Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Parlamentul va vota asupra ratificării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Speakerul Parlamentului, Igor Corman, a precizat luni că votul va fi nominal. Pentru ratificarea Acordul de Asociere este nevoie de 53 de voturi. Acordul trebuie ratificat şi de parlamentele celor 28 de state membre în Uniunea Europeană. Parlamentul de la Bucureşti va vota săptămâna aceasta, într-o şedinţă extraordinară.

Reprezentantul Special al OSCE, ambasadorul Radojko Bogojević, şi viceprim-ministrul pentru reintegrare Eugen Carpov, ţin o conferinţă de presă. Recent, Rusia şi Tiraspolul au cerut amânarea până la toamnă a negocierilor, Moscova afirmând că nu merită negociat „numai de dragul negocierilor”.

La Chişinău se află o delegaţie a Congresului american pentru convorbiri cu conducerea ţării. Fac parte senatorii Ben Cardin şi Roger Wicker, şi membri în Camera Reprezentanţilor, Robert Aderholt, Phil Gingrey, Adam Schiff şi David Schweikert. Delegaţia americană se află într-un turneu regional, care mai include Azerbaidjanul şi Georgia.

La Viena are loc o nouă rundă a negocierilor dintre Iran şi principalele şase puteri din lume privind programul nuclear al Teheranului, bănuit că are o componentă nucleară.

Belarus marchează Ziua Independenţei.

Transparancy International se pregăteşte să prezinte la Bruxelles un raport despre capacitatea Republicii Moldova şi a Azerbaidjanului de a lupta eficient cu corupţia la toate nivelele.

La Berlin, cancelara Germaniei, Angela Merkel, va discuta despre perspectivele economice ale ţării sale după ce astăzi, în Bundestag, ministrul de finanţe prezinţe prezintă principiile bugetului pe 2015-2018.

La Siena, în Italia, are loc tradiţionala cursă de cai „Palio di Siena”.

XS
SM
MD
LG