Linkuri accesibilitate

Reacții critice la Moscova la suspendarea retransmiterii în Moldova a TV Rossia 24


Ministrul de externe de la Moscova a avertizat vineri că suspendarea pe şase luni a retransmiterii postului de televiziune Rossia 24 în Republica Moldova va avea consecinţe negative asupra relaţiile ruso-moldoveneşti. În declaraţia Ministerului de externe, postată pe pagina de internet, se afirmă că „Moscova este indignată de decizia CCA”, relatează Interfax. Suspendarea este calificată drept o încălcare „flagrantă a dreptului fundamental al oamenilor la libertatea de informaţie, unul din drepturile fundamentale ale democraţiei europene, de care Chişinău vrea să se apropie”. Mai mult, suspendarea postului rusesc este pusă în legătură directă cu „euforia semnării Acordului de Asociere cu UE”.

În Duma de Stat, preşedintele comisiei de politică externă Alexei Puşkov crede că suspendarea postului de televiziune rusesc se datorează faptului că mediile din Moldova nu pot face faţă concurenţei. În timp ce preşedintele comisiei pentru relaţiile cu ţările CSI, Leonid Sluţki crede că suspendarea ar fi „legată direct de semnarea Acordulu de Asociere cu UE” şi încă o încercare de a „amputa” influenţa Rusiei, informează agenţie Interfax.

XS
SM
MD
LG