Linkuri accesibilitate

„Sper să nu fim obligați să recurgem la etapa a treia a consecinţelor acestei agresiuni ruseşti in centrul Europei”, a declarat Europei Libere politicianul german Bernd Fabritius (CSU), membru al Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag și raportor pentru Ucraina, membru al APCE.

Corespondenta noastra la Strasbourg, Iolanda Bădilită a stat de vorba cu politicianul german Bernd Fabritius (CSU) care este membru al Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, raportor pentru Ucraina, si membru al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.

Europa Liberă: Mâine Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE alaturi de Georgia, dar si de Ucraina, aceasta din urma semnand doar partea economica, cea politica fiind deja semnata. Ce inseamna aceste semnaturi pentru cele trei tari si pentru spatiul post-sovietic?

Bernd Fabritius: „Sunt convins ca Uniunea Europeana are un interes de a crea o stabilitate in zonă. Şi faptul că aceste trei ţări vor semna Acordul de Asociere le aduce mult mai aproape în cercul ţărilor care urmăresc valorile Comunităţii Europene şi le va aduce şi acestor ţări o perspectivă mai accentuată în drumul către o Europă mai unită.”

Europa Liberă: Este de ajuns? Simplul fapt că aceste ţări vor semna un document juridic cu UE le va feri de alte ameninţări?

Bernd Fabritius: „Nu, desigur.Semnarea acestui document este un inceput, crează un cadru de activitate care trebuie umplut cu viaţă. Desigur vor fi necesare măsuri economice şi altfel de măsuri care în viaţa practică aduc ţările mai aproape de UE. Sunt convins că Federaţia Rusă va reacţiona, la rândul ei. Sunt convins, de asemenea, că partea practică a acordului economic cu Ucraina nu va putea fi pus în practică imediat în întreaga sa amploare, deoarece aceasta ar agrava situaţia comercială între Ucraina şi Rusia, care este la fel de importantă ca cea dintre Ucraina si UE. De aceea va fi necesară o procedură echilibrată, ponderată.”

Europa Liberă: Aţi fost nu o dată în Ucraina: şi înainte de conflict, şi în timpul conflictului şi la alegerile prezidenţiale, ca observator. Cum credeţi că va modifica actuala stare de lucruri de acolo semnarea acestui acord?

Bernd Fabritius: „Eu am fost foarte surprins să constat la toate vizitele mele in Ucraina că acest conflict nu este al ucrainenilor, nici măcar al celor vorbitori de limba rusă. În timpul alegerilor prezidenţiale eu am fost in Odesa, un oraş populat aproape în totalitate de vorbitori de limba rusă. Nici unul dintre cei cu care eu am avut ocazia să vorbesc nu a declarat ca se simte apropiat de Rusia. Toţi au spus că ei vor o Ucraină stabilă în centrul politic european. Am înţeles că există în rândul unora nostalgii post-sovietice, dar populaţia, in general nu are aceasta tendinţă. Pare un conflict importat din străinătate.”

Europa Liberă: Ca urmare, cei din Odesa nu doresc alipirea de Rusia.

Bernd Fabritius: „Deloc. Am avut un translator şi un şofer, ambii născuţi in Odesa. Cand eu le-am pus această întrebare au început să râdă. Unul mi-a spus ca are o bunică nostalgică. Deşi femeia nu a fost niciodată în Rusia, işi aduce aminte cu plăcere de cât de frumos era în Uniunea Sovietică, şi şi-ar dori să fie la fel. Deci este o nostalgie post-sovietică,ce se manifestă mai ales la persoanele de vârsta a treia. Seamana cu nostalgia post-ceauşistă pe care o întâlnesc câteodata in România.”

Europa Liberă: Cât de adevărată este ideea că pe teritoriul Ucrainei se mişcă luptători care provin din Transnistria?

Bernd Fabritius: „Aceasta intrebare am pus-o şi eu persoanelor cu care am putut discuta in Ucraina. Pot răspunde aşadar cu ce am auzit. Nu am dobândit eu astfel de cunoştinţe. Persoanele care se luptă în estul Ucrainei sunt personaje deje cunoscute din Caucaz şi din alte conflicte, deci sunt mercenari importaţi din străinătate, în jurul cărora se adună golani din estul Ucrainei care văd în asta o oportunitate de a pune mâna pe putere.”

Europa Liberă: UE si SUA au anunţat noi sancţiuni dacă Rusia nu participa la dezamorsarea crizei din Ucraina.Pe de altă parte, OMV, concernul austriac din industria energetica, si Gazprom au semnat ieri un acord pentru construirea gazoductului South Stream. Ce se întâmplă: nu ştie stânga ce face dreapta sau politica si economia alearga pe culoare paralele?

Bernd Fabritius: „Nici una, nici alta. Eu cred că acest conflict are foarte multe conotaţii in foarte multe domenii. Unul dintre aceste domenii, cel energetic. Trebuie gasite solutii pentru stabilizarea pietei energetice in Europa. Poate ca in acest sens are loc aceasta colaborare. Pe de alta parte, pe mine ma ingrijorează anuntul presedintelui Putin, care ar fi cerut Consiliului Federatiei Ruse sa anuleze aprobarea de pentru operatiuni militare in Ucraina. Eu inca nu stiu cum sa apreciez aceasta stire. Nu stiu daca este tactica, sau daca este intr-adevar intentie de ameliorare a conflictului, avand in vedere ca aflam ca la frontiera Ucrainei au loc transferuri de armament.

Daca sunt bine informat, sunt patru puncte de frontiera controlate de activisti pro-rusi, pe unde noaptea se intampla diferse manevre. Eu nu am nici un dubiu: Rusia a inceput acest conflict din interese geo-strategice. Ma tem ca intre timp potentialul de conflict le-a scapat putin din maini si acum guvernul rusesc si dl Putin incearca sa salveze ce mai poate fi salvat. Rusia are o raspundere esentiala pentru ameliorare.”

Europa Liberă: Germania a fost văzută încă de la început, prin doamna Merkel, ca ţara care are un culoar de comunicare cu Rusia. Chiar aşa este?

Bernd Fabritius: „Este asa suta in mie. Stiu ca doamna cancelar Merkel, colegii ei din UE vorbesc la telefon zilnic cu presedintele Rusiei.”

Europa Liberă: Si negociază? Ce discuta zi de zi? Ce doreşte Rusia? Este interesant de stiut...

Bernd Fabritius: „Vă înţeleg foarte bine, nu pot reda la televizor, deschis, conţinutul convorbirilor dintre cancelarul Merkel şi preşedintele Putin, dar se străduiesc in fiecare minut să găsească soluţii viabile pentru Ucraina, Rusia si pentru Europa.”

Europa Liberă: Există „şansa” ca Transnistria să devină o nouă Crimee?

Bernd Fabritius: „Exista un pericol, da. Nu as numi-o şansă. Eu sper că Federaţia Rusă va primi toate semnalele din partea Comunitatii Europene, inclusiv de la statele care sunt membre ale Consiliului Europei. A fost o decizie a COE unde am decis numai suspendarea dreptului de vor in APCE al delegatiei Rusiei. Sper ca nu fim obligati sa recurgem la etapa a treia a consecintelor a acestei agresiuni rusesti in centrul Europei. Dar cartea nu este la noi. Rusia si dl Putin joacă in acest moment cartea.”

XS
SM
MD
LG