Linkuri accesibilitate

Tribuna e practic un bal mascat în care spectatorii îmbracă în număr mare costume istorice, de la cruciați la cowboy.

Publicul marilor competiții ale fotbalului de vîrf are o istorie la fel de intersantă ca fotbalul însuși. Ea e aproape egală cu deplasarea de la asistența angajată la carnaval. Cine urmărește imagini ale stadioanelor anilor '50 și '60 va remarca mase de spectatori îmbrăcați în cămăși sau costume simple, cu șepci muncitorești și atît. Rareori, cîte o pancartă stîngace, întrerupe masa egală de spectatori. Încurajările și orice alte forme de expresie erau, pe atunci, aproape nearticulate. În rezumat: hai cutare, huo cutare și gol!

De pe la sfîrștul anilor '80, lucrurile s-au schimbat rapid și au dus la situația de astăzi. Publicul televizat al zilelor noastre e un actor cu costume de scenă și instrumente audio-vizuale complicate. Tribuna e practic un bal mascat în care spectatorii îmbracă în număr mare costume istorice, de la cruciați la cowboy. Fețele sînt machiate în culorile naționale iar dispozitivele sonore și camerele video sînt pregătite în permanență. Pancartele poartă, adesea, mesaje complicate, cu subtext ironic și grafică avansată.

Femeile sînt o prezență solidă și elegantă. Sonoritatea confuză a fost înlocuită de corul compact care reia imnul națioal și scandează coregrafic lozinci speciale. Lumea se simte bine și pune ceva mai puțin la suflet un eșec. Ținta e, ca la orice carnaval, bucuria fără limită și suspendarea temporară a convențiilor de ținută sau corporale.

Carnavalul de tribună e o industrie separată care are la un cap turismul de mase și la celălalt relaxarea colectivă. Fotbalul a cîștigat mult în ambianță, chiar dacă a pierdut ceva din competența severă a tribunelor de altă dată.

XS
SM
MD
LG