Linkuri accesibilitate

Printre numeroasele drame umane, întâmplate acum 65 de ani, odată cu cel de-al doilea val de deportări din Basarabia, se numără şi cea a familiei Roman din satul Bobeica – o dată în plus, îi sunt recunoscător prietenului meu, Roman Roman, pentru a mi-o fi „încredinţat” spre publicare (vezi: Ţesut viu. 10 x 10, ediţia a II-a, revăzută şi remake-tată, Cartier, 2014, p. 181). Iat-o, fără înflorituri:

Une histoire de famille, cum s-ar zice. Aşadar, prin 1988, într-un modest apartament cu două camere din Chişinău, are loc praznicul lui Ion Gheorghe Roman, născut în 1949 şi mort de ruşine, fiindcă i-a fost oarecum să-şi trezească vecinii, în plină noapte, ca să-i cheme ambulanţa. Stop cardiac. În capul mesei, stau tatăl bătrîn şi preotul, cam de aceeaşi vîrstă. Din vorbă în vorbă, află că au fost deportaţi, şi unul şi altul, în Siberia; după un alt rînd de pahare, este rostit numele localităţii, Serpniovo, regiunea Tiumeni; mai stau ce stau, cînd de-dată preotul îşi aduce aminte că prin ‘49 a botezat un copil moldovean, primul născut, în chiar primul an de ssîlkă, pe care maică-sa l-a adus în zemlianka lui învelit în coajă de mesteacăn. „Al meu era ăla, părinte! izbucneşte-n lacrimi bătrînul, răvăşit. Băiatul ista pe care tocmai l-ai prohodit mata... De mic n-a avut noroc pe lume.” „Munte cu munte se întâlneşte, d’apoi om cu om !”, conchide preotul, şi el emoţionat.

Acum, vă daţi seama ce buclă-n timp (un adevărat salto mortale !) a făcut destinul, pentru a se împlini cele scrise... Asta da, berestovaia gramota!

XS
SM
MD
LG