Linkuri accesibilitate

Cel puțin 77 de palestinieni au fost uciși în ofensiva israeliană din Gaza urmare a continuării tirurilor de rachete ale militanților Hamas


Cel puțin 77 de palestinieni, majoritatea civili, au fost uciși în ofensiva israeliană din Gaza, au spus oficialii palestinieni joi 10 iulie, în vreme ce militanții au continuat să lanseze rachete asupra orașelor israeliene, inclusiv Ierusalim și Tel Aviv. Secretarul general ONU Ban Ki-moon, care urma să se adreseze joi unei ședințe de urgență a Consiliului de Securitate ONU, a condamnat atacurile cu rachete și a cerut Israelului să dea dovadă de reținere. Israelul spune că în operațiunea aeriana lansată marți a lovit peste 750 de ținte în încercarea de a forța militanții Hamas să înceteze atacurile cu rachete. Până acum nici un israelian nu a fost rănit, iar sistemul antirachetă „Iron Dome” (Domul de fier) a reușit să nimicească zeci de rachete în aer. Israelul spune că evită cât poate victimele din rândul civililor palestinieni, și acuză milițiile Hamas că își pun în pericol conaționalii civili.

XS
SM
MD
LG