Linkuri accesibilitate

Cercetare aprofundată, gândire liberă şi emulaţie intelectuală.

S-au împlinit două decenii de la înfiinţarea Colegiului de studii avansate Noua Europă. Crearea lui i se datorează lui Andrei Pleşu, după ce acesta a obţinut un important premiu internaţional acordat de şase mari institute de cercetare. Colegiul Noua Europă şi-a propus să fie un centru interdisciplinar care să încurajeze cercetarea aprofundată, gândirea liberă şi emulaţia intelectuală. În aceşti douăzeci de ani, Colegiul a iniţiat o serie întreagă de proiecte de anvergură şi a sprijinit financiar sute de universitari şi cercetători, în marea lor majoritate tineri. Lista celor care au trecut prin micul dar elegantul şi atât de primitorul sediu din Strada Plantelor include nume de prim rang ale vieţii intelectuale. Trebuie spus că sprijinul material acordat bursierilor este substanţial, oferind condiţii realmente confortabile în activitatea de cercetare. Unele proiecte au atras şi tineri cercetători din Europa de Sud-Est, inclusiv din Republica Moldova.

Colegiul se susţine financiar graţie sprijinului unor fundaţii străine, cu deosebire din Germania şi Elveţia. Guvernul de la Bucureşti n-a găsit de cuviinţă să se implice în funcţionarea acestui institut al cărui obiectiv este tocmai formarea elitelor româneşti. Şi nici mediul de afaceri autohton nu s-a arătat, în lipsa unei legi a sponsorizării, preocupat în vreun fel de condiţiile în care îşi duce activitatea cel mai cunoscut centru de studii post-doctorale din România.

Existenţa Colegiului Noua Europă ar fi de neconceput fără dăruirea, tenacitatea, tactul şi prestigiul lui Andrei Pleşu. Nu de puţine ori s-a spus, în aceşti ani, că supravieţuirea la noi a unei astfel de instituţii ţine de miracol. Personalitatea iradiantă a lui Andrei Pleşu a reprezentat factorul coagulant care a dat Colegiului o identitate inconfundabilă. A fost, timp de doua decenii, o muncă extraordinară, desfăşurată, în plus, cu o exemplară discreţie, o muncă pentru care fondatorul Colegiului Noua Europă merită întreaga noastră gratitudine.

XS
SM
MD
LG