Linkuri accesibilitate

În atenţia fotbaliştilor moldoveni


Aşteptăm de la selecţionata Moldovei să joace cu mult curaj şi, de ce nu?, să mai şi învingă…

Îmi amintesc că selecţionata Moldovei de fotbal a jucat acum cîţiva ani, în preliminariile unui Campionat European sau Mondial, cu Germania. Îmi amintesc bine că moldovenii au pierdut în deplasare cu scorul de 1:6 şi că s-au auzit atunci multe voci decepţionate. Una dintre vocile decepţionate a conchis patetic că avem de-a face cu o catastrofă, că naţionala Moldovei a fost distrusă.

Ei bine, iată că şi la case mari se întîmplă asemenea „catastrofe”. Mă refer la înfrîngerea Braziliei cu un neverosimil scor de 1:7. Cîştigătorii sunt aceiaşi germani. Aş spune chiar că înfrîngerea Braziliei e un eşec mai mare nu doar pentru că 1-7 e un scor mai sever decît 1-6, ci şi pentru că golul moldovenilor a fost parcă mai frumos şi mai logic decît cel al brazilienilor.

Iar înfrîngeri categorice au mai existat şi vor mai exista. E suficient să ne amintim de rezultatul de 7:1 din meciul Portugaliei cu Rusia, din 2004, sau de recenta înfrîngere a ungurilor în faţa olandezilor cu 1:8.

Ce vreau să spun? Selecţionata Moldovei nu ne-a bucurat prea tare de la 1991 încoace şi nu doar fiindcă nu a reuşit nici o calificare. Pe mine m-a nemulţumit mai mereu jocul moldovenilor mai ales din punctul de vedere al pregătirii pshologice. Or se ştie că psihologia e în fotbalul de azi la fel de importantă ca pregătirea tehnică, tactică şi fizică. Am văzuti meciuri în care moldovenii, după ce încasau două goluri, deveneau timoraţi şi comiteau greşeli elementare, încasînd alte goluri.

Vreau să spun că din punctul meu de vedere a cam venit timpul să vedem o altă selecţionată. O selecţionată care începe fiecare meci, uitînd de povara eşecurilor trecute, o naţională care înţelege că fiecare meci e o poveste aparte, că nimic nu este prestabilit. Preliminariile pentru CE 2016 sunt mai generoase ca oricînd. Se poate califica şi echipa de pe locul 3. Dacă nici acum nu se vor califica, cînd o vor mai face?

Fireşte, Suedia, Rusia, Austria şi Muntenegru nu sunt echipe foarte slabe. Dar nici nu sînt Germania. Prin urmare, se poate juca cu ele. Asta aşteptăm de la selecţionata Moldovei: să joace cu mult curaj şi, de ce nu?, să mai şi învingă…

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG