Linkuri accesibilitate

Rusia și autoritățile de la Tiraspol au semnat mai multe acorduri privind relaţiile economice şi comerciale, transportul şi ştiinţa


Rusia şi autoritățile de la Tiraspol au semnat la Moscova o serie de acorduri gândite să limiteze impactul Acordului de Asociere al R. Moldova la UE, ratificat miercuri de Parlament. Vicepremierul Dimitri Rogozin şi liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, au participat la semnarea mai multor acorduri privind relaţiile economice şi comerciale, transportul şi ştiinţa.

Ministerul de externe de la Moscova a publicat, pe pagina de internet, o declaraţie în care se arată că este importantă adâncirea cooperării, în condiţiile în care situaţia regională „se complică”. Şevciuk a reafirmat că asocierea Moldovei la Uniunea Europeană va aduce mai multe dezavantaje decât avantaje.

Viceministrul de externe de la Chişinău, Iulian Groza declara astăzi, într-un interviu cu EUobsever că nu este clar ce conţin acordurile semnate la Moscova.

XS
SM
MD
LG