Linkuri accesibilitate

Marii maeştri stalinişti ai lui Victor Ponta s-au înălţat pe sacii cu bani cu care şi-au mituit electoratul şi e normal ca premierul să profite acum de „cuventele din bătrâni” pe care i le şopteşte Ion Iliescu.

Victor Ponta a hotărât să nu mai ţină secrete şi să spună (chiar în paginile unui ziar pe care-l antipatizează, poate pentru a-şi speria duşmanii) cum vede România în viitorul său mandat prezidenţial. Îşi plagiază de pe-acum primele discursuri ca preşedinte. Deja ştim că vrea binele tuturor prietenilor şi tovarăşilor de drum. Şi e dispus să le facă bine românilor chiar cu de-a sila, doar să-l ţintească bine cu voturile.

Recenta dispută pe tema Legii asigurărilor de sănătate a aprins fitilul tunurilor de pe meterezele celor două palate. Deşi nu e clară nicio viziune economică, iar mersul înainte de tânăr tigru economic pare doar un picaj liber surfat cu fluturaşul de salariu, când vine vorba despre taxe cu toţii devin macroeconomişti şi profeţi apocaliptici. Mai ales Traian Băsescu, care s-a fălit mereu că unde dă el nu mai creşte nici iarba, e profund nemulţumit că salariile tăiate acum patru ani din holul Cotrocenilor încep să crească din nou.

Legea cu pricina, adoptată de Parlament, prevede scăderea cu cinci procente a contribuţiilor la asigurări. Prietenii premierului calculează deja câte sinecuri vor primi de la Cotroceni. Adversarii lui spun că Victor Ponta speră să adune cele cinci procente la scorul prezidenţial. Ar câştiga astfel fotoliul prezidenţial din primul tur, făcându-i de râs pe cei cinci candidaţi ai dreptei coagulate. Decizia scăderii CAS duce la creşterea indirectă a salariilor şi, prin urmare, a nivelului de trai, se apără premierul cu aerul tragic al celui care e dispus să sacrifice bugetul dacă o cere binele colectiv, aşa cum, pe vremuri, se sacrifica participând la o populară emisiune pentru a dansa pentru tine, alegătorule. Dansul l-a făcut să ia în braţe diferite balerine pe care le aruncă în aer, uneori pierzându-le, alteori scăpându-le.

Traian Băsescu este, în schimb, profund iritat de scăderea contribuţiei simţind că-i scapă ceva esenţial. Dansează şi el pentru alegători, învârtind cozile de topor deasupra capului, dar o face cu scopul de a-şi ajuta copilul politic să părăsească scaunul de infirm. De unde va fi susţinută presiunea aceasta pe buget? - se întreabă el cu glas tare. Nu cumva se va fisura echilibrul macroeconomic? Nu cumva banii agonisiţi cu greu de firava creştere economică a ultimilor ani se vor scurge în gaura neagră a urnelor de vot şi singurii care vor profita vor fi cei aflaţi la guvernare?

Sunt aceleaşi întrebări pe care i le adresau adversarii săi politici acum nici şase ani când cerea în pragul alegerilor generale, ca guvernul să majoreze cu 50% salariile profesorilor, deşi premierul Tăriceanu îi întorsese deja pe dos buzunarele făcându-şi propriile sale cheltuieli electorale. Acum Traian Băsescu ameninţă că va chema delegaţia Fondului Mondial pentru a-i pârî pe cei care încalcă înţelegerile şi fac cheltuieli populiste. „Dansez pentru tine”, îi spune el alegătorului, când gesturile şi grimasele sale ne spun „dansez pentru mine”.

Salariul este opiul poporului şi diferenţa dintre agonia bugetară şi extazul beneficiarilor depinde de măiestria celui care-l prepară. Marii maeştri stalinişti ai lui Victor Ponta s-au înălţat pe sacii cu bani cu care şi-au mituit electoratul şi şi-au plătit interlopii şi e normal ca premierul să profite acum de cuventele din bătrâni pe care i le şopteşte Ion Iliescu. Ce miră mai mult în această dispută este cum de se uită preşedintele la mărunţişul pe care l-ar băga amărâţii în buzunare când în jurul său plouă torenţial cu bacşişuri, comisioane, mite şi acuze de corupţie. Fratele său a trebuit băgat la reabilitare, să se detoxifice de mite şi comisioane. Cel mai recent ginere are şi el mari dificultăţi financiare încercând să explice cum de s-au îngrăşat conturile sale din restituirile proprietăţilor furate de comunişti. Fiica mai mică asistă ascunsă în spatele fotoliului de europarlamentar cum finanţatoarea ei, Monica Iacob Ritzi, fost ministru în cabinetul de incoruptibili ai lui Emil Boc, a fost condamnată la cinci ani cu executare pentru că a deturnat banii publici într-o sindrofie electorală. Fiicei celei mari îi vine greu să desţelenească terenul cumpărat în condiţii suspecte în comuna Nana. Ca şi în cazul fratelui mai mic, preşedintele recunoştea că e posibil ca numele său să fi fost cel mai bun argument pentru ca fiica să le facă băncilor oferte de nerefuzat.

Muza lui politică, şefa azilului politic în care vrea să-şi petreacă postumitatea prezidenţială, are dificultăţi când trebuie să-şi explice afacerile şi averea. Însuşi purtătorul de cuvânt prezidenţial a primit salariul minim pe zece ani pentru patru articole publicate anul trecut pe un blog găzduit de unul dintre ziarele care luptă pentru democraţie, publicitate de stat şi ştergerea imenselor datorii. Este tocmai ziarul unde preşedintele a dat cel mai recent interviu răspunzându-şi propriilor întrebări puse de jurnalişti. Şi ca o probă a faptului că zgomotul atâtor fanfare a asurzit cu totul reforma instituţională, Agenţia Naţională de Integritate e interesată de cele câteva zeci de mii de dolari din conturile criticului Nicolae Manolescu, ambasador UNESCO, a declarat război etern europarlamentarului Mircea Diaconu, dar nu are nicio problemă cu conturile inexplicabil de mari ale boşilor şi familiilor politice, nu e frământată că polii puterii au ajuns şi ai corupţiei, că favorizează infractorii, tăinuindu-i şi ascunzându-i protector şi complice sub aripa lor de partid.

Chiar şi progeniturile politice prezidenţiale şi-au dat în petic, că aşa au învăţat de la părinţi. După eşecul de la europarlamentare unul dintre candidaţii fără succes s-a destăinuit public că i s-a cerut să vină cu un Vuitton de bani dacă vrea la Bruxelles. O sută de mii de euro costa să fie al treilea pe lista partidului rupt în blugi. Cât or fi dat şi de unde primii doi, singurii votaţi? Oricum nu conta cât lipici are la populaţie, ce coeficient de inteligenţă, cât a făcut pentru partid şi nici anii cucernici petrecuţi în umbra favoritei prezidenţiale.

Banii cumpără mari iubiri politice. Însuşi Dan Voiculescu are votanţii săi, în creierii cărora raza mortală a televizoarelor a produs, pare-se, daune ireversibile. Cum altfel s-ar explica nu doar popularitatea sa, ci şi succesul campaniei prin care-şi aruncă cei mai slugarnici salariaţi din trust în cursa prezidenţială? E deocamdată o glumă proastă care miroase cazon, a Direcţia a cincea, dar este intens votată pe paginile de socializare. Poate că Partidul Conservator chiar vrea să aibă propriul candidat la preşedinţie care să fure, după prostul obicei al şefului apucăreţ de la Crescent, ceva voturi de la fratele mai mare socialist. Eşecul repetat al înlăturării unui turnător dovedit din viaţa publică, eterna amânare a procesului prin care aliatul lui Victor Ponta este acuzat că a trucat vânzarea unor terenuri sau blocajul dosarelor de şantaj dovedesc că Dan Voiculescu mai are încă un cuvânt greu de spus în politică, presă şi justiţie. La urma urmei şi Bercea Mondial are zeci de dosare blocate prin diverse firide ale anticorupţiei semn că este încă foarte influent.

Mulţi văd în arestarea cumătrului şi a fratelui prezidenţial sau în cercetarea ginerelui semne că justiţia chiar funcţionează orbeşte, şi nu indicii că subteranele toxice îi ridică pe peştii cei mari cu burta-n sus la suprafaţa apelor, că bazinele electorale au început să fiarbă, că polii magnetici ai sferei politice au început să se schimbe şi că încet nordul alunecă spre sud şi viceversa. Poate că aceste confuzii cosmice determină şi marile asemănări între partide, curente ideologice şi actori politici, în teorie profund diferiţi.

Doar într-o lume cu susu-n jos partidele populare condamnă măsurile populare, partidele socialiste coordonează mafii capitaliste, partidele proeuropene sunt şovine, partidele naţionaliste fac moarte de om pentru un loc la Bruxelles, anticorupţii fac bani buni de pe urma corupţilor care, la rândul lor, o duc extrem de bine de pe urma anticorupţiei, reforma instituţională ne întoarce în timp către birocraţia şi nepotismul perioadei totalitare.

Doar într-o lume cu susu-n jos democraţia a fost privatizată, iar interlopii îi sponsorizează pe politicieni să-şi plătească taxele şi impozitele la clubul aleşilor, să-şi cumpere un loc în faţă pe listele electorale sau să-şi omoare foamea patologică mestecând pâinea albă la mesele de cumetrie. Pe alegători gândul că la toamnă se va schimba garnitura la Cotroceni nu pare să-i mai preocupe. Istoria este un ironist de geniu: după preşedintele jucător ar urma unul dansator.

XS
SM
MD
LG