Linkuri accesibilitate

Renumărarea voturilor la alegerile prezidențiale din Afganistan se derulează foarte greu


În Afganistan, renumărarea voturilor din al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale se derulează foarte greu. Un membru al Comisiei Electorale Centrale a declarat postului nostru de radio că în prima zi nu au fost renumărate decât voturile din 32 de urne, la care au lucrat 60 de echipe de controlori. Pentru ca verificarea celor aproximativ 8 milioane de voturi să se termine într-o lună, ar trebui renumărare circa o mie de urne zilnic. Candidaţii rămaşi în cursa prezidenţială, Abdullah Abdullah şi Ashraf Ghani s-au declarat fiecare câştigător al turului de balotaj din 14 iunie. Abdullah susţine că peste 3 milioane de voturi ar fi fost manipulate pentru a da victoria lui Ghani. Ambii au căzut de acord ca indiferent de rezultatul verificării, câştigătorul să formeze un guvern de unitate naţională pentru a evita adâncirea tensiunilor interne.

XS
SM
MD
LG