Linkuri accesibilitate

Liberal-reformatoarea Ana Guțu i-a reproșat deputatului comunist Oleg Reidman că nu se comportă ca un bun evreu


Liberal-reformatoarea Ana Guțu i-a reproșat deputatului comunist Oleg Reidman că nu se comportă ca un bun evreu când se angajează în dispute în legislativ. „În calitate de evreu și respectuos vizavi de religia ebraică ar trebuie să faceți niște citate din Tora, dar să nu scuipați venin de la tribuna Parlamentului”, a spus Guțu în timpul unei dispute despre medicamente. Oleg Reidman nu a reacționat imediat la aluzia lui Guțu la apartenența lui etnică. Nu a fost prima singularizare a lui Reidman ca evreu de către adversarii politici din parlament. După precedentul atac, din 2010, din partea spicherului liberal de atunci Mihai Ghimpu, Reidman a răspuns a doua zi că în parlament nu reprezintă vreo etnie, ci pe cetățenii care l-au ales.

XS
SM
MD
LG