Linkuri accesibilitate

Convorbiri Lavrov-Vigenin la Sofia


Ministrul de externe bulgar Kristian Vigenin i-a declarat omologului său rus Serghei Lavrov că proiectul gazoductului South Stream este foarte important pentru Bulgaria. După discuţiile de la Sofia, Vigenin a mai declarat că speră ca Uniunea Europeană, după negocieri, să permită reluarea lucrărilor la segmentul bulgar al gazoductului. Pentru moment lucrările sunt sistate din cauză disputei dintre Comisia Europeană şi Gazprom privind practicile monopoliste ale companiei ruse. Lavrov pleacă marţi în Slovenia, unde va continua discuţiile legate de South Stream, conductă care ar trebui să treacă prin Marea Neagră pentru a alimenta clienţii europeni ai Bulgariei, evitând Ucraina.

XS
SM
MD
LG