Fireşte, e foarte bine, e minunat că avem acum în Moldova o sumedenie de posturi de radio şi tv. Pluralismul de opinii e un lucru necesar într-o societate democratică.
Altceva e că asupra bietului cetăţean se revarsă zilnic un amalgam de informaţie de proastă calitate, iar uneori i se oferă numai o banală trăncăneală.
Mă uitam deunăzi cum îşi făcea promotion sieşi un post de televiziune autohton. Vasăzică, îţi ieşeau în faţă vedetele acelui post şi-şi lăudau postul. Rezulta din spusele lor că televiziunea aceea e cea mai bună, că nimeni nu le face faţă. Un prezentator a spus cu multă convingere: „SÎNTEM SINGURII CARE SPUNEM LUCRURILOR PE NUME!”
Ce să mai faci în atari condiţii? Poate să renunţ la meseria de ziarist? Păi, ce rost mai are să scriu dacă singurii care spun lucrurilor pe nume sînt reprezentanţii acelui post tv? Vai şi amar de capul meu!
Să revenim însă în albia seriozităţii. Fenomenul ilustrat de exemplul de mai sus e destul de îngrijorător. El arată limpede că cuvintele nu mai au valoarea de altădată, că sensurile lor s-au volatilizat. Nu mai contează ce spui, contează doar să spui ceva cu încredere, să spui, să spui ceva neîncetat.
Iar cel care are întîietate, cel care îi apucă de ochi pe ascultători nu mai e acum ziaristul care spune adevăruri, ci acela care te copleşeşte cu fluxul verbal abundent, care nu mai are dubii.
„SÎNTEM SINGURII CARE SPUNEM LUCRURILOR PE NUME!” zice ritos prezentatorul acela. Gata! Mă lepăd totuşi de ziaristică şi mă apuc de făcut altceva…
