Linkuri accesibilitate

Embargoul la carne de vită impus României de autoritățile din Federația Rusă (Gândul)


„Consecințele instituționale ale ideii Eurasiei” (S. Voinescu/Evenimentul zilei).

Unul dintre bloggerii de la Adevărul, Dan Nicu, publică un articol despre decizia de la Kiev de a pune capăt armistițiului cu separatiștii pro-ruși din estul țării. Sociologul consideră că e prea târziu, s-a tărăgănat prea mult, iar acum ucrainenii nu vor mai avea altă soluție decât să-și recucerească teritoriile prin război. Separatiștii au avut timp să se întărească foarte mult, Rusia le-a tot trimis, spune comentatorul, „convoaie de autocamioane cu arme, muniţii, provizii şi, nu în ultimul rând, luptători”. „Ucraina trebuie să depună toate eforturile pentru a bara total frontiera ruso-ucraineană”, iar acest lucru trebuie făcut chiar apelând, spune Dan Nicu, la metode execrabile și chiar condamnabile din punct de vedere etic: „să lichideze câteva sute de terorişti (liderii de comando-uri - iar comando-urile pot fi formate din minim patru indivizi), pe ceilalţi să-i identifice, să-i aresteze, să-i judece conform legilor statului ucrainean şi să-i pună la răcoare. Pe toţi până la unul dintre cei care poartă arme şi nu fac parte din instituţiile de forţă ale statului ucrainean”. Altminteri, se mai arată în acest articol, de opinie din Adevărul, „nu va veni sfârşitul lumii, dar e posibil un nou război mondial”.

Cotidianul Gandul citează Itar-Tass pentru a despre embargoul impus ieri României de autoritățile din Federația Rusă. Este vizat importul de carne de vită și produse din carne de vită, sub motivul că ar fi infectată cu virusul care dă „boala vacii nebune”. Știrea îl citează pe președintele Autorității Sanitar-Veterinare din România, care spune că nu există nicio epizootie confirmată în România, ci un singur caz, la un animal a cărui proveniență este încă necunoscută. Probele sunt analizate de o lună și jumătate și deocamdată nu s-au formulat concluzii. România, mai spune articolul din Gândul, a primit recent din partea Organizaţiei Internaționale pentru Epizootii certificatul prin care i se recunoaşte statutul de ţară cu risc neglijabil pentru „boala vacii nebune". Iar pe site-ul destinat alertelor europene în domeniul siguranţei alimentare nu figurează o alertă referitoare la România.

Un comentariu despre Eurasia, semnat de Sever Voinescu în Evenimentul zilei, este reluat pe site-ul săptămânalului 22. ”În geografie și în științele politice, scrie Voinescu, Eurasia are și ceva vechime și ceva prestigiu, dar vitalitate și capacitate de a produce realitate de orice fel (politică, militară, economică etc.) are doar în spațiul spiritual rus”. Comentatorul reamintește că, până la criza economică din 2009-2010, „mulți lideri politici ori gânditori europeni simpatizau ideea de a include în Uniune toate țările componente ale fostei URSS, Rusia în primul rînd”. Așa a ajuns Consiliul Europei o structură atât de mult lărgită, încât acoperă acum o zonă care trece de Urali și de Marea Neagră. „Consecințele instituționale ale ideii Eurasiei se văd, printre altele, în cunoscuta impotență a Consiliului. De n-ar fi CEDO, Consiliul Europei chiar că ar fi degeaba”, scrie Voinescu. În schimb, el arată că din momentul în care proiectul Eurasia a început să fie gîndit la Moscova, el a acoperit dintr-o dată ceva foate concret: „Rusia mare, imperială”, care face ca Eurasia să aibă ”identitate istorică și etos propriu”. Demonstrația se ăncheie pe ideea că, ieșit din modul de gîndire al rușilor, trebuie ținut cont că noțiunea de Eurasia poate fi manipulată convingător numai de ruși, iar acesta este un avertisment, pentru că, ei „se pot și sacrifica pentru ea”.

XS
SM
MD
LG