Linkuri accesibilitate

La Viena au continuat negocierile legate de programul nuclear al Iranului


Steagul iranian în fața Centrului Internațional de la Vienaake place in Vienna, July 3, 2014

Steagul iranian în fața Centrului Internațional de la Vienaake place in Vienna, July 3, 2014

William Hague: nu se poate spune deocamdată dacă negocierile vor fi prelungite după termenul limită din 20 iulie.

Secretarul de stat American John Kerry se afla la Vienna unde participă la convorbirile legate de programul nuclear iranian la care participă Iranul, cinci ţări membre permanente ale Consiliului de Securitate ONU și Germania şi reprezentantii Teheranului. Termenul limită pentru ajungerea la un acord este 20 iulie.

La negocierile de la Viena iau parte ministrul britanic de externe William Hague si omologul său german Frank Walter Steinmaier. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov și omologul său chinez nu iar parte la negocierile de la Viena pentru că se află în Brazilia unde are loc o reuniune a statelor din grupul BRICS. Iată ce relatează de la Viena corespondenta radio Farda Hannah Kaviani:

„Auzim de la diplomatii de aici că dacă la la negocieri au apărut si ministrii de externe – in afara de cel al Rusiei si Chinei – care se afla la summitul din Brazilia – asta înseamnă că ee nevoie de anumite decizii politice si ca expertii sau adjunctii sunt depăşiţi, iar acum e nevoie de opţiuni dificile.

O oficialitate americană declara sîmbătă că au fost înregistrate anumite progrese, dar că Iranul continuă să adopte o pozitie inadecvata în anumite probleme esenţiale. Secretarul de stat American John Kerry a spus:

„Trebuie să apropiem puncte de vedere semnificativ divergente, deci trebuie să vedem cum putem progresa. E vital să ne asigurăm că Iranul nu va construi arme nucleare, şi că programul său nuclear e unul paşnic.”

Corespondenta radio Farda la Viena spune ca e posibil ca negocierile să depășească data limită de 20 iulie, pentru că intelegerile iniţiale permite prelungirea negocierilor cu inca 6 luni, dar acest lucru nu ar fi in folosul economiei iraniene:

„Îmbunătăţirea situatiei economice in Iran este ceea ce doresc iranienii în primul rând, iar prelungirea cu inca 6 luni a negocierilor înseamnă încă 6 luni de sancțiuni care dăuneaza economiei iraniene.”

Şeful diplomaţiei britanice William Hague afirmă că nu se poate spune deocamdată dacă negocierile vor fi continua:

„Este prea devreme să spunem asta, mai avem o saptamina pina la expirarea termenului pentru aceste 6 luni. Vrem să vedem daca putem face progrese pentru o înţelegere cuprinzătoare, asa că e prea devreme sa spunem daca va fi o extindere a termenului limita, sau o amînare.”

Liderul suprem al Iranului, Ayatolahul Ali Hameneni a lăsat să se înţeleaga în această săptămînă că Teheranul intenţioneaza să-şi suplimenteze capacităţile de îmbogăţire a uraniului.

XS
SM
MD
LG