, dar şi în special a Procuraturii şi a organelor de urmărire penală, pentru că acolo este notoriu faptul că organele sunt suficient de mult influenţate din afară şi sunt nişte boxe negre închise, în care foarte rar înţelegi ce se întâmplă.

În sensul acesta indicatorii de impact sunt cel mai greu de realizată. Însă pe indicatorii de proces cu funcţionarea instituţiilor, a unor instituţii cu funcţionarea gradului mare de independenţă, am putea să avem în timp de un an şi doi anumite progrese, doar că oamenii doresc indicatorii de impact şi aici este nevoie de dublat sau triplat efortul.

Eu, de exemplu, nu am auzit des nişte mesaje concrete, punctuale şi foarte răspicate cu cea mai mare dedicaţie din partea politicienilor pe spectrul întreg al arcului de guvernare, dar şi a opoziţiei, că este important acest segment şi este unul covârşitor de important pentru a obţine nişte progrese. Deci, mai degrabă, ei evită să discute aceste subiecte şi uneori alunecă în anumite acuzaţii, reieşind din experienţa personală. Şi acesta este întregul discurs vis-a-vis de reforma în justiţie.”

Europa Liberă: Pe final, aş spune că eu am o singură resursă de optimism – faptul că există un veghetor european care dă banul, aşa cum din start am înţeles de la domnul ministru şi eu intenţionat l-am provocat. Ştiu foarte bine că nu se plătesc banii pentru reformă, ci este vorba de o asistenţă şi tocmai la asistenţa aceasta mă gândesc, ca la o resursă de optimism pentru oamenii care, de altfel, cei care sunt nerăbdători şi vor impact, să se gândească foarte bine în timpul scrutinului pe cine îl vor în ipostază de ministru al Justiţiei sau preşedinte la Curtea Constituţională, sau unde mai avem noi puncte-cheie. Mulţumesc.

Pe aceeași temă

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG