Linkuri accesibilitate

James D. Pettit: o implicare mai puternică a SUA este esențială „pentru promovarea securității nu numai în Moldova”


Diplomatul nominalizat de președintele Barack Obama să devină ambasador al Statelor Unite la Chișinău a fost audiat în Senat.

Diplomatul american nominalizat de președintele Barack Obama să devină ambasador al Statelor Unite la Chișinău spune că o implicare mai puternică a Statelor Unite este esențială „pentru promovarea securității nu numai în Moldova, ci și în Ucraina vecină și regiune”. James D. Pettit a vorbit marți la audieri în Comitetul de Relații Externe a Senatului de la Washington.

În discursul publicat pe pagina Senatului, diplomatul face o listă de priorități ale politicii americane în Republica Moldova, punând pe primul loc sprijinul pentru integrarea ei europeană. James D. Pettit spune că va continua eforturile predecesorilor săi să ajute Moldova în alte domenii cheie: dezvoltarea democratică inclusiv combaterea corupției, dezvoltarea economiei de piață, securitatea.

Amintind eforturile Rusiei pentru „deraierea aspirațiilor de integrarea europeană ale Moldovei”, James D. Pettit laudă „întărirea semnificativă” a relației moldo-americane în ultimul an, inclusiv prin lansarea Dialogului Strategic bilateral.

Diplomatul nominalizat să devină viitorul ambasador american în Moldova spune că vrea să continue implementarea ajutoarelor de 35 de milioane de dolari pentru întărirea capacităților poliției de frontieră moldovene, precum și asistenței acordate autorităților moldovene la contracararea campaniilor propagandistice rusești.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

Previous Next

XS
SM
MD
LG