Linkuri accesibilitate

În fotbal, global nu înseamnă egal (I)


Cupa Mondială nu s-a încheiat încă și e devreme pentru o interpretare cuprinzătoare a raporturilor de forțe în fotbalul global. După mai bine de după cîteva săptămîni de joc, știm însă destul. Cîteva lucruri erau, de altfel, tranșate încă de la început, iar altele s-au clarificat destul de repede, pe parcurs. Prima observație pornește de la formula „fotbal global". Folosită automat pentru a descrie universalitatea jocului de fotbal, formula lasă impresia după care fotbalul e, acum, o valoare omogenă, de la un cap la altul al lumii. În realitatea demonstrată și de Cupa Mondială, lucrurile stau altfel. Globalizarea fotbalului e un fapt dar faptul are nuanțe foarte inegale. Dacă e vorba de apetitul pentru fotbal, globalizarea înseamnă o răspîndire enormă, dar nu totală. Fotbalul e urmărit și jucat în măsuri diferie.

În Statele Unite, de pildă, fotbalul e din ce în e mai jucat dar nu neapărat foarte urmărit. Jocul e tot mai popular în zonele hispanice și în marile orașe de pe coasta de Est. Centrul, așa numitul Midwest, nu se omoară după fotbal și rămîne lipit de fotbalul american, de baschet și de baseball. Mulțimile impresionante care au urmărit Cupa Mondială în aer liber sînt fără excepție o secțiune prin așa numita clasă urbană de mijloc a marilor orașe internaționale americane. Propagarea fotbalului în America a făcut, totuși, progrese. Vremurile de indiferență au fost depășite. De aici și o dispută, uneori serioasă, uneori comică, între comentatori americani care încearcă să explice relația între fotbal și Statele Unite. Pentru cei mai tradițional-americani comentatori, fotbalul e un import european greu de înțeles și de integrat în societatea americană. Reproșurile principale sînt: durata prea mare, lipsa întreruperilor, scorurile mici și restricția asupra jocului cu mîna. Sigur, nici europenii nu pot înțelege de unde vine pasiunea pentru fotbalul american sau pentru baseball. Explicația ține de tiparele culturale diferite. În Statele Unite, jocurile populare imită și reproduc schema vieții sociale în care viteza, timpii scurți și eficiența sînt fundamentaqle. Firește, asta duce la simpatia pentru jocuri foarte rapide, cu întreruperi repetate și numerologie complicată. În fotbalul american sau în baseball, toată lumea marchează tot timpul. Toată lumea e, deci, eficientă în teren și toată lumea din tribune o ține într-un calcul. Europenii merg pe o structură mult mai așezată. Fotbalul e, mai mult, o poveste care ține la ritmul ei. Spectatorii participă la dramă, cu sau fără puncte marcate iar scorurile sînt mici. Dimpotrivă, scorurile mari sînt un semn de dezechibru sau lipsă de valoare. Așadar, americanii vor fapte rapide și decisive, europenii preferă complicații prelungite care acumulează lent o miză mare. E greu de presupus că fotbalul va deveni curînd un sport național american dar lucrurile s-au pus în mișcare.

Asia e într-o situație contradictorie. Fotbalul e foarte urmărit, dar puțin jucat. China e un exemplu tipic. O pasiune colosală înconjoară un joc practicat la mare depărtare de China. În interior. structura de club și de competiții e modestă. O parte din pasiunea asiatică pentru imaginea, dar nu și pentru practica jocului de fotbal vine, probabil, din mania totală pentru pariuri. Asia, mai ales partea extrem orientală, are o fixație profundă pentru sorți, jocul șanselor și al probabilităților. Lumea pariază într-una și pe orice. Jocul de șanse al fotbalului s-a potrivit cu această manie, dar asta se poate face și din afară. Prin urmare, industria pariurilor pe meciuri de fotbal a atins el mai ridicat nivel cunoscut în Asia, nu în Europa și nici în America de Sud. Ceea ce nu e suficient pentru dezvoltarea internă. În plus, zone cu populații uriașe, ca Indochina și India au o distanță în plus față de fotbal, deși l-ar fi putut absorbi în timpul colonizării britanice. Interesant, contactul cu britanicii a fixat pe veci fotbalul în America de Sud și în Africa, dar nu în Asia, unde jocul britanic transformat în religie națională e cricket-ul. Același lucru în Australia și Noua Zeelandă, care sînt apoape neutre față de fotbal, dar au o mistică a rugby-ului. Valul de imigranți est-europeni, în special sîrbi, croați și albanezi, a ridicat interesul pentru fotbal în Australia, dar rugby-ul rămîne dominant.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG