Linkuri accesibilitate

Casa Albă a cerut Rusiei, separatiștilor și Ucrainei să declare un armistițiu


Statele Unite au spus că nu cunosc încă „toate faptele” în legătură cu prăbușirea avionului malaiezian în estul Ucrainei joi, dar știu că „incidentul a apărut în contextul crizei din Ucraina, alimentată de sprijinul Rusiei pentru separatiști cu arme, echipament și instruire”. Într-o declarație de presă publicată joi seară, târziu, Casa Albă a cerut Rusiei, separatiștilor și Ucrainei să declare un armistițiu pentru a asigura anchetatorilor locul la scena tragediei soldată cu aproape 300 de morți. Vicepreședintele Statelor Unite, Joe Biden, a spus că „incidentul nu a fost un accident” și că aeronava de tip Boeing 777 care zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur a fost „doborâtă”. Kievul a sugerat ieri că avionul ar fi fost lovit de o rachetă lansată de separatiști, dar aceștia au spus că nu ei, ci armata guvernamentală dispune de rachete capabile să doboare avioane care zboară la peste 10.000 de metri înălțime.

XS
SM
MD
LG