Linkuri accesibilitate

În tot mai multe localităţi din Moldova sunt inaugurate monumente în memoria miilor de basarabeni deportaţi în Siberia şi Kazahstan


La capitolul repunerii în drepturi a foştilor deportaţi lucrurile au rămas practic neschimbate.

În mai multe localităţi din Republica Moldova au fost comemorate, duminică, victimele celui de-al doilea val de deportări comuniste. La Chişinău, victimele deportărilor şi urmaşii lor au depus flori la memorialul din scuarul Gării Feroviare, împreună cu numeroşi oficiali, printre care preşedintele Nicolae Timofti şi premierul Iurie Leancă. Parte din politicieni şi oficiali, printre care şi vicepremierul Tatiana Potâng, au mers în provincie. În ultima vreme, în tot mai multe localităţi din Moldova sunt inaugurate monumente în memoria miilor de basarabeni deportaţi în Siberia şi Kazahstan. Despre pledoaria construcţiei acestor memoriale, dar şi despre lunga cale de recuperare a averilor de către victimele deportărilor relatează Alla Ceapai.

La 65 de ani de la cel de-al doilea val al deportărilor comuniste un monument în memoria victimelor a fost inaugurat duminică în satul Costuleni. Este prima localitate din raionul Ungheni unde există un astfel de memorial, care reprezintă o construcţia din piatră cu o cruce pe care sunt fixate plăcuţe cu numele celor 73 de săteni, care în noaptea dintre 5-6 iulie 1949 au fost ridicaţi de la casele lor şi duşi în Siberia sau Kazahstan. Memorialul face parte din proiectul „Un monument pentru fiecare sat” lansat de liderul liberalilor Mihai Ghimpu, în urmă cu 4 ani, pe când exercita funcţia de preşedinte interimar. Fiecare sătean şi-a adus contribuţia la ridicarea acestui monument, spune primarul de Costuleni, Sorin Gurău, menţionând că pe lângă restabilirea adevărului istoric, acest memorial reprezintă o mărturie de natură să convingă pe cei ce se opun vectorului european, în favoarea celui răsăritean, alături de Rusia:

„Este un lucru care ar trebui să fie în fiecare localitate, astfel încât noi să ţinem cont de istoria noastră, să nu o uităm niciodată. Mai ales, pornind de la situaţia actuală – alegerea căii europene – lumea, cu părere de rău, încă nu înţelege binele acestei căi. Poate că undeva e şi frica. Poate că nu sunt convinşi până la capăt şi este necesar de unele lucruri mai transparente. Dar acest monument ne aduce aminte cum au suferit părinţii şi bunicii noştri.”

În sat mai trăiesc în jur de 10 supravieţuitori care au trecut prin calvarul deportărilor. Puţini dintre ei au mers în instanţă pentru a se repune în drepturi şi a-şi recupera averile, cedând chiar la primele confruntări cu procedurile birocratice anevoioase, spune primarul Sorin Gurău:

„Ştiu o persoană care încearcă de mult timp. Parţial li se reuşeşte să recupereze câte ceva, dar în mare parte nu. E o problemă la nivel de legislaţie.”

Şi în satul Ordăşei, raionul Teleneşti, singura supravieţuitoare dintre cei 32 de săteni care au fost deportaţi, a renunţat să bată drumurile la instanţe pentru a-şi recupera averile pierdute, spune primarul Andrei Moldovan:

„Ea deja e în vârstă, avea vreo 5-6 ani când a fost deportată cu mama sa, şi se mulţumeşte doar cu ajutoarele anuale oferite de Guvern.”

Primarul Andrei Moldovan crede că pentru repunerea în drepturi a foştilor deportaţi e nevoie de voinţă politică, până atunci, însă, e de datoria fiecărui cetăţean să aducă în memorie victimele represiunilor staliniste. Cu această motivaţie primarul a reuşit să mobilizeze locuitorii din Ordăşei să pună mână de la mână şi să facă un monument în memoria foştilor deportaţi din sat, monument care a fost inaugurat ieri. Primarul spune că şi acesta este un pas înainte, întrucât în urmă cu câţiva ani autorităţile locale nici nu îndrăzneau să vină cu iniţiativa construcţiei unor asemenea memoriale:

„Cu atât mai mult că a fost emis şi un decret în privinţa asta. Suntem protejați şi de stat să putem realiza aceste memoriale. Înainte ştiţi că erau presiuni şi era interzis acest lucru.”

Dacă în cei patru ani de la lansarea proiectului „Un monument pentru fiecare sat” la iniţiativa PL monumentele în memoria victimelor deportărilor comuniste au apărut ca ciupercile după ploaie, atunci la capitolul repunerii în drepturi a foştilor deportaţi lucrurile au rămas practic neschimbate. Iată cum îşi explică această inerţie istoricul Octavian Ţîcu, care a făcut parte din comisia pentru studierea crimelor comunismului creată în 2010 printr-un decret al preşedintelui interimar de atunci, Mihai Ghimpu:

„Societatea noastră, din felul în care percepe la nivel de atitudine faţă de deportări, este împărţită în trei categorii. Sunt victimele, cei care au fost deportaţi. Sunt călăii care au deportat şi mulţi dintre ei încă se identifică cu regimul, şi repunerea în drepturi o văd ca o demontare a propriei lor identităţi. Sunt şi cei care au denunţat, care mai sunt printre noi. deci, sunt mulţi supravieţuitori care doresc ca această problemă să nu fie rezolvată. În plus, statul are nevoie de implicare financiară ca să întoarcă toate lucrurile, sunt oamenii care posedă proprietăţile respective. Cred că inevitabil procesul de integrare europeană şi ajustarea legislaţiei la standardele europene o să impună retrocedarea proprietăţilor aşa cum s-a făcut în cazul tuturor statelor europene.”

Avocaţii care apără în instanţe victime ale deportărilor, printre care şi juristul de la Promo-lex, Alexandru Postică, atrag atenţia şi la deficiențele legislative care fac imposibilă restituirea integrală a bunurilor şi recuperarea prejudiciilor de către foştii deportaţi. Deşi legislaţia a fost modificată în urmă cu doi ani facilitând procedura de recuperare a bunurilor prin a pune în sarcina Ministerului Finanţelor achitarea despăgubirilor pentru averile confiscate, aceste modificări au lăsat pe dinafară majoritatea victimelor deportărilor care s-au adresat în instanţe mulţi ani înainte. Cât priveşte restituirea prejudiciilor morale, acestea rămân până în prezent înafara legii, conchide Alexandru Postică.

XS
SM
MD
LG