Linkuri accesibilitate

Vizita face parte dintr-o deplasare regională mai largă, care mai include opriri în Azerbadgian și Georgia.

Din delegație fac parte senatorii Ben Cardin și Roger Wicker, precum și membrii Camerei reprezentanților Robert Aderholt, Phil Gingrey, Adam Schiff și David Schwikert, se spune într-un comunicat al Ambasadei americane din Republica Moldova.

Senatorii Cardin și Wicker fac parte din mai multe comisii senatoriale, între care acelea pentru buget, și cea pentru forțe armate, iar membrii Camerei reprezentanților din comisiile pentru energie și comerț, și cea de buget, între altele.

Senatorii Cardin și Wicker, și membrii Camerei Reprezentanților Aderholt și Gingrey fac de asemenea parte din Comisia pentru Securitate în Europa, cunoscută sub numele de Comisia Helsinki din Statele Unite.

Vizita delegației congresmenilor americani în Moldova face parte dintr-o deplasare regională mai largă, care mai include opriri în Azerbaigian și Georgia.

Ambasada americană a anunțat pe pagina sa de Facebook că delegația americană a făcut miercuri un tur al orașului Chișinău, s-a întîlnit cu președintele PCRM, Vladimir Voronin, și cu premierul Iurie Leancă, și a luat cina la Cricova.

Congresmenii americani au vizitat biroul din Chișinău al postului de radio Europa Liberă/Liberă iar Senatorul Roger Wicker a acordat un interviu.

XS
SM
MD
LG