Linkuri accesibilitate

O societate cu mentalitate mereu în pragul evaziunii, oameni obişnuiţi cu cultul fotbalului şi cu multe alte culte care promit soluţii pozitive, bazilienii nu aveau cum să nu îmbrăţişeze ideea. Patriotismul n-a făcut decît să dea decorul acestei dorinţe pentru că patriotismul e, de atîtea ori, scuza care permite orice năzuinţă şi dă demnitate oricărei năluci. Odată pusă sub drapelul sau imnul naţional, răscoala împotriva raţiunii e justificată. Restul lumii s-a aliniat în jurul iluziei braziliene din simpatie, adică dintr-un sentiment uşor şi scuzabil, dar şi dintr-o trăire mult mai complicată şi mai importantă: din ruşine. E darul extraordinar al opiniei repetate insistent să împartă minţile în două: în cele ce merg urmînd curentul şi în cele ce se opresc în loc, dar rămîn într-o izolare greu de suportat. În cei ce stau de partea bună a lucrurilor şi cei ce se pun contra. Primii sînt, automat, oameni de treabă, ba chiar oameni de rang superior. Ceilalţi sînt, în cel mai bun caz, cusurgii şi, în cel mai rău, de neînţeles, creaturi lipsite de simpatie pentru dorinţe în fond omeneşti. Eretici. Valul de simpatie pentru Brazilia a fost creat în restul lumii de o serie de impresii şi clişee cultivate insistent de marii preoţi ai opiniei admise şi ai cuvintelor interzise: de mass media şi, mai larg, de sfera oficială în contact cu ceva sau altceva brazilian. Astfel, mediile de informare au pregătit terenul, au obligat moral la simpatie şi au tăiat calea de retragere a celor cu opinii bazate pe fapte, pompînd luni şi ani de zile imaginea unei ţări diverse, colorate şi ingenue. Atît cît există, defectele Braziliei, în primul rînd sărăcia, dezordinea şi violenţa, au devenit, în această logică argumente în plus pentru ataşamentul faţă de Brazilia. O ţară atît de bună trebuie ajutată să scape de probleme, iar sprijinul la Cupa Mondială şi credinţa în victoria obligatorie sînt cum nu se poate mai recomandabile, nu?

Treptat, sfera media şi oficială a aşezat Brazilia în marele spaţiu al datoriei faţă de ţările neeuropene, cumva defavorizate: faţă de aceste ţări, sîntem datori şi ne putem achita de acest handicap moral prin spijinul orb pentru binele întrupat în această cauză. Iluzia a înghiţit, mai întîi, realitatea economică. O ţară care face creştere din export de resurse a fost împerecheată cu alte ţări de strucutră similară, în BRIC. O născocire care adună la un loc Brazilia, India, China şi Rusia, ca alternativă la civilizaţia economică imorală şi prăfuită a Occidentului. BRIC a devenit o obsesie plimbată prin toate paginile presei economice şi politice de vîrf. BRIC urma să apară pe scena cu puterea reunită a patru giganţi. Brazilia era marea supriză, tocmai pentru că nefiind niciodată cunoscută ca o capacitate economică, demonstra nedreptatea făcută unei ţări împiedicate să se exprime industrial şi social. BRIC şi sistemul de organizare socială din Brazilia, cu echilibru asigurat din subvenţii şi asistenţă de rai socialist, începeau să facă figură de viitor revoluţionar. În mai puţin de 10 ani, această construcţie s-a dovedit falsă. Însă clişeul moral a rămas şi e activ: ţările exotice au, cumva, dreptul la notorietate, recunoaştere şi putere, iar opinia publică trebuie să le susţină. E imoral să te aşezi de partea vechiului, adică a puterilor consacrate/occidentale, şi e moral să ţii partea celor „mici”, oricît de gigantice ar fi statele BRIC. În această situaţie, Brazilia a devenit un articol de cult apărat de şantajul moral. Acest tip de raport funcţionează în multe alte sectoare şi zone de ocupaţie ale lumii politice şi economice.

Sfera publică e, prea des, dominată de această stare care cultivă iluzii gloable şi interzice luciditatea. În spatele acestei construcţii nu se află, de obicei, mare lucru. În cazul Braziliei, vidul era vizibil de mult. După 2002, din motive care merită o discuţie aparte, Brazilia a ieşit din fotbalul mare şi a început să producă jucători de serie, împachetaţi de presă şi de interesele comerciale, în aura trecutului. Mistica supercalităţii braziliene a supravieţuit mult după disparriţia valorii. Brazilia a adunat o echipă alcătuită, cu prea puţine excepţii, din jucători modeşti exportaţi pe sume uriaşe la cluburi în căutare de imagine sau dominate de prestigiul tradiţiei braziliene. La un loc, Brazilia a fost o echipă de mîna a doua. Contextul creat de iluzii a împins de la spate echipa, dar a devenit insuficient şi a provocat o catastrofă de îndată ce a întîlnit un sistem de calitatea cea mai pură. Iluzia care s-a născut înaintea Cupei Modiale, a murit pe teren, la semifinala Brazilia-Germania, şi va continua în alte forme şi pe alte teme.

XS
SM
MD
LG