Linkuri accesibilitate

Ce legătură există între serviciile secrete de la Astana și berea kazahă


Marea Moschee de la Almaty

Marea Moschee de la Almaty

„Societatea civilă este extrem de slabă aici”.

Kazahstan

„Hai să jucăm o partidă de fotbal până vin ceilalți să stăm de vorbă” mă îndeamnă Galym Ageleuov de la „Libertatea”, o importantă organizație neguvernamentală pentru apărarea drepturilor omului din Almaty, conducându-mă în spatele unui cvartal central de blocuri comuniste spre un teren unde deja îl aștepta „echipa adversă”. Eu, Galym și Rinat Kibrayev, un alt activist și blogăr, organizator frecvent de flashmoburi, care pune însă mai mult preț pe „atac”, decât pe „apărare” ne-am organizat pentru un scurt joc pe terenul neasfaltat. Galym duce aproape singur meciul, pasându-mi cu generozitate mie și lui Rinat Kibrayev, doar-doar reușim și noi să dăm un gol. După vreun sfert de oră, o minge puternică îi face, însă, praf ochelarii lui Galym, care are dioptrii de plus 4,5 și nu prea se poate descurca fără ei.

Meciul se termină în acest fel cu victoria și totodată abandonul forțat al activiștilor anti-guvernamentali. O realitate permanentă în Kazahstanul lui Nursultan Nazarbaev, în care Rinat Kibrayev așteaptă zilele acestea să fie aruncat în închisoare pentru protestele de stradă organizate, deși efectul acestor acțiuni a fost minim, la fel și prezența oamenilor la ele. „Societatea civilă este extrem de slabă aici”, îmi spune mai târziu Galym Ageleuov, când ne așezăm la o terasă nu prea scumpă pentru o bere. „Line Brew” este berea locală pe care mi-o recomandă, în defavoarea „Berii Albe” sau „Belly Medved”, cum îi spun ei, care este o bere kazahă nefiltrată de 4,2 la sută.

Dina Baidildayeva, jurnalistă la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea susține că cele nefiltrate nu sunt produse în cele mai igienice condiții în Kazahstan, iar cele rusești nu sunt mai bune decât cele belgiene. După meci băieții vor să mănânce și îmi propun câteva feluri locale: shashlik (carne marinată, pusă în frigare în bucățele mici și prăjită pe cărbuni de saksaul, un arbust care crește în deșert), lagman (noodls uigur cu sos și carne), manty (carne tocată în aluat) sau pilaf cu carne și legume. În alte forme, sub alte denumiri sau chiar așa cum se gătesc aici la Almaty, aceleași feluri se găsesc și dincolo de granițele Kazahstanului: în China, în Kîrgîstan, în Uzbekistan. Pe tot Drumul Mătăsii se mănânc noodles, carne tocată în aluat, orez amestecat cu diferite ingrediente și frigărui. Felurile chinezești sunt însă mult mai diversificate și mai rafinate având întotdeauna și variante fără carne. Rămân la bere cu fistic, fiindcă nu au decât mâncare cu carne și eu sunt vegetariană, iar Rinat Kibrayev la fel, fiindcă shashlikul, de data asta e făcut din porc nu din miel, iar el e musulman.

Dina mi-i prezintă pe cei trei opozanți ai regimului Nazarbaev cu care am fost la fotbal după preferințele lor ideologice: Galym Ageleuov este liberal și agnostic, Rinat Kibrayev e socialist musulman, iar Andrey Tsukanov, comunist ateu, celebru în Kazahstan pentru activitatea lui politică, dar mai ales pentru că a aruncat cu ouă în fostul ministru al Muncii, când a anunțat creșterea perioadei de pensionare pentru femei de la 58 de ani la 63. Pentru ultimul dintre ei Uniunea Euro-Asiatică e cea mai bună soluție, pentru că „după căderea comunismului nu a mai existat nicio altă idee interesantă în Kazahstan”, Rinat Kibrayev este într-un fel resemnat că țara sa va deveni „o colonie a Rusiei”, în loc să construiască un califat. „Va pierde treptat din independență și suveranitate”, adaugă Galym Ageleuov. Toți trei vorbesc rusește între ei, iar Galym și Andrey Tsukanov nici nu știu limba kazahă. Rinat Kibrayev susține că „rusa este o limbă universală și toată lumea ar trebui să o știe bine”. „Doar câteva cuvinte și propoziții nu sunt de-ajuns pentru a înțelege ce se întâmplă într-un loc atât de vast în care încă se vorbește rusește”, zice el fără să vrea să mă facă să mă simt vinovată că nu știu destul.

„Serviciile secrete ne țin captivi”, îmi explică Rinat Kibrayev, destul de trist în perspectiva arestării sale iminente. „Nimeni din zona societății civile nu va putea scoate capul și nu va putea concura vreodată cu apropiații puterii”, crede și Galym Ageleuov, fiind convins că supravegherea lor este „permanentă și totală”. Aceste servicii nu sunt „otova”, îmi spune mai târziu o sursă diplomatică există fracțiuni naționaliste, fracțiuni pro-ruse și chiar o firavă fracțiune liberală. În Kazahstan „serviciile secrete sunt la fel ca berea, care fie e rusească, fie se face după o rețetă furată, fie e produsă aici sub diverse mărci, dar are gustul ca la Moscova”, mă lămurește sursa mea pentru care această țară cu mare potențial energetic „are un singur viitor: alături de Rusia”.

XS
SM
MD
LG